Finalizarea programului SAMTID, amânată până la finele lui iulie

Implementarea programului SAMTID în județul Suceava a fost amânată până pe 31 iulie anul acesta. Execuția lucrărilor a demarat pe 8 august 2006, iar termenul de finalizare a fost prelungit de două ori. Până la sfârșitul lui 2007, în Câmpulung Moldovenesc se executaseră 28,35% din lucrări; la Fălticeni – 52,04%; în Gura Humorului – 30,43%; în Siret – 45,32%; în Solca – 23,30%, iar în Vatra Dornei – 25,28%. Tot până 31 decembrie, au fost făcute cheltuieli în proporție de 60,98 din valoarea totală a finanțării.
 

Pentru implementarea programului SAMTID de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă din județul Suceava, finanțat cu 11,5 milioane euro, constructor a fost desemnat firma Strabag AG Austria, iar inginer-supervizor, Eptisa Internacional din Spania. Programul SAMTID este destinat îmbunătățirii stării tehnice a infrastructurii locale și calității serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în orașele mici, cu mai puțin de 150.000 de locuitori. Președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, s-a adresat în numeroase rânduri Ministerului Dezvoltării, reclamând neseriozitatea celor de la Strabag.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI