Un tezaur și soarta lui

(…) Era în vara anului 1926. Tocmai terminase anul al doilea la Belle-Artele din București. Calea sa de urmat se contura cu limpezime. Cochetase cu pictura, cea de șevalet, dăduse la iveală pânze onorabile, dar aspirația lui bătea mai sus. Spiritul critic, atât de treaz toată viața în ființa sa, îi spusese răspicat că în pictură, lipsit de un puternic simț al culorii, s-ar fi pierdut în mediocritate.
 

Vizitele la muzeul ,,Simu”, întâlnirea cu tainica frumusețe a modelajului, îi arătaseră drumul de străbătut. Era cel al sculpturii. În acea vacanță a trăit ultima sa mare aventură picturală. A fost realmente, cum mi-a mărturisit în filmul de televiziune ,,Veacul lui Ion Irimescu”, o încercare aventuroasă, deoarece atunci când a acceptat comanda epitropului Petre Ionescu nu evaluase exact riscurile și dificultățile ce-l așteptau pe el, un tânăr care nu lucrase până atunci decât la șevalet. A fost o muncă titanică de trei luni încheiate, făcută fără ajutoare, de unul singur. Întâi a zugrăvit Pantocratorul, apoi cei patru evangheliști. După asta a împodobit pereții cu câteva scene mari din Evanghelii, cum este aceea a lui Iisus în Grădina Ghetsimani. Viziunea lui Ion Irimescu nu se înscrie în curentul vechi al Bizanțului, cu accentele sale românești, și nici nu se racorda cu școala rusească, la modă în timpul acela. Firul ei se trăgea din barocul și neoclasicismul occidental. Plăsmuirile învederau o bună stăpânire a portretisticii, o capacitate excepțională de a umple cu viață scenele. Fiorul mistic de profunzime e nelipsit din zugrăvelile sale de la Biserica Oprișenilor. Poate la aceasta contribuie subtil, dar puternic, și haloul de lumină cosmică, în care cuprinde figurile biblice. (…) Nestăpânirea la perfecțiune a tehnicilor murale, lipsa de experiență a tânărului de numai 23 de ani, sunt vizibile azi. Exfolierile au afectat în mare parte pictura. Aceasta are nevoie de o intervenție rapidă și de înalt profesionalism ca să fie salvată. Chiar dacă e o operă de tinerețe și ilustrează o preocu-pare marginală a artistului, această creație este indiscutabil un tezaur și nu trebuie să dispară. Am ridicat în diferite împreju-rări, inclusiv la marcarea a 25 de ani de existență a Muzeului ,,Ion Irimescu”, urgența unei restaurări. Deocamdată nu s-a întâmplat nimic. Timpul e tot mai potrivnic și nu prea are răb-dare. Așezarea pentru totdeauna a lui Irimescu la Oprișeni sper să-l mobilizeze pe parohul bisericii ca să declanșeze o energică și grabnică operațiune de conservare a acestei creații înnobilatoare. Cât nu e prea târziu.” (După ,,Dacia literară”, 1/2008)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: