Pe jaruri carnea noastră…

Ieri am fost TRIST! Da’ trist bine. Rău! Și asta nu pt. c-am primit, de la cineva f. drag corazon-ului meu (și cuibărit acilea) un hipermesaj de m-a des-ca-li-fi-cat vădit în oichișorii mei, pur tujur. Ești laș, mincinos, egoist… chestii nasoale d’astea. N-am turbat! Șezi pe pace. Ce s-a întâmplat se va mai petrece… Da’ las că… are ea balta pește. Prăjit!? Amicul meu Mihai m-a sfătuit și tămăduit: să nu-mi fac griji! De, de niciun fel, de nicio culoare. Lucrurile așeza-se-vor la locul lor…
 

> De ce tre’ să spui cuiva că îl iubești? Îl iubești și e de-ajuns. Iubirea se simte, se vede, e chiar lucrul cel mai greu de ascuns: ea se exprimă printr-o privire, printr-un gest, printr-o conduită, nu este nevoie să vorbim despre ea… Oamenii se bazează prea mult pe expresia verbală sau scrisă a iubirii lor. De îndată ce au vorbit despre ea, ei își închipuie că problema este deja rezolvată. Dimpotrivă, ei vor-besc, pălăvrăgesc, iar comportamentul lor arată din ce în ce mai mult că iubirea lor pă-lește. Iubirea trebuie păstrată ca ceva f. Prețios (ca cel mai prețios lucru!), ce nu se poate exprima prin cuvinte. Numai astfel ea crează în suflet, încet-încet, cea mai mare li-bertate, cea mai mare desfătare. Dacă veți vorbi despre ea, se vor produce, curând, de-o parte și de alta, reacții ce vor aduce neînțelegeri, și e păcat! Să nu vorbiți despre iubirea voastră. Și ea va dăinui veșnic în voi… > Ieri am fost trist… Aa, așa am mai fost cân’ – batrâior… holtei – am aflat că George Coșbuc a avut un fecior (singurul copil?!) care i-a pierit într-un accident de mașină. Dumnezeule! Altă suferință mai atroce nu-i trebe unui părinte. Ieri am fost tristulean de meserie – și-n ce zi! În ce zi! –, pentru că, cercetând niște file mai vechi (cu dragoste și de poezie), am dat peste niște rânduri care mi-au suscitat disconfort, afectiv. Povestea devine cam așa… Poetul Ovidiu a scandalizat mai abitir pe împăratul August, că corupea junimea latină, cu cele trei cărți ale sale: Amo-ruri, Arta iubirii, Heroides. Genialul menestrel – cel care susținea totdeauna că dorința femeii este mult mai vie decât a noastră și prezintă mai multă violență și delir – a fost exilat de împărat pe malurile Danubiului, la Constanța arhaică. Despre băștinașii de-aci povestește: îs primitivi și barbari geții ăștia asprii, amfitrioni. Da’ să lăsăm asta… Nasol e că exilatul a stat, a zăcut și-a rotunjit aci un majorat (18 ani) de restriște și jale. Și nevasta lui, bine-bogdaproste la Roma, n-a catadicsit nici să-l însoțească și nici nu l-a gratulat, vreodată, cu baremi o singură vizită. De asta fusei trist, ieri! Că, împingând lucrurile și speculațiile frivole oleacă mai încolo, după regulile lui mutatis mutandis, turb, turbez cân’ gândesc, de pildă, că seniorul Coposu, tot vreo 18 ani a stat în pârnaie și nu s-a mai întâlnit niciodată cu nevasta lui (și ea sărmana, cu vreo 14 ani de pușcărie nenorocită, pe unde a și murit!). Și noi-noi, nevolnic, să bocim și să ne smiorcăim, că… trec zilele ca fumul, oasele mi-s reci ca scrumul, vorba mitropolitului sucevean Dosoftei, și nu avem știre de la iubi au iubita noastră. E act de… lipsă de pietate față de martirii antecesori… > Iar zilei de dragoste de ieri (da’ las că mai vine, vine, vine… mister Dragobete, băștinașu…) îi închin (și tuturor îndrăgostiților) arghezienele scripte simțitoare de mai la vale: Să ne oprim? Un cântec ne vine de la han. E vinul bun și patul adânc și tu ești dulce. Și-ai vrea, învăluită în părul tău bălan. Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce… > Vom reveni. Până acolo, însă, rămâie să mă răscolească, frumușel și bine de tot, rândulețele poetului persan Rumi, ți-am mai pomenit de el. Asta e dragostea: să sbori către un cer secret, să lași să cadă sute de valuri în fiecare moment. Întâi, să te desprinzi de viață. În cele din urmă, să faci un pas fără picioare… Frumos, nu!? Mai avem muniție, mai vine Mărțișor – pac la răsboiu. Cu Dana Răsboiu. Oare ce-o mai fi făcând timi-șoreanca asta faină, cârpită de bombalăul ăla de fost ministru (al Sănătății, auzi tu!), de și-au făcut nuntă fudulă la Paris (și lună de… mătrăgună și de miere polifloră hava-neză) ăăă… > Ata ete: un ceas de dragoste, cât o viață întreagă! Sub aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pt. ca să urce până al El. Punct! Ne vom mai vorbi, ne vom mai scrie. În chestie, vorba Maiorescului-oltean de meserie… > Un iepuraș se duce la magazin și cere droguri. Cei de la magazin zic că nu au. Se mai duce și a doua zi și tot așa. Vânzătorii zic: Băi, hai să-i dăm odată droguri iepurașului, că ne seacă atâta la cap! Vine iepurașul a patra zi și cere droguri. Cei de la magazin, fericiți, zic: Avem, avem! Și poznașu-iepurașu de colo: Nu mișcați! FBI! Nu mișcați! (Dumi)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: