Suceava – Ipotești – Salcea

Proiect comun pentru o rută ocolitoare a Sucevei

Primarul Sucevei, dl Ion Lungu, a declarat, joi, că împreună cu localitățile Ipotești și Salcea va promova un proiect de realizare a unei rute ocolitoare a municipiului Suceava de pe E 85 spre Botoșani, în valoare de aproximativ 38 de milioane de euro. Dl Lungu a spus, într-o conferință de presă, că această rută are o lungime de 12,1 kilometri, iar studiul de fezabilitate al proiectului urmează să fie supus aprobării consiliilor locale Suceava, Ipotești și Salcea, pe unde urmează să treacă șoseaua.
 

El a menționat că 90% din rută este pe drumuri existente, comunale, iar 10% pe terenuri private, urmând să fie realizată exproprierea în interes public. Dl Lungu a spus că Primăria Suceava a depus deja, la Agenția Regională de Dezvoltare Nord-Est, o cerere pentru finanțarea acestui proiect, urmând să fie depus întregul dosar pentru a obține finanțare prin Programul Operațional Regional, măsura 2.1. Primarul Sucevei a mai declarat că în această primăvară urmează să înceapă lucrările la ruta ocolitoare din E 85 spre Vama Siret, după ce a fost respinsă contestația față de câștigătorul licitației de execuție și a fost desemnată și firma de avocatură care se va ocupa de exproprieri. Licitația pentru execuția rutei ocolitoare a municipiului Suceava a fost câștigată de firma SCCF Colas Iași, iar proiectarea va fi efectuată de Consitrans București, în timp ce licitația pentru firma care se va ocupa de exproprieri a fost câștigată de firma de avocatură Tudor din Suceava. Guvernul a aprobat, prin hotărâre, finanțarea rutei ocolitoare a municipiului Suceava de pe drumul european E 85, dinspre Fălticeni spre Vama Siret, valoarea proiectului fiind de 67 de milioane de euro. Această lucrare cuprinde 3 viaducte, 6 poduri (dintre care unul peste râul Suceava) și 7 pasaje de trecere. Drumul ocolitor va avea o lungime de 13,2 km, o lățime a platformei de 11 metri, viteza minimă de proiectare fiind de 80 de km/h.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: