Mama fetiței violate își plânge disperarea

„Nimeni nu-și poate imagina ce am în suflet…“

Mama bărbatului acuzat de viol se simte vinovată că l-a adus pe lume, dar îi reproșează celeilalte că nu și-a supravegheat copila
Fetița, batjocorită de recidivistul din Șcheia, internată în Secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou”, nu conștientizează încă tot răul care i s-a întâmplat. Mama ei este însă furioasă, disperată. Femeia plânge la capul fetei și cere să i se facă dreptate. “Nimeni nu-și poate imagina ce anume am în suflet. Este o durere mare de tot care mă sufocă și nu mă lasă să respir. Mă uit la ea și simt că mor de ciudă și neputință”, ne-a declarat Maura Rîpa, mama fetei.
 

Prin-tre lacrimi, femeia ne-a povestit cum a ajuns fiica ei bătaia de joc a unui bărbat care a mai fost condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. “În urmă cu două zile m-am certat cu o vecină de-a mea, care mi-a zis că am să plâng eu tare mult. Eu cred că și ea este implicată în toată povestea asta. Luni seară fata a ajuns acasă plânsă, și-a dat pantalonașii jos și mi-a arătat că-i curge sânge. Nici nu vă puteți imagina ce am simțit. Am chemat repede ambulanța. Fata mi-a povestit că vecinul a prins-o și i-a pus cuțitul la gât și a făcut toate cele cu ea”, susține Maura Rîpă. Potrivit mamei, individul nu s-a oprit aici. Deși plângea și implora să o lase în pace, bărbatul ar fi lovit cu pumnii copilul, pe care apoi l-a trimis acasă la părinți, însă nu înainte de-al obliga să jure că nu va povesti nimic din cele întâmplate. Femeia a mai adăugat că fata ei nu poate dormi noaptea, că tresare și tremură de frică. “Mi-a zis că-i este, teamă de băieți, că o bat cu fierul”, mărturisește femeia, care mai are doi copii. Și mai există o mamă care suferă, cea a bărbatului acuzat de viol. Femeia își reproșează ca i-a dat viață și aruncă vina celor întâmplate asupra părinților victimei, pe care îi acuză că nu au supravegheat-o. Cele două familii sunt vecine și trăiesc în Șcheia într-o sărăcie lucie. “Când fata spune că era violată, mama ei bea în casă. A bătut-o soțul cu iușca, că era atât de beată încât nu putea să meargă. Nu este o mamă adevărată. Mai are un copil de 3 ani pe care-l ține închis în casă. Dacă băiatul meu era atât de beat, de ce nu m-a violat pe mine? Aceea nu este mamă de copil. Copiii nu au ce să învețe de la ea. Este vina mea că l-am adus pe lume, dar și a ei că nu a supravegheat-o”, susține Maria Stancu, mama presupusului violator.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: