Pictorii povestind despre floare

Vineri, 13 martie 2008, Galeria de Artă ,,Ion Irimescu” Suceava a găzduit o manifestare inedită. Înlocuind tradiționalul vernisaj cu o mărturisire despre floare, câțiva dintre artiștii plastici prezenți (dintre cei 17 care și-au expus lucrările – peste 40) și dintre invitații lor au vorbit despre floare.
 

Lucia Pușcașu, președinta Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România – organizatoarea expoziției consacrate florii și inițiatoarea manifestării – , după ce a urat tuturor ,,Bun venit în grădina noastră!”, s-a gândit cu glas tare la floare ca la copilărie, ,,când suntem liberi și sinceri”. Cu un discurs elaborat, Camelia Rusu-Sadovei, l-a invocat pe Corneliu Baba, cu întrebările despre exprimarea în echilibru a tensiunilor și și-a recunoscut trăirile de dincolo de tablou: nesiguranță, curaj… ,,Îmi place să mă joc cu culorile, îmi plac contrastele. Floarea îți dă posibilitatea să pui pe suprafața-suport, multă iubire”, a continuat șirul mărturisirilor Nicu Moroșan, încheindu-și intervenția cu o scuză: ,,Sunt obosit, am stat și eu astă noapte să-l văd pe Busuioc”. Numele muncitorului-cântăreț din Spania, tot de floare, a înveselit atmosfera, dar tonul confesiunilor a rămas mai departe grav. Astfel, Dumitru Rusu și-a exprimat convin-gerea că artistul este animat de încercarea de a ajunge la perfecțiunea naturii, dar că lucrarea sa exprimă în final ,,sentimentul nostru față de ceea ce ne înconjoară”. Geta Gheorghiu: ,,Perfecțiunea este rece, distantă, contează expresia!” Cătălin-Alexan-dru Chifan: ,,Cum spunea Le-onardo da Vinci, în fond fie-care tablou este un autopor-tret”. Lucia Pușcașu s-a reîn-tors la preocuparea sa mai ve-che pentru motivul copacului vieții, apoi a trecut în revistă scriitori și pictori ai florilor: Dimitrie Loghin, Mărioara Pruteanu-Corduban, Ileana Bardă, Tiberiu Moruz, Mircea Hrișcă. Doctorița Corina Stă-nescu a elogiat în cuvinte cal-de darul picturii (și al pic-torilor) de a aduce frumusețe și dragoste pentru frumos în viața semenilor. Iulia An-drieș (căreia Lucia Pușcașu îi numărase într-o personală peste 20 de lucrări dedicate florilor) a cerut celor prezenți să nu-l uite pe ,,Dumnezeul florilor”, ,,cel căruia noi toți îi suntem îndatorați” – Ștefan Luchian”, iar Veronica Gridinoc a recunoscut cu umor: ,,Îmi place subiectul? Îl atac și salut !” – declarație salutată cu grație de grațioasele sale acuarele din expoziție. Iulian Asimionesei, de asemenea cu gravitate, dincolo de zâm-bet, citându-i pe Chardin, Lu-chian și Kandinski, i-a împli-nit cu propria convingere și atitudine, așezând lângă sentiment, suflet, punct, linie, pată, sămânța generatoare de floare și pictură. Viorica Mo-ruz a vorbit despre florile ei ca fiind hrănite de seva artei populare. Doi poeți au luat la rându-le cuvântul, Ion Coz-mei ca să citească unul din ,,reportajele” sale, despre dra-goste, și Ion Paranici ca să elogieze ființa floare din ta-blou, ființele flori (decupate din sufletele creatorilor): ,,u-nele șoptesc, altele zâmbesc, unele meditează”. Încheiem bucuria acestei seri aparte cu o invitație la ex-poziție (indiferent de vreme, cu florile adunate din toate anotimpurile și din diverse pe-rioade ale creației, ea insta-lează o primăvară netrecătoare) și cu – emblematic pentru toți cei care joi seara, în grădina florilor lor, s-au destăinuit – gândul marii artiste a Bucovinei care este Doamna Elena Greculesi: ,,N-am vrut, nu, să fac literatură, eu, pictorul. Uneori cu-vintele vin așa, îmbulzin-du-se, să mângâie Floarea”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI