Partidele, pe categorii

Vicepreședintele PD-L, dl Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că PNL și PSD „fac nunta în post”, în condițiile în care a fost deja anunțată o alianță, la Botoșani, între cele două formațiuni politice.
 

„PSD și PNL fac nunta în post, fără dezlegare. Sunt convins că cel care îi va dezlega este electoratul. PNL va fi dezlegat de voturi dacă aceasta se va duce la bun sfârșit”, a spus dl Flutur, într-o conferință de presă. El a adăugat că, după ce la Botoșani s-a anunțat, săptămâna trecută, o viitoare colaborare pre și post electorală PSD-PNL, a constatat că „nimeni nu se mai ferește” și că s-a ajuns la o stare de normalitate. „Trebuiau să facă public de mult lucrul acesta”, a afirmat dl Flutur. El a mai spus că “este vital” pentru PD-L să obțină cât mai multe funcții de primar și președinți de consilii județene pentru “a începe guvernarea locală” care va duce România “într-o nouă etapă de dezvoltare”. Vicepreședintele PD-L a apreciat că alegerile în sistem uninominal dau posibilitatea detronării PSD din fiefuri și că vor face din PD-L un partid de categorie grea, din PSD un partid de categorie mijlocie, iar din PNL un partid de categorie ușoară.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: