Să nu ne facem iluzii !

Proiectată și realizată, în principal, pentru aprovizionarea puternicelor unități industriale din lunca Sucevei cu abur tehnologic, CET și-a găsit rostul o bună perioada de timp, cât acestea au funcționat din plin. Cum, însă, la fel ca mai peste tot în țară, întreprinderile au cam dispărut, centrala electrotermică și-a redus substanțial activitatea. Nu știu dacă și-a redus la fel de mult și personalul, pentru ca cheltuielile cu salariile să fie în concordanță cu producția realizată. Dacă ne gândim la ce a spus directorul general al S.C. Termica SA, că, dacă aceasta nu va fi privatizată, „vom fi nevoiți să luăm măsuri dureroase de restrângere”, s-ar părea că personalul este destul de numeros.
 

Sava BEJINARIU

Poate și de asta, preconizata privatizare a societății este soluția necesară, dar nu și suficientă, pentru salvarea ei. Nu pentru că ar trebui disponibilizați neapărat niște oameni, ci pentru că trebuie modernizate capacitățile de producție și, pe cale de consecință, să se muncească cu eficiență mai mare, în sensul de a realiza gigacaloria cu costuri mai mici decât acum. Altfel, după privatizare, vom plăti dublu sau chiar mai mult pentru gigacalorie, mai ales că de la anul viitor vom spune adio subvenției și ajutoarelor de stat pentru încălzire. Ideea vehiculată acum, că după privatizarea S.C. Termica tarifele la încălzire vor fi mai mici, nu-i decât o speranță deșartă. Să ne amintim că la fel se vorbea (și promitea) înainte de privatizarea Romtelecom, însă, după ce aceasta a încăput pe mâna străinilor, tarifele telefonice au explodat pur și simplu. Cum s-a întâmplat și cu prețul energiei electrice, al gazelor naturale etc. Să nu ne facem deci iluzii că, după privatizarea S. C. Termica, nu vom plăti mai mult pentru încălzire.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: