Pensionarii, „cu două mâini” pentru „uninominal”

Secretarul și purtătorul de cuvânt al Asociației Pensionarilor Bucovina 2000, Constantin Corneanu, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că organizația pe care o reprezintă salută adoptarea de către Parlament, respectiv promulgarea de către președinte, a Legii votului uninominal.
 

„Am văzut la televizor diverși oameni poli-tici care se bucură nevoie-mare de existența acestui act normativ. Apar pe sticlă sau dau cu gura prin ziare despre această inițiativă, ca și cum le-ar aparține. Nu știu cât se bucură ei, dar noi ne bucurăm și mai tare, pentru că APB 2000 a fost printre primele organizații care au militat pentru introducerea acestui sistem de vot. Am făcut, încă de la înființare, demersuri scrise la Guvern, la Parlament, la Președinție pentru această lege. Suntem, susținem, dacă vreți, cu două mâini, această lege și credem că România va intra pe un altfel de făgaș, cel bun”, a spus domnia sa. Dl Corneanu a adăugat că speranța membrilor APB 2000 este că, odată cu intrarea în vigoare a legii amintite, vor avea posibilitatea de a accede în Parlament și pensionari. „Vor fi, nu ne îndoim, acolo, sus, și oameni capabili din rândurile noastre, care știu suferința noastră și care ne vor reprezenta mai bine drepturile pentru care am muncit o viață întreagă”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: