7 ani în grija statului

5 surori orfane din Brașca înfruntă viața împreună la Centrul de Plasament din Solca > La dorința bunicii lor, Arhiepiscopia le-a construit o casă în satul natal, dar fetele au alte planuri > “Poate mai încolo”, spune sora mai mare, care, dacă se mută înapoi la Brașca, va trebui să poarte și grija unui frate cu handicap
Vinerea trecută le-a murit și bunica… La 78 de ani, rămăsese singurul om ce-și dorea din tot sufletul să-și vadă din nou familia, pe cei șase nepoți, trăind sub același acoperiș, după ani buni de când aceștia se află în grija străinilor. Bătrâna s-a stins însă fără să-și vadă visul împlinit, al doilea accident vascular fiindu-i fatal. Casa pe care, urmând dorința bătrânei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a construit-o la Brașca, a rămas goală, pentru că cei ce ar trebui să locuiască în ea, copii familiei P., au, deocamdată, alte gânduri. P.C. preot Petru Crăciun, consilier eparhial, a stat prin preajma celor 6 copii și a părinților, le-a cunoscut traiul din ultimii 10 ani și, cu ajutorul bisericii, a făcut ca cei mici să aibă, la nevoie, după ce viața i-a încercat prea mult, un acoperiș trainic deasupra capului. “Dorința bunicii a fost ca acești copii să fie împreună și biserica a ținut cont de asta când a făcut casa. Construcția s-a înălțat în ideea că atunci când una dintre fetele mai mari se va căsători, să-i ia în grijă pe cei mici, în special pe fratele cel mai mic, care este bolnav”, a declarat părintele. După mulți ani cât au crescut într-un centru de ocrotire, însă, cei pentru care s-a făcut casa nu se mai trag într-un sat izolat.
 

Brașca, mai încolo, poate… Acum învățăm Copii din familia P. din Brașca-Ilișești, au rămas fără mamă în urmă cu 7 ani. Cel mic, Gheorghiță, avea doar 4 luni și nu se născuse sub cele mai fericite zodii. Băiatul este bolnav psihic, cu handicap accentuat, și în prezent este în grija unui asistent maternal din Liteni. Tatăl n-a avut și nu are nici acum puterea să-și întrețină copii din ce câștigă, muncind ocazional, dar și pentru că nu se desparte cu ușurință de paharul cu rachiu. Așa că, după ce au rămas fără mamă, celelalte cinci surori, au plecat pe rând la Centrul de Plasament din Solca și aceasta a devenit casa în care, din propriile lor spuse, singura în care își doresc să trăiască. Și o fac toate pline de curaj, înfruntându-și destinul și încercând să-și facă un rost în viață, deocamdată învățând. Tatiana este sora cea mai mare. Are 19 ani și, după ce a absolvit o școală profesională de bucătari-ospătari, a dorit să continue, în același domeniu, dar la liceu. Mai are un an de școală și pare deja un om responsabil, conștient că în viață, oricât de greu ai trăit, nimic nu vine degeaba. Pare resemnată deja și cu moartea bunicii. „Asta e. Mergem mai departe. Asta e viața noastră și trebuie să ne-o trăim”, a spus ea, marți, când ne-am cunoscut la Centru. Planu-rile ei de viitor sunt reduse la prezentul apropiat. „Să vedem cum ieșim din școală, apoi ne gândim ce facem și cum ne vom descurca”, a continuat tânăra. Despre casa construită…”. Poate vom locui și acolo, dar mai în-colo, acum mai avem școală. Părintele Crăciun a fost bun cu noi, a avut grijă de noi în toți anii aceștia și îi vom spune și lui toate astea”. Florentina, este în clasa a XI-a și are 18 ani. Are mintea „brici” și învață foarte bine. Fata este una dintre mândriile celor de la Centrul de Plasament din Solca, ce văd în ea o tânără cu viitor. Nici ea însă nu se vede în postura orfanului necăjit, mulțumit cu puțin, și visează la mai mult. „Am să încerc la facultate. Nu mă omor după matematică, dar o învăț pentru că, dacă vreau să fiu economist, am nevoie”, a fost logica fetei. De bunica îi pare rău, a fost și ea la înmormântare împreună cu surorile, dar anii cât a stat în grija statului au întărit-o. „Era bătrână săraca, ce să mai facă?! Tot timpul ne-a fost alături și s-a interesat de noi. Dar noi n-am mai împovărat-o cu prea mult dacă în ultimii șapte am stat la cămin”, a fost replica Florentinei. Simona-Loredana, a treia soră, de 16 ani, urmează școala de arte și meserii pe profil tu-rism și alimentație publică și va avea cu siguranță posibi-litatea unui loc de muncă atunci când va ieși din insti-tuția de protecție socială. A venit mai târziu la întâlnirea cu noi și a fost tăcută, dar ni s-a spus că este o adolescentă care-și vede de treabă cu seriozitate. Când i-am spus Ionelei, penultima dintre surorile P. că ne pare rău pentru moartea bunicii și i-am prezentat con-doleanțe, copilul de 14 ani a început să plângă. A fost singura care a dat frâu liber emoțiilor, hohotind minute în șir cu barba lăsată în piept și cu greu am reușit s-o facem să-și revină, să ne spună ce vrea de la viață, da-că este mulțumită de cea pe care o trăiește în Centrul Solca. Ne-a răspuns invitându-ne să ne uităm în jur la livingul elegant cu canapele plușate, la covorul vesel din mijloc, la pereții decorați frumos, spre dormitorul spațios cu paturi acoperite cu cuverturi plușate, spre baia luminoasă și modernă, spre tot apartamentul pe care îl ocupă cu trei dintre surorile ei. Aproape că nu mai era nimic de comentat… Violeta-Elena, este cea mai mică dintre surori și cea mai greu de potolit. A intrat în plasament când avea doar 5 ani, nu e un copil de neîndreptat, dar disciplina și cartea se lipesc de ea cu mari eforturi din partea educatorilor și asistenților sociali de la Solca. Durdulie, rumenă în obraji, părea că discuția ziariștilor cu surorile ei era prea dramatică și nu ne-a băgat tare în seamă. Dar ne-a făcut, veselă, din mână la plecare… Li se dau de toate, dar ei suferă toată viața după dragostea părinților Când vine vorba de surorile P. nu auzi o vorbă rea din partea adulților ce au grijă de ele la Centrul de Plasament „Mihail și Gavril” din Solca. „Sunt copii buni, cuminți, învață bine, se descurcă la școală. Cu excepția unor dificultăți pe care le mai avem cu Violeta, cea mică, fetele sunt cât se poate de bune. Cea mare și-a dorit să-și continue studiile, ne-am bucurat că a vrut aceasta și Tatiana merge acum la liceu. De Florentina, toată lauda, învață foarte bine. Mulțumirea noastră supremă este să-i vedem pe acești copii realizați, iar cei serioși, care își doresc să învețe, să-și dorească mai mult de la viață, merită tot sprijinul”, a declarat prof. Eugen Bensenyei, directorul centrului. La Solca sunt îngrijiți și educați 36 de copii, sănătoși și normali, dar rămași orfani de unul sau ambii părinți, dar și ai căror părinți nu îi pot întreține. Condițiile în care trăiesc aceștia sunt greu de imaginat pentru un om cu idei preconcepute. Sunt condiții firești în centre de ocrotire occidentale, vor deveni probabil firești și la noi peste câțiva ani, dar acum surprind prin confort, igienă și eleganță chiar. De la cel mai mic, până la cel mai mare copil din instituție, niciunul nu degajă aer umil, necăjit sau trist. Ei merg la școală, la liceu, se joacă, pictează, cos goblenuri, aleagă, râd, fac lecțiile, mănâncă de 4 ori pe zi, se îmbracă frumos, trăiesc în apartamente mari, luminoase și curate, cum poate nu au mulți alți copii din afara sistemului. Dar cei din afară au altceva, după care cei din sistemul de asistență socială vor tânji probabil toată viața. „Facem tot ce putem pentru ei. Din păcate, oricât de atașați am fi de unii sau de alții, nu le putem da dragostea părinților după care suferă mereu. De aceste sentimente ei rămân frustrați toată viața”, a încheiat directorul Eugen Bensenyei. ÎPS Pimen: „Vor locui în casă când vor dori” Biserica le-a dat fetelor P., din sinceră caritate, o șansă, cea de a avea casa lor, departe de un tată pe care nu se mai pot baza și un loc în care să-și facă propria gospodărie. Față de condițiile în care Tatiana, Florentina, Loredana, Ionela și Violeta trăiesc însă la Solca, casa Arhiepiscopiei construită la Brașca poate părea acum un loc de penitență. Greu de speculat dacă și când vor vrea ele să locuiască acolo, cât timp statul le-a învățat cu apă curentă, gresie la duș și atmosferă de oraș. Cu atât mai mult cu cât ele ar trebui să-și ia și responsabilitatea creșterii fratelui mai mic, cu probleme psihice, dar care este bine îngrijit de asistentul maternal profesionist. Surorile se simt însă în siguranță știind că au acel loc, chiar dacă acolo va bântui o vreme doar spiritul bunicii. Și nu degeaba au această siguranță când ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a declarat foarte clar: „Am primit pământul, am construit casa pe el pentru copii familiei P., care vor locui în ea atunci când vor dori”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: