La Arbore

Despre agricultură, ca despre ceva de demult, care se prăpădește

Trăind de peste 45 de ani în mijlocul arborenilor, am fost foarte curios, pentru că așa-mi este firea, să aflu în care direcție se îndreaptă agricultura arboreană, această îndeletnicire milenară a arborenilor. Sincer să fiu, cele aflate m-au pus serios pe gânduri. Am stat de vorbă cu foarte mulți arboreni pe această temă. Să nu vă mire faptul că sunt de vârste foarte înaintate, unii dintre ei chiar pensionari, cu vârste de 70-80 de ani și chiar mai mult. Au fost agricultori din tată-n fiu și, deși puterile i-au mai părăsit, lucrează încă pământul. Legătura lor cu acesta este indestructibilă și, după mărturia lor, vor munci pământul atâta timp cât îi vor ține puterile. Tinerii care lucrează pământul sunt foarte puțini. Dar aceștia sunt proprietari pe atelaje sau mecanizatori, ceea ce-i transformă în ajutoare ale adevăraților truditori ai pământului. Forța de muncă și-n agricultura arboreană este destul de îmbătrânită și, după cum este situația la această dată, nici nu se întrevede într-un viitor apropiat întinerirea ei. Am purtat o discuție cu ing. Teodor Furtos, care a scos în evidență faptul că agricultura arboreană nu obține recolte mari la hectar, după așteptările lor. Și arboreanul este sub vremuri, depinzând foarte mult de modul în care-l ajută natura și bunul Dumnezeu. Datele statistice sunt destul de clare. În anii slabi recolta de cartofi în Arbore se situează în jurul a 12.000 kg/ha și chiar mai puțin, iar în anii buni și foarte buni ajunge chiar la 25.000 kg/ha. La porumb oscilează între 1700 kg/ha și 3500 kg/ha, iar la grâu între 1700 kg/ha și 3500 kg/ha. De fapt, acestea sunt culturile de bază în Arbore la această dată. S-au dus vremurile când în Arbore se cultivau cânepa și inul, materie folosite din plin de tehnica țărănească, iar de floarea-soarelui nu se mai vorbește de zeci de ani. Trebuie menționate faptul că producțiile fiind modeste, și costul lor la hectar este destul de ridicat. Toți agricultorii cu care am discutat s-au plâns că de 2-3 ani merg cu agricultura în pierdere, iar pierderile se accentuează de la an la an.
 

Arbore – localitatea bucovineană cu puternice rezonanțe istorice, atestată documentar la 15 ianuarie 1418, care peste câțiva ani va sărbători șase veacuri de existență. A devenit cunoscută în lume datorită hărniciei oamenilor ei, costumelor populare, tradițiilor și obiceiurilor sale milenare. Dar faima i-a fost întregită de biserica ctitorită acum mai bine de cinci veacuri de hatmanul Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Luca Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamț. Actualul teritoriu al comunei Arbore este amplasat pe formațiuni sedimentare care aparțin fostei Mări Sarmatice. Dovezi care atestă acest lucru se întâlnesc pe teritoriul comunei noastre sau în localitățile din jurul ei. Depozitele sarmațianului inferior sunt alcătuite dintr-o succesiune de straturi argilo-nisipoase, marne, gresii cu intercalații subțiri de pietrișuri. Aceste straturi necutate au o ușoară înclinare, în jur de 1°, de la NV spre SE. Peste această succesiune de straturi, în perioadele cuaternare, s-au format solurile actuale. Rocile de solidificare, pe care s-au format solurile întâlnite pe teritoriul comunei noastre, sunt: argile, marne, depozite scheletice, depozite aluviale etc. Urmare a celor arătate mai sus, există și mai multe soluri ca: podzolite, brune de pădure, brune podzolite, pseudogleice și aluviale. Comuna Arbore este situată într-o zonă submontană, cu un exces de umiditate, cu terenuri grele și reci. Din cauza temperaturilor scăzute, solul nu este favorabil cultivării plantelor de câmp. Tocmai de aceea producțiile sunt destul de scăzute, rentabilitatea cultivării lor fiind pe măsură. Dintre solurile menționate mai sus, cel mai des întâlnite este podzolul. Acest tip de sol este puternic legivat, debazificat, acid, sărac în humus, calciu, azot și fosfor. În schimb, este bine aprovizionat cu potasiu. Dar fertilitatea naturală a acestuia este scăzută. Tocmai de aceea nici la această dată arborenii nu înțeleg de ce în anul 1962 s-a făcut colectivizare și în satul lor. Conform ultimelor date oficiale, suprafața totală a comunei noastre este de 6.620 hectare. Din cauza faptului că localitatea noastră este așezată în zona de deal, cu trecerea spre munte, doar 4553 ha de teren sunt propice practicării agriculturii. Această suprafață se împarte astfel: 3540 ha teren arabil, 616 ha de pășune, 253 ha de fânețe, 124 ha de livezi. Deoarece terenul, în marea lui majoritate, este accidentat, aproximativ 1/3 din el este folosit de arboreni pentru cultura mare. Restul este folosit pentru producerea de furaje. Teren propice agriculturii se găsește doar pe malurile celor două ape care străbat localitatea, Solca și Clitul, dar acest sol aluvionar este în suprafață destul de mică. De-a lungul albiei râului Clit sunt locuri în care viiturile din ultimii doi ani „au mușcat” până la 50 de metri din acest teren fertil și o mare parte din el a fost acoperit cu pietriș într-un strat de până la 30 de cm. Mărturiile agricultorilor cu care am stat de vorbă sunt grăitoare în acest sens, iar banda reportofonului le-a reținut fidel: > „Anul trecut, când i-am ajutat cu fân pe cei din județul Vaslui, am călcat cu piciorul întreaga suprafață a comunei. M-am îngrozit ce-am văzut pe țarnă: foarte multe parcele nelucrate, am aflat că unele chiar de 2-3 ani. Sunt ale oamenilor bătrâni care n-au bani pentru a plăti lucrările agricole”. (Vasile Pahomi, agricultor, 52 de ani) > „Sunt destul de bătrân, am aproape 82 de ani, dar încă mai pot mânui sapa și coasa. Mergând pe câmp îmi vine să plâng când văd percele de teren nelucrate de ani de zile. Nu știu unde vom ajunge. Statul nu ajută țăranul cu nimic, pentru că acesta n-are teren mai mult. Acum am pus un ha de grâu, jumătate de ha de orz și în primăvară voi mai pune cartofi și porumb”. (Bogdan Ciobâcă) > „Țăranul român n-are bani, de fapt n-are din ce face bani. Ceea ce produce el nu se cere și nici nu se plătește bine, chiar aș spune că prost de tot. La noi se face mai ales fân. Tocmai de aceea sunt mulți oameni care țin o văcuță sau 3-4 oi”. (Dragoș Hrițcu – 77 de ani) > „Motorina pentru tractoare este foarte scumpă și se scumpește mereu. La noi cei mai mulți oameni pun cartofi. Dar acum aceștia nu se prea cumpără. Stau oamenii cu cartofii în gropi dau în beciuri până la primăvară când, ori îi dau pe nimic, ori îi aruncă”. (Aurel Ursan – 72 de ani) > „Țăranul nu mai are chef de cultivat pământul. Merge în pierdere de la an la an și s-a descurajat. Nu știm din ce vom trăi dacă nu avem o țâră de pensie”. (Gheorghe Cotleț – 59 de ani) > „Azotul este foarte scump și la noi pământul are nevoie de mult azot. Tineretul nu mai vrea să lucreze în agricultură. Se duce în străinătate, unde se câștigă destul de bine, dar tot hargat la străini ești. Și apoi nu se știe cât vor mai pu-tea merge la lucru în străinătate”. (Cozma Pietrar – 74 de ani) > „În Arbore sau în zona noastră ar fi necesar un centru pentru colectarea cartofilor, a grâului și a porumbului de la populație. Nici pentru mere n-ar strica. De ce să se aducă aceste produse din import pe valută, dacă la noi se găsesc din belșug? De ce nu se cumpără aceste produse de la țăranii noștri? Se vede că politicienii au ceva de câștigat dacă le aduc din alte țări. Pe postul local nu se dau sfaturi pentru noi, agricultorii, vedem doar petreceri și înmormântări”. (Gheorghe Botezat – 71 de ani) > „Dacă se merge înainte tot așa, vom ajunge muritori de foame. Atunci ne va mai da străinul ceva? Nu vom produce, dar nici nu vom avea bani ca să cumpărăm ceea ce se aduce din alte țări”. (Mihai Știr – 71 de ani) > „Se bagă bani în agricultură de către țărani și nu se scot nici jumătate. Dacă n-ar fi pensiile și rudele să ne ajute, n-am mai face față”. (Remus Stan – 38 de ani) > „Vin oamenii și potcovesc caii și de multe ori nu-i pot servi. Ferul este foarte scump, poate mai scump decât aurul, cărbuni pentru forjă nu se găsesc. Sunt nevoit să ard multe lemn în covălie și acest lucru nu rentează. Lucrez în pierdere”. (Dumitru Hrib, fierar, 68 de ani) > „Sunt absolvent de liceu agricol și-am lucrat o viață în agricultură. Acum se întrețin foarte greu animalele. Furaje ar fi destule dar restul este foarte scump, mă refer la tărâțe și la borhot. Pe lângă acestea n-ai unde vinde laptele, iar dacă-l vinzi îl dai pe nimica”. (Gheorghe Buliga – 58 de ani). > „Prețul motoriei tot crește. Costul pieselor de schimb este foarte ridicat, iar unele nici nu sunt de calitate. Dacă ai cumpăra toate piesele unui tractor, cu plata lor ai achita cam trei tractoare noi. Unde-i logica? Din acest motiv sunt nevoit să tot cresc costul lucrărilor pe care le fac oamenilor. În unele cazuri, pentru că oamenii n-au bani, nu mă aleg cu niciun câștig”. (Gheorghe Buluga – 51 de ani) > „Am avut tractor, remorcă, disc, plug, prășitoare și semănătoare. Am fost nevoit să le vând deoarece întreținerea unui tractor costă enorm. Am avut și cal. Dar muncile nu se plăteau cum trebuie și munceam doar pentru întreținerea lui. De aceea am vândut tot. Și acum aș putea munci, dar nu mai am nimic. Trebuia să iau bani mulți de la oameni și mulți dintre ei erau necăjiți, n-aveau de unde plăti”. (Maxim Vasile – 85 de ai) Cam aceste probleme mi le-a adus la cunoștință și Gheorghe Tiron, primarul comunei, care a mai accentuat: – aproape tot tineretul pleacă la lucru în străinătate, pentru că numai de-acolo pot aduce bani cu care să-și întemeieze gospodării, așa cum au avut bunicii și părinții lor; – de vreo 2-3 ani nu se mai acordă subvenții, iar acolo unde s-ar putea da, n-au acces cam 3 din arboreni pentru că nu întrunesc condițiile de suprafață de teren sau de număr de animale. Normal ar fi ca aceste subvenții să le primească fără condiții, pentru că acei care au mai puțin ar avea nevoie mai mare de subvenții; – ar fi necesar să se acorde credite pentru procurarea de utilaje agricole, dar subvenționate. Din această cauză mecanizarea în Arbore este ca și inexistentă; – găsirea unei forme de încurajare a cetățenilor care înființează ferme agricole sau zootehnice; – statul să înființeze centre locale sau zonale de colectare a produselor agricole la un preț minim garantat prin hotărâre de guvern; – subvenția la lapte este foarte mică, dar patronii întocmesc greu actele și trec luni de zile până ce producătorul își primește banii pentru laptele predat. Din discuțiile purtate și cu alți cetățeni, nenominalizați mai sus, de-a lungul anilor, am mai desprins următoarele: – aproape toți arborenii sunt puși în situația de a produce doar pentru autoconsum sau, destul ce rar, și pentru schimbul de produse cu locuitori din alte sate sau din alte zone; – au proprietăți mici, fragmentate în parcele de câte 6, 7, 10 sau 20 de ari, acest lucru îngreunând munca mecanizată; – nu au acces la focuri europene; – n-au calculatoare și acces la internet, deci n-au de unde culege informații; – televiziunea publică are o singură emisiune pentru țărani, dar o difuzează duminica, atunci când țăranii sunt la biserică, la slujbă; – de la radio a dispărut emisiunea „Antena satelor” sau au mutat-o și ei nu știu s-o caute; – n-are cine să le facă proiecte pentru accesarea de fonduri europene, ei neputând să facă acest lucru; – politizarea din 4 în 4 ani a instituțiilor statului care au atribuții în agricultură a dus la schimbarea specialiștilor cu oameni politici, aceștia neputând dirija agricultura românească; – țăranii sunt chemați la primărie doar pentru a completa niște hârtii, dar trebuie să roage pe cineva să le completeze, pentru că nu știu cum. De multe ori, nici nu știu ce scrie în aceste hârtii; – înainte vreme se punea numai gunoi de grajd. Gunoirea terenului se făcea gospodărește, respectându-se de țărani un anumit ciclu. Acum s-au împuținat anima-lele, gunoi este din ce în ce mai puțin și nici nu se așteaptă să fermenteze. Uneori se pune în stare „crudă” (nefermentat) și în acest caz efectul se resimte numai după un an-doi și acela împuținat pentru că nu are efectul gunoiului fermentat; – salarizarea personalului din instituțiile pentru agricultură să se facă numai în funcție de procentul de absorbție a fondurilor europene pentru acea localitate; – niciun țăran nu-i întrebat de specialiști ce-l doare. Fiecare se descurcă cum poate; – primăria să aducă îngrășăminte chimice și substanțe pentru tratarea culturilor direct din depozite și să le distribuie țăranilor la prețuri mult mai mici decât se vând acum de comercianți. Să nu fie lăsați țăranii la mâna speculanților; – guvernul să dea subvenții țăranilor în funcție de zona în care se găsește terenul și fără să condiționeze numărul de ha de teren sau de animale. S-ar putea spune că, dacă nu se face nimic pentru țăranul român, peste vreo sută de ani sau poate și mai puțini, arheologii vor descoperi că-n România, cu mulți ani în urmă s-a practicat și agricultura de către niște oameni cărora li se spunea ȚĂRANI. Prof. GH. DOLINSKI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: