E păcat. Nu e păcat…

O seară magică! Am văzut și eu, duminică seara, la Casa de Cultură a Sucevei, spectacolul de promovare al Feliciei Filip. O zic din prima: A fost Magic! A fost Magnific! A fost… Filipissima, ce mai! Din ’68, de când intram elev în anul întâi la „Ștefan”, și până acu, am văzut mii de întâmplări în așezământul pomenit (și el tot de vreo 40 de ani etate)… Dar rar am văzut ceva mai elevat, mai îngrijit, și cu respect bun și simțit față de melomanii provinciei. Filipissima, cum se recomandă, împreună cu artiștii-companioni (Mike Godoroja, Cristi Minculescu & Iris; și toată… gașca de meseriași), și-au făcut cu vârf și-ndesat treaba. Cu strălucire!
 

Peste tot – ștaif, rafinament, muzichie adevărată, artiști așijderea. M-am felicitat (de la Felicia?!) că m-am aflat, norocos, în sală preț de două ceasuri bune! Norocoase, vaporoase, magice. Și-mi pare rău de Cristi, de burta lui uriașă și, vaai, de ciroza… fluidă… > Că tot suntem în zonă… Finele lui Mărțișor, tot aci, e plin de momente culturale valabile: Fuego (alias Paul Surugiu), iară; și tot astfel, mustăciosul cobzar Tudor Gheorghe, mare mâncău de pește și oltean de meserie (la juma de milion vechi biletul). Aa, și Lacul lebedelor, desigur, cu magnificii de la Opera din Kiev. > Ce e păcat și ce nu… Că tot suntem în post… Nu cele ce se fac du-pă fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e cu păcat a mânca, ci a mânca nemulțumind, fără cuviință și fără înfrânare. Căci ești dator să ții trupul în viață, însă fără niciun gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie și cu poftă. E păcat însă a nu ascul-ta liniștit, ci cu mânie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulțumire și rugăciune, dar e păcat la vorbirea de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri și răpiri. Și așa fiecare din mădularele noastre păcătuiește când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împo-triva voii lui Dumnezeu. A fost Sf. Antonie cel Mare, ves-titul ascet de pe malul Nilului. Acuu, Dumnezeu ne ierte! Sâmbătă am avut treabă la prietenul meu Vasile din Dră-goiești. Îl caut acasă. În curte, un râmător de vreo 140 de kile, cu roțile-n sus! Părlit deja! Nu mi-a trebuit bucurie mai mare. Când eram pruncuț, așteptam la tăiatul porcului cum așteptam Paștele sau Plugușorul. Am păpat la po-mană, gospodărește, cu poftă. Bogdaproste! Încurajați și de sloganul acela atât de omenos, tot din Scripturi: Nu-i păcat ce bagi în cavitatea bucală… > Sigur, nu e bine să fii puțin la simțire și cu neobrăzare. Păi cum de ce?! Uite de ce, c-așa vrea prietenul nostru Pascal, două puncte: Vulgaritatea nu este stângăcia omului din po-por necivilizat, obiect clasic de batjocură pentru nobili; ea începe cu burghezul gentilom mimând aristocratul care nu va fi niciodată, marchează în special o etapă decisivă: inva-zia maselor în maniere și mo-ravuri, altfel spus, ridicarea inferiorului la același rang cu superiorul. Este o consecință a egalității, un simptom al unei epoci care a pretins să sape ierarhiile, să înlocuiască noblețea cu meritul, să acorde tuturor aceeași șansă. Valo-rile sunt aplatizate, diferențele – șterse: femeia de lume se poate dovedi o prostituată, demnitarul cel mai înalt – un aventurier de joasă speță… Așa povestește – și cu asta îți recomand cartea – Pascal Bruckner, un filosof al naibii de agreabil. Al… nimicului, al sexului, al rutinierului, al… În volumul Euforia perpetuă (eseu despre datoria de a fi fericit), Ed. Trei. Splendid! Și-ncă o țâră și gata: …De ace-ea vulgaritatea are legătură cu banii, adică cu tentația de a cumpăra eleganța, clasa, considerația neprimite la naștere: aici personajul nou-lui îmbogățit este emblematic. În încercarea de a converti gramatica lui a avea în limba lui a fi, el face prea mult, își trădează originea chiar în momentul când ar vrea să o facă uitată. Orice ar spune sau orice ar face, îi lipsește nonșalanța, priceperea, ușurința bine-născuților. În hainele prea elegante, în cuvintele fals relaxate are întot-deauna un aer împopoțonat. Eforturile-i patetice îl aruncă în bezna din care ar fi vrut atât de mult să iasă. Și-ncă mai departe un pic… Ceea ce parvenitul învață pe propria piele este că nu ești distins fiindcă ești bogat și că nu faci parte dintre bogați dacă ai bani: ești pur și simplu un individ care a reușit și care freamătă să fie recunoscut de cei suspuși. Cei care au bani și cei care sunt banii, cei cu descendență nobilă și truditori cărora le vor lipsi întotdeauna educația, patina timpului, rafinamentului… > La fine – MULȚAM fain tuturor celor care mi-au simțit lipsa din ziar! Am bolit! Îs om și nimic din ceea ce-i omenesc nu mi-e, și mie, străin. Am venit. Vă iubesc! Ne vom regăsi, bucuroși, pe traseu. Vă mulțumesc pt. purtarea (drăgăstoasă) de grijă! Am simțit… (Dumi, valid)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI