Fermierii suceveni își vor primi integral subvențiile abia în luna mai !

Prefectul Orest Onofrei spune că agricultorii nu au intrat în posesia banilor din cauze obiective, unii dintre ei făcând declarații eronate, iar alții având probleme cu conturile bancare pe care și le-au deschis
Prefectul Orest Onofrei dă asigurări beneficiarilor sprijinului financiar al statului, plăților naționale complementare și plăților directe europene că își vor primi drepturile ce li se cuvin până cel târziu la finele lunii mai. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut această declarație după ce presa locală a semnalat întârzieri în achitarea sumelor respective, implicit nemulțumiri în rândul agricultorilor față de activitatea Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA).
 

Dl Onofrei a precizat că la APIA lucrurile s-au schimbat în bine o dată cu instalarea la conducerea instituției a fostului director executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR), Dragoș Juravle, acesta făcând demer-suri pentru deblocarea fondurilor. Șeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor în teritoriu a spus că agricultorii nu și-au primit banii din cauze obiective, unii dintre ei făcând declarații eronate, iar alții având probleme cu conturile bancare pe care le au. „Rugăm fermierii să-și verifice conturile bancare, pentru a se asigu-ra că acestea sunt încă operaționale”, a subliniat dl Onofrei. Prefectul a reliefat că, până la această dată, APIA a trimis invitații la plată pentru 18.883 de fermieri, în plată fiind 15.078 dintre aceștia. Potrivit dlui Onofrei, diferența o reprezintă solicitările în ve-rificare ca urmare a neconformităților în declarații. Producătorii agricoli suce-veni vor primi o subvenție europeană de 50 de euro pe hectarul de teren agricol lucrat, mai puțin cei din zona montană defavorizată, care se vor alege cu 100 de euro pe hectar. La sumele amintite se adaugă 38 de euro pe hectar, plăți complementare naționale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: