La Podu Coșnei, pe raza comunei Poiana Stampei

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” reînvie

Istoria sfântului locaș începe în anul 1924, când Fondul Bisericesc de la Cernăuți deținea, în zonă, o importantă suprafață de pădure. Atunci, la Podu Coșnei, pe raza comunei Poiana Stampei, cu sprijinul obștii și al bisericii, s-a înălțat o mănăstirea, în care mulți localnici și nu numai ei se adunau cu evlavie pentru a participa la slujbe oficiate în zilele de sărbătoare. În 1956, când împotriva religiei se declanșase un război deschis, cu consecințe greu de închipuit asupra bisericii (unele au fost chiar dărâmate, pentru ca, mai târziu, din materiale de construcție recuperate din dărâmături, să fie făcute grajduri ale C.A.P.), mănăstirea de la Podu Coșnei a fost desființată.
 

Vorba cuiva, bine că n-a fost și dărâmată. Dar nici mult n-a fost. După decembrie 1989, s-au înregistrat câteva „zvâcniri” pentru ca sfântul locaș să-și recapete faima. Nu s-a reușit mare lucru. Aici se impunea o mână de fier, un om întreprinzător, pus pe fapte mari, care să facă ceva. În 1992, în mănăstire și-au găsit loc de rugăciune câteva măicuțe, dar, probabil, din cauza situației materiale critice, au abandonat totul și au plecat. A venit un preot, a stat 6 luni și și-a văzut și el de drum. Mănăstirea avea (și mai are încă) nevoie de fonduri pentru refacere, pentru investiții deosebit de necesare. Cei aproape 50 de ani de inactivitate și-au pus puternic amprenta asupra construcției, asupra bisericii și a anexelor din jur, multe dintre ele devenind ruină. Dar cine să le refacă? Minunea se petrece În 2006, la Podu Coșnei a venit părintele Mihai Negrea, care, în ultimii ani, slujise ca preot militar la Unitatea de vânători de munte din Vatra Dornei. Era omul potrivit la locul potrivit. Pe unde a trecut, el a construit. Ba o biserică, ba o casă parohială, ba o clopotniță, la Broșteni, în incinta spitalului din localitate, și la Roșu, în incinta cazărmii unde a slujit ultima dată, înălțând din temelii câte un sfânt lăcaș de închinăciune. Primind binecuvântare și ajutor de la Î.P.S. Pimen, știindu-se încă în putere, părintele Negrea s-a apucat de treabă. Cum la Mănăstirea de la Podu Coșnei, nu-i vorba doar de o simple reamenajări, ci de lucrări care cer eforturi deosebite, din momentul când și-a luat misia în primire, părintele Negrea nu mai are liniște. Nici somn. Alergătură, aprovizionare cu cele necesare, oameni la lucru, materiale de construcții și, mai cu seamă, grijă de cei 4 copii bătuți de soartă, pe care i-a „adoptat” ca pe primii viețuitori ai viitorului cămin de copii tutelat de mănăstire. Părintele are planuri mărețe și este convins că, cu ajutorul credincioșilor, al autorităților locale și al unor oameni cu suflet și credință în Dumnezeu, va face aici un lucru deosebit. Nu se gândește numai la construcția bisericii mari, care prinde deja contur, dar în sufletul cucerniciei sale stau copiii și căminul în care cei năpăstuiți vor găsi căldura sufletească de care au atâta nevoie. Ca tată și bunic, părintele Negrea pune mult suflet în tot ceea ce a început. A captat apa potabilă printr-o altă coloană, a mutat clopotnița, a amenajat o sală de mese și a terminat deja etajul unde vor locui copiii. Câte doi în cameră, cu baie, așa cum cer normele europene. Cei 4, care și-au găsit deja adăpost aici, nu ar pleca pentru nimic în lume în altă parte. Romulus și Remus au câte 14 ani și sunt gemeni, Ioana are 12 ani, iar mezinul, Alexandru, 8 ani. Sunt frați, iar cel mai mic nu a reușit să-și cunoască mama, pentru că aceasta a murit când el abia gângurea. Tatăl lor, localnic, are un handicap, abia își duce zilele de pe o zi pe alta. La mănăstire, copii au tot ce le trebuie, învață lucruri bune, sunt urmăriți zilnic, pentru că sora de mănăstire, Maria, pensionară, a lucrat ani mulți la catedră, ca învățătoare și educatoare, iar acum, la bătrânețe, s-a retras acolo unde și-a dorit să ajungă și-și continuă vechea profesie cu aceeași pasiune ca în tinerețe. Ea este mama cea bună, iar dacă, vreodată, unul dintre copii o supără, iar dânsa spune, în glumă, că pleacă, atunci toți încep să plângă și vin lângă dânsa și caută să o îmbuneze. Alături de cei patru ar mai fi loc și pentru alții, la fel de necăjiți, numai că, până la terminarea adăpostului pe care părintele Negrea îl visează și cu ochii deschiși, mai e încă vreme. „Vom învinge !” Părintele Negrea este un luptător. Din nefericire, acum când s-a hotărât să repună pe picioare sfânta mănăstire și să termine construcția căminului de copii (cu maximum 18 internați), greutățile nu-l ocolesc. – Greu părinte, greu? îl întreb, vizitând șantierul în care, deseori, el este și inginer, și muncitor, și duhovnic. – Acum, da, pentru că lucrarea este mare și am nevoie de ajutor, mai ales că vreau să fac ceva trainic. Văd un cămin cum au nemții, olandezii sau alte state din vest, cu toate condițiile. Acestor copii tre-buie să li se acorde o șansă în viață. De aceea, mă gândesc la o bibliotecă, la o sală de studiu pentru ei. Deja am vorbit și am pro-misiuni pentru aparatura medicală necesară. Mai e nevoie de spațiu. Biserica trebuie să fie sensibilă la dureri-le și suferințele semenilor noș-tri. Iarna aceasta am întâlnit, la Vatra Dornei, un copil de 12 ani, înghețat de frig, într-o situație deplorabilă. L-am adus la mănăstire, i-am dat de mâncare, i-am dat haine după ce a făcut baie, l-am ajutat și cu bani să ajungă la părinții săi, în județul Ti-mișoara. Dacă l-ați fi văzut cum l-am adus și cum a ple-cat nu vă venea să credeți. Ca acel copil sunt mulți, găsiți de poliție sau jandarmi pe străzi, dar nu-i ajută nimeni. Sunt lăsați de izbeliște de familie, cerșesc milă, n-au cum se descurca singuri. Noi intenționăm să-i adunăm pe copiii din zonă sau aflați în situații critice prin diverse părți ale județului și să le asigurăm con-diții decente de viață, să-i formăm ca oameni și să-i facem să fie utili societății. Cred că este o faptă creștinească, ce merită atenția cuvenită. – Aveți planuri mari. Credeți că le veți putea duce la bun sfârșit? – Cu ajutorul lui Dumnezeu cred că da. Până atunci însă avem de trecut mult obstacole, pentru că există, în societatea noastră, multe lu-cruri aiurea, de care ne izbim. Bunăoară, mă-năstirea are, cu titlu de proprietate în regulă, 40 de hectare de pădure la Obștea Dornișoara. Avem o avere, dar suntem săraci, pentru că n-am avut, până în prezent, dreptul să beneficiem de o surcică din pădurea noastră, pentru că aceasta face parte din Parcul Național Călimani, de unde se spune că nu-i voie să se taie un lemn. La celelalte obști se dă, anual, câte 8 metri cubi de material lemnos. La noi – nimic. Noroc că am găsit înțelegerea cuvenită la domnul primar Elisei Todașcă, un om bun, evlavios, care pre-țuiește biserica. Cât a putut, dânsul ne-a ajutat, dar nici dumnealui nu poate face ilegalități ca să ne dea nouă lemn. Acum avem nevoie de ajutor ca să terminăm căminul și biserica. Acum ducem greul. Dar sunt convins că vom învinge. Este nevoie de ajutor ! Așezată într-un cadru natural deosebit, la drumul național 17, ce duce spre Ardeal, lângă o școală generală cu 4 clase, Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Podu Coșnei începe, încet, încet, dar cu greutăți pe care mulți nu și le închipuie, să redevină ceea ce era în 1924, când a fost construită. Și chiar mai mult, pentru că, acum, un preot gospodar și între-prinzător, cum este părintele Mihai Negrea, alături de doi călugări tineri, doi frați de mănăstire și o soră de mănăstire, construiește aici și căminul în care să fie găzduiți, pentru mai mult sau mai puțin timp, copii nevoiași, bătuți de soartă. Cum dintre aceștia se găsesc pe toate drumurile, fapta cucerniciei sale și a celor care îl sprijină ni se pare deosebită. Cu siguranță însă că, oricâtă voință ar avea, singur, fără ajutorul oamenilor, părintele Negrea nu-și va putea duce la bun sfârșit opera de bine-facere începută. Iar acum este momentul în care cei care au putere materială să-și arate mări-nimia, trecând pragul sfântului locaș și privind în ochii celor patru copii de care am vorbit mai sus, ce se simt, aici, ca într-o familie. Deo-camdată, investițiile se află în impas, pentru că lipsesc multe materiale de construcție, forță de muncă și bani. Asta nu înseamnă că părintele nu este optimist. Dimpotrivă, el este încrezător în oameni, iar primarul Elisei Todașcă este hotărât să-l sprijine. Cât poate și cât îi permite legea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: