Prin IJPF Maramureș

DPF Rădăuți dă un pumn în plină figură mafiei țigărilor de contrabandă

Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți a mai dat o lovitură mafiei țigărilor de contrabandă, reușind să anihileze, prin IJPF Maramureș, cu ajutorul Biroului Teritorial Maramureș al DIICOT, o grupare infracțională organizată, axată pe introducerea mărfii de gen în țară.
 

Liderul organizației, un prosper om de afaceri din Sighet, dar și un fost ofițer al IJPF Maramureș, au ajuns în arest. Acțiunea a început pe data de 29.12. 2007, când lucrători ai IJPF Maramureș au prins în flagrant 3 membri ai bandei, în Rona de Sus, în timp ce transportau 10.960 de pachete de țigări de proveniență ucraineană, mărcile Viceroy și Ronson, în valoare de peste 50.000 de lei. Din grupare, s-a constatat la vremea respectivă, mai făceau parte alte 6 persoane. Polițiștii de frontieră maramureșeni, sub coordonarea DIICOT, au reușit, în ianuarie 2008, să documenteze întreaga activitate infracțională a găștii de contrabandiști. A fost identificat liderul, Vasile M., din Sighet, stabilindu-se că organizația a fost sprijinită de către Cristian R., polițist de frontieră local. El făcea deja obiectul unui dosar de cercetare internă al DPF Rădăuți. Pe 28 ianuarie, a fost pus pe liber, mai precis silit să-și dea demisia. Polițistul avea rolul de a asigura libera trecere a contrabandiștilor pe anumite direcții și între anumite ore, ne-a informat scms Ilie Poroch Serițan, purtător de cuvânt al DPF Rădăuți. Vasile M. și Cristian M. au fost reținuți pentru 24 de ore pe 4 februarie, o zi mai târziu primind mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile din partea Tribunalului Maramureș. DIICOT Maramureș anunță noi propuneri de arestare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: