Mănâncă, dormi și deșartă-ți mațele !

Minte multă, stupiditate multă… Toate suferințele din lume se nasc în minte. Mai întâi de toate, mintea nu trăiește niciodată în prezent, ea ratează tot timpul clipa de față, deși aceasta este singura care există! Mintea trăiește necontenit în trecut sau se proiectează non-stop în viitor. Din trecut sare în viitor, iar din viitor cade din nou în trecut. Nu zăbovește nicio clipă asupra momentului prezent. Este la fel ca pendulul unui ceas: trece de la o polaritate la cealaltă, dar nu se oprește niciodată la mijloc… Cine a spus asta?! Nimeni altul decât cel mai ilustru înțelept indian, unul dintre cei mai cunoscuți și controversați învățători spirituali – unul dintre cei o mie de creatori ai secolului 20. Pe scurt: OSHO. Mai departe…
 

> N-ai uitat, hombre, măi omule, cu pușca, cu flinta ta și cureaua ta lată: Balul vânătorilor – versiunea Nisioi – se va consuma la Brădet (megieș cu defunctul hogeac nomenclaturist intitulat Casă de musafiri), pe Întâi ale lui Mărțișor! 3 milioane de… cușmă, perechea. Veniți, privighetoarea… Am fost la asemenea paranghelii, știu ce gavaresc. Adelante! > Încercați să trăiți cât mai obișnuit cu putință, ca și cum nu ați avea nimic de făcut. Aceasta este viziunea zen-ului: nu există nimic ce trebuie făcut. Tot ce trebuie să faci este să fii. Odihnește-te și fii cât mai natural. Mănâncă, dormi și deșartă-ți mațele… Daa, crapă-n tine, somnolează până te hodini de-a binelea. Și golește-ți intestinele. > Profesoara de umanioare (și jurnalism) Cornelia Bratu (de la Colegiul „Eminescu” din Suceava) ieși-va, pe țeava tiparniței, mintenaș, cu al doilea său volum (primul a fost de stihuri, ăsta ar hi altă mâncare de pește, prăjit). Da, așaa, până pe la pornire de Mărțișor, primaveral omagiu. Îmbrățișăm! > Și tot prin Martie, la Suceava pe scândură – Gyuri Pascu & Monica Anghel (măritată și despărțită de-un doctor cu stagiatură suceveană)… Și, mai ales, vine doamna Maia Morgenstern! (maya, în hindusă, egal cu iluzie). Nu, nu e nicio iluzie, Maia vine cu bucurie perpetuă în târgul nostru. A mai fost și-acu niscaiva luni… Poate vom produce o întâlnire cu ’mnealor, la Colegiul „Eminescu”… > Că zice la învățătura aia numit zen: cine pătrunde adânc în interiorul momentului, dizolvându-se complet în el, trăiește un crâmpei de eternitate. Fiecare moment trăit total și într-o stare de spirit relaxată reprezintă o clipă de eternitate… Păi, nu! Carpe diem! Beți, crăpați și vă veseliți, că plata voastră, ăăă… > Hm, în ce mă privește, pezevenghi & pișicher, urmez vorba amicului meu Fredy: Prefer două fete de 17 ani decât o femeie de 34… Mișto! Da’ ieu voiesc… vice-versa. > Cine spune, ăla e! Ce fel de educație ingurgităm, aia suntem! Citez – citeț! – din savanții domeniului (nu te gândi la d’alde Carcalete au Hrenciuc, nu): …Există mai multe tipuri de învățare. Omul se poate duce la universitate, unde nu este nevoit să renunțe la egoul său. Dimpotrivă, cu cât este mai egoist, cu atât mai bune vor fi rezultatele sale, căci egoul este prin excelență ambițios, competitiv, invidios: plăcerea vieții lui este să se lupte cu ceilalți pentru supremație. Cu cât egoul omului este mai mare, cu atât mai bune vor fi perfor-manțele sale la învățătură. Un om umil nu va avea rezultate bune într-o universitate. Acolo trebuie să fii competitiv, nemilos, agresiv până la vio-lență, extrem de egoist; trebuie să te crezi cel mai tare om din lume. Numai așa poți obține medalia de aur… Unde-i dă cătat învățătura a bună?! Ca și adevărul – în altă parte. Căci prin universități planetei – vorba lui Cioran – mișună cei mai bătuți în cap dintre pământeni. Cam așa ceva… > Și… mama noastră de astăzi (după Mihai): Greutățile noastre interioare prezintă analogii cu o mlaștină. Atât timp cât mlaștina nu este secată, trăim în ceață și suntem atacați de țânțari, pt. că mlaștina oferă cele mai bune condiții pentru proliferarea lor; și viața noastră nu este decât o luptă interminabilă împotriva ceții și a țânțarilor. Atunci când vedem unele persoane zbătându-se ani de zile pe probleme irezolvabile etalând zilnic aceleași slăbiciuni, plângându-se zilnic de aceleași indispoziții, dorim să le ajutăm să iasă din acea situație, dar cum? Le vorbim, le explicăm că nu condițiile exterioare se vor schimba, ci ele trebuie să se schimbe; nu este însă nimic de făcut, ele rămân în mlaștina lor înconjurate de țânțari. Bineînțeles, mai mult sau mai puțin, fiecare dintre noi are de secat și de umplut niște mlaștini pentru ca țânțarii – neliniștile, tulburările – să nu-și mai găsească locul…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: