Transgaz a semnat

Consiliul Județean Suceava a semnat, miercuri, cu Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Transgaz, o minută prin care se stabilesc termenele pentru preluarea și predarea conductelor de gaze naturale construite prin programul județean de utilități.
 

Președintele CJ Suceava, dl Gavril Mîrza, a declarat că în minuta încheiată în urma discuțiilor se prevede preluarea de Transgaz a conductelor magistrale construite prin programul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”. El a spus că, totodată, sunt stabilite, pentru perioada imediat următoare, termene pentru preluarea și predarea acestor conducte și continuarea investițiilor prevăzute în cadrul proiectului județean de utilități. Dl Mîrza a arătat că, până în prezent, prin acest proiect s-au construit 38,3 kilometri de conductă magistrală din cei 66,45 de pe traseul Frasin-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, alți 29,2 kilometri din cei 82 de kilometri ai traseului Păltinoasa-Rădăuți și 34 de kilometri de racorduri la conductele existente din totalul de 84 de kilometri. Președintele CJ Suceava a precizat că modul în care se va face transferul rețelelor de gaze naturale către Transgaz urmează să fie negociat, dacă se va face un transfer cu plată sau doar transfer în administrare cu plata unei redevențe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: