„Ierarhul” sculpturii românești – Ion Irimescu

Luna februarie ne readuce în memorie zilele de naștere ale doi mari sculptori români. Primul este universalul Constantin Brâncuși și cel de al doilea este Ion Irimescu, „ierarhul” sculpturii românești. Despre amândoi acum vorbim la timpul trecut. Vârsta patriarhală trăită de Maestrul Ion Irimescu a fost o binecuvântare și un dar de la Dumnezeu. A străbătut veacul XX și l-a început și pe cel următor.
 

Un veac de lumină și speranță pentru Maestru, de zbateri și împliniri, materializat într-o operă monumentală, definitorie și esențială nu doar pentru cultura română, căreia i-a dăruit un tezaur inegalabil, adunat în muzeul de la Fălticeni sau „risipit” cu generozitate în locuri dragi din țară sau din străinătate. Dacă astăzi există ceva pentru urbea fălticeneană, acest „ceva” este cultura, iar opera Maestrului Ion Irimescu încununează tradiția seculară a Florenței României. În mesajul trimis la serbarea centenarului Maestrului, mesaj intitulat Cunună centenară de binecuvântare, Prea Fericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, spunea „Asemenea stejarilor Moldovei, sculptorul Ion Irimescu a ridicat în trunchiul și în ramurile puternice ale operei sale structurile de pro-funzime ale artelor plastice cultivate din vechime: bucuria hieratică a chipurilor de îngeri dăltuite pe catapeteasmă, ușa bisericii și poarta casei, cumințenia iscoditoare a copilului căutător de sensuri, zâmbetul învăluitor ca lumina de pe chipul mamei, asprimea protectoare și înțelepciunea tatălui. …Cultura tradițională românească, dantelăria de piatră a mănăstirilor voievodale și arta abstractă a Europei secolului XX s-au împletit în simplitatea expresivă și plină de semnificații a operei artistului”. Ion Irimescu reprezintă sinteza a tot ceea ce a dat mai valoros pleiada de artiști de excepție, începând cu Di-mitrie Paciurea, Oscar Han, Gheorghe Anghel, Ion Jalea, Cornel Medrea, George Apos-tu și până la inegalabilul Brân-cuși. Artistul s-a format în pe-rioada în care în sculptura europeană se contura declinul neoclasicismului, evoluând între moștenirea umanis-mului lui Rodin, continuat de Bourdelle și Maillol, și eclec-tismul desprins din stilurile exotice și primitive. Ion Iri-mescu și-a făurit un stil propriu viziunii și tempera-mentului său, în care realis-mul autohton tradițional și direcțiile artistice moderne se încheagă într-o sinteză ori-ginală. Ion Irimescu a sădit clipa spiritului pentru eternitate, în timpuri de capricii și con-vulsii, cu miracolul credinței și dăinuirii, lăsând moștenire partea cea mai frumoasă a trecerii sale prin viață dăruită și binecuvântată cu haruri de Dumnezeu. A dăruit se-menilor săi creația sa de lumină pentru veacurile ce vor veni. „Pentru ca visul să existe – spunea Bourdelle – noi trebuie să-l întrupăm. Dacă vrem ca viața să fie lină, noi trebuie să o creăm astfel; pentru ca dragostea creației să nu piară, noi trebuie să realizăm neîncetat” . Acesta a fost crezul Maestrului Ion Irimescu. Cu arta nu s-a jucat, s-a bătut biruind materia, pătrunzând-o până la rădăcini și a dat la iveală freamătul spiritului ascuns. A acceptat din viață tot, durere și de-cepții, extrăgând ca și din bucurii seva experiențelor care l-au ridicat deasupra meschinăriilor banale. Portretele care dau pietrei fluiditatea sentimentelor sau statuile monumentale ce domină spațiul înconjurător sunt astăzi simboluri ale unor timpuri pe care maestrul le-a trăit cu înțelepciunea artis-tului care privește în veșnicie. Prin apelul repetat la mi-tologia clasică greco-romană – sursă inepuizabilă a creației sale –, Maestrul Ion Irimescu, în această privință, se asociază consecvent și inedit la o anu-mită configurație europeană a sculpturii, aderentă la valorile mitului. Apelul la mitologie devine un apel la creație. Ca și sculptura antichității clasice, corpul uman se dovedește a fi măsura ideală a artei. Echi-librul dintre portretul no-minalizat și cel ideal, imaginat, corespunde unui echilibru creator între vizualul exterior și tensiunile defulate ale fas-cinantului interior. Sculp-turile Maestrului devin astfel expresia unui elevat clasicism. Apolllo, Orpheu, Sapho, Euterpe, Icar, Pegas, Centaur – nume de eroi de mitică rezonanță și titluri de opere ale sculptorului Irimescu – în-suflețesc dimensiuni și per-manențe ale spiritului uman. Apollo întruchipează dintotdeauna – chemarea spre poezie și aspirație solară cosmic extinse, ideal al tinereții și frumuseții; Orpheu – înfrânt și languros abulic, personifică durerea fără leac; Sapho ca și Leda, realizează veritabile ipostaze ale pasiunii; Icar și Pegas permanentizează aceleași alegorii ale avântului creator, ale neostoitei che-mări spre înălțimi. Simbolurile alese parcurg o cale inițiatică, de la transfigurarea virtualului magico-religios al creștinismului – cele două variante ale Pieta sculpturale, tradiționale ori în relief de bronz, stilizate cu subtilitatea retrăirii sacrificiului – anticipate într-o cronologie a tradiției teologice de Moise cu Tablele Legii, pentru a continua cu Îngerul Bunei Vestiri și Sfântul Gheorghe – simbolul spiritual al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, simbol plămădit în bronz în anii tinereții, variante ale rolului vitejiei de a supune manifestările diabolicului și ca o încununare a transpu-nerilor enumerate, o descindere în cotidian prin Troița de închinare, unde hieraticul progresează de la mâinile – potir ale florii și ale răsadului de viață la trăsăturile seve-rității, încremenite într-un lustru care accentuează o etică asociată cu vigoarea. Umanistă prin valorile pro-movate, fascinant elevată prin însăși chemările sale, arta Maestrului Ion Irimescu este una a încrederii în om și per-manențele sale spirituale. În Pangratti, la atelierul plin de gipsuri, bronzuri, desene, răspândite pe pereți, în mape, dar și printre dălțile aranjate pe măsuri, într-o ordine perfectă, îmi spunea, în anii în care îmi desăvârșeam specializarea în ale muzeologiei: „O lucrare de artă își trăiește propria-i viață, care poate fi mai lungă sau mai scurtă, mai fericită sau mai puțin fericită, în funcție de gândirea și sentimentul care au germinat-o și i-au impu-lsionat atât nașterea cât și anevoiosul drum al desăvârșirii”. Un gând plin de înțelepciune pentru crearea unei opere durabile. Ion Irimescu a avut con-știința creatorului a cărui identitate națională inconfundabilă l-a făcut, în spirit fidiac, să-l așeze pe om la locul cuvenit. Astfel, omul desăvârșit, creatura divină, marcată de destin, se înalță în zenitul Absolutului. Triumful nu poate veni decât dinspre spirit. Dincolo de a fi un mare artist, Ion Irimescu a fost Omul care timp de o sută de ani a ilustrat cum nu se poate mai bine versul lui Coșbuc „sunt suflet din sufletul neamului meu, Și-i cânt bucuria și amarul”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: