„Culoarea” urâtă a nedreptății

Mi-am zis – și cine nu gândește la fel ? – că marele artist Ion Irimescu nu și-ar fi îngăduit să onoreze cu prezența sa festivitatea dezvelirii unui monument fără să creadă în valoarea acestuia. Mai mult, adresându-se asistenței, – să rostească memorabile cuvinte. Creația, închinată slujitorilor școlii din Bogdănești, poartă semnătura Ioanei Nistor.
 

Maestrul (avea, atunci, 95 de ani) a ținut să se afle în așezarea pomenită fiindcă își întemeiase o părere ce-i îndreptățea gestul de a fi aproape de emoția aceleia care, în 1998, îndrăznea să iasă în lume cu o nouă creație monumentală. În susținerea acestei afirmații, dovada este de netăgăduit: cu șase ani înainte de momentul la care ne referim, Ion Irimescu scria o recomandare către Uniunea Artiștilor Plastici din România, textul trebuind a fi componentă a unui dosar prin care urma să se propună dobândirea de către Ioana Nistor a calității de membru al breslei artistice menționate. Se preciza chiar și secțiunea din U.A.P. care s-o includă. Ce mai era necesar să cuprindă un asemenea dosar? Poate și alte recomandări. Aceasta, evident, în condițiile în care afirmațiile aparținând maestrului făceau – în privința credibilității – mai mult decât toate celelalte la un loc. Preiau din recomandare (originalul ei – îl reproducem alăturat – se află la sora artistei, Elena Apopei, din Bogdănești) observația că Ioana Nistor avea „un simț deosebit al compoziției, stăpânind temeinic tehnica tapiseriei”. Afirmația vine după ce, în rândul dintâi al textului, Ion Irimescu mărturisește: „Cunosc și apreciez favorabil activitatea de creație pe linia Artelor Decorative pe care o desfășoară (…) Ioana Nistor”. Una din piesele aceluiași dosar trebuia să prezinte, de bună seamă, componente ale operei de până atunci (în fond, pe aceasta se sprijină orice pledoarie), să precizeze expoziții personale, participări la manifestări plastice colective, să ateste prezența cu lucrări în colecții muzeale și private. Și aici, cred, argumentele ar fi fost de partea Ioanei Nistor. Fiindcă nu puține sunt creațiile sale (tapiserie, frescă, mozaic, monument, broderie), majoritatea aflate în spații publice de notorietate, chemând privirea și meditația, ele mărturisind preferința pentru subiecte istorice sau din universul culturii românești. Chipul lui Ștefan cel Mare, al lui Eminescu, cele ale lui Iorga, Creangă, Enescu, Ciprian Po-rumbescu, Sadoveanu, Labiș, ori compoziții-simbol cum este cea intitulată „Omagiu Marii Uniri”, își etalează ex-presivitatea (în câteva aseme-nea creații fiind așezate inspi-rat – în formulare artistică – elemente de compoziție cu rost evocator, trimițând la epo-că sau operă) la Putna, Sucea-va, Fălticeni, Botoșani, Baia, Gura Humorului, Târgu Neamț ș.a., în interiorul unor instituții reprezentative (pre-fecturile din Suceava și Boto-șani, Teatrul „Mihai Emines-cu” din Botoșani, Universi-tatea „Ștefan cel Mare” din Su-ceava, Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni) sau acoperind mari suprafețe exterioare, cum este cazul mozaicului „Dumbrava minunată” de la Școala „Mi-hail Sadoveanu” din Fălticeni. Câteva dintre acestea, pe me-rit, au primit lauri: tapiseria „Eminescu” și broderia pe ca-tifea „Luceafărul” – Medalia Mari Aniversări UNESCO 1989 – Eminescu și Premiul Național „Eminescu”, fresca „Drumul spre cer e mai scurt prin Bucovina” – Premiul Na-țional „Eminescu”, tapiseriile „Meșterul Manole” și „Mio-rița” – Premiul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, tapiseria „Moartea căpri-oarei” – Premiul Fundației Culturale a Bucovinei. Oricât de sumar ar fi configurată – apelând la date exacte – activitatea creatoare a Ioanei Nistor, nu se poate lăsa în uitare faptul că trăirea sa artistică s-a cheltuit și în acuarelă (la o expoziție personală de acest gen, organizată în 1988 într-una din încăperile de la „Dom Polski”, a participat și pictorul de obârșie bucovineană Ilie Boca, pe atunci preșe-dintele Filialei Bacău a U.A.P.), în grafica de carte etc. S-a întâmplat însă ca toate acestea să nu împlinească demersul pe care-l înfiripase maestrul prin recomandarea sa din aprilie 1992. Funcționau un impediment, o prevedere restrictivă în principiu acceptabilă, dar de neînțeles în situațiile ce presupuneau nu compromisul, ci abordarea, judecarea nuanțată, care să dea câștig supremației valorii. Deși, fără a se abdica de la firești rigori, puteau fi luate în calcul și posibile excepții, cu o perseverență bizară, câțiva oameni ai locului s-au dovedit însă dezinteresați, ori poate, mai mult, aproape ostili intenției Ioanei Nistor de a deveni membru al numitei bresle profesioniste. Pentru ca, la U.A.P., să se accepte o propunere de felul celei la care ne-am referit, creatorul plastic recomandat trebuia să fie absolvent al unei instituții din învățământul artistic superior. Și cum Ioana Nistor adăugase anilor de liceu la „Nicu Gane” din Fălticeni doar alți patru de studiu, la București, în problematica arhitecturii de interior, visul s-a năruit, lăsând artistei un gust amar, făcând-o să trăiască sentimentul de repulsie față de „culoarea” urâtă a nedreptății. Altfel nu putea fi, când, până în anul stingerii sale mult prea devreme, și-a pus la lucru, cu o mare ambiție, imaginația și sensibilitatea sa plăsmuitoare de frumos, de înțelesuri esențiale, limpezi. I se părea, cred, și ei o rătăcire să legi șansa unui plastician – fie și aceea de a putea accede la calitatea de membru al unei colectivități profesioniste – nu de datele artistice adevărate, definitorii ale creației sale, de vitalitatea acesteia, ci de o diplomă de absolvire care, în lipsa talentului, nu te poate opri (sunt cazuri) să ajungi în anonimat. Profesionismul este legitimat, se știe, de ceea ce spune – și îndeosebi cum spune – opera creatorului de artă. Dar, de ce atâtea vorbe, când, iată, avem sub priviri rândurile scrise de Ion Irimescu? ION PARANICI P.S. Formulând întrebarea de mai sus pentru a readuce în prim-plan numele maestrului (Membru de Onoare al Academiei Române), mi-am amintit de un text semnat de o altă somitate, academicianul Dan Berindei. Aprecierile (puse pe hârtie în februarie 2000), deși privesc o zonă a creației oarecum învecinată cu arta grafică, dau relief unei alte în-zestrări a I.N. Spicuiesc doar două dintre ele: „Doamna Ioana Nistor a realizat o operă de pionierat și, totodată, o operă de restituire și de apărare istorică, prin alcătuirea cu talent și grijă a stemelor așezărilor sucevene”. „Meritul doamnei Ioana Nistor este cu atât mai mare cu cât lucrarea sa de construcție heraldică a cuprins un întreg ținut, județul Suceava, cu toate așezările sale, mari și mici. Într-o succesiune de imagini ne este pus în față chipul uneia dintre «țările» noastre, ca un model de operă he-raldică pe care l-am dori ex-tins la toate regiunile țării…”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: