Finanțarea Complexului social „Sfântul Ierarh Leonte” intră în legalitate

Consiliul Județean Suceava se asociază cu Mănăstirea „Bogdana” Rădăuți și Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului în scopul finalizării, dotării și asigurarea funcționării Complexului social „Sfântul Ierarh Leonte”. Mănăstirea rădăuțeană a demarat construirea unității de asistență socială încă din anul 2001, investind 1,5 milioane de lei, fonduri guvernamentale, contribuții externe și sponsorizări.
 

Complexul social destinat copiilor și tinerilor cuprinde 18 clădiri și are o capacitate de 200 de locuri. Obiectivul, cu toate că se află într-o fază înaintată de execuție, nu poate fi finalizat și dat în folosință din cauza lipsei de fonduri. Asocierea celor trei parteneri vizează tocmai obținerea finanțării necesare încheierii lucrărilor și dotării aferente. Asocierea a fost votată de aleșii județeni în ședința ordinară din această lună, după ce, la începutul anului, în bugetul pe 2008, a fost prinsă, cu destinația amintită, suma de 1 milion de lei. Ulterior, vicepreședintele administrație județene Stela Acatrinei a semnalat faptul că hotărârea aprobată de consilieri intra în conflict cu legea. „Nu ne permitem să dăm 10 miliarde lei vechi la altă unitate cu care nu suntem în colaborare sau cu care nu avem contract de asociere. În calitate de instituție publică, Consiliul Județean nu se poate asocia cu altă instituție pu-blică decât dacă deliberativul votează o hotărâre în acest sens”, spunea dna Acatrinei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI