Statistica indică lucrări de bună calitate a procurorilor suceveni

În sala de ședințe a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a fost prezentat ieri bilanțul activității Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava (cu unitățile din subordine) pe anul 2007. Din punct de vedere cantitativ, în ceea ce privește volumul de activitate, este de precizat că în perioada de referință a fost înregistrat un total de 21.406 dosare de soluționat. Numărul de dosare soluționate a fost de 14.460 (din care 260 au fost la urmă-rirea proprie a procurorului).
 

Au fost întocmite 1.349 rechizitorii (din care 57 la urmărirea proprie a procurorului). Au existat 1.630 de inculpați trimiși în judecată și s-au aplicat 3.681 sancțiuni cu caracter administrativ. În 2007, procurorii suceveni au soluționat 2.279 plângeri, șefii acestora primind în audiență 7.522 de persoane. Magistrații au participat de 13.749 de ori în ședințele de judecată. S-au înregistrat 5.074 cauze penale judecate cu participarea procurorului și tot atâtea hotărâri penale verificate de procuror, 246 apeluri și recursuri declarate, precum și 1.371 de cauze civile judecate cu participarea procurorului. Au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava de la parchetele locale 230 de cauze. În anul 2007, din cele 51 de posturi de procurori prevăzute în statul de funcții și personal erau ocupate doar 33 de posturi (cu 38% mai puțin decât necesarul). Probleme de personal sunt la 6 unități din cele 7 (Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei are schema completă de procurori), probleme majore fiind înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, unde funcționează 4 procurori din 8, și Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, unde funcționează 2 procurori din 5. Media dosarelor soluționate de procurorii de la parchetele de le lângă judecătorii este de 500, dar există unități de parchet unde procurorii au soluționat 700, 800 sau chiar 1000 de dosare. Din analiza indicatorilor statistici sub aspect cantitativ rezultă că în 2007 s-a înre-gistrat o creștere a numărului dosarelor de soluționat – cu 2.918 dosare mai mult față de anul 2006. În schimb, deși nu-mărul acestor cauze a crescut, în condițiile unui număr de procurori neschimbat, s-a constatat o creștere a operativității de soluționare a cauzelor la 84% în anul 2007, față de 80% în anul 2006. „Sintetizând, putem aprecia că, în anul 2007, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și parchetele de pe lângă judecătoriile arondate au depus un volum important de muncă în ambele sectoare de activitate – urmărirea penală și activitatea judiciară – întocmind lucrări de bună calitate reflectate de datele statistice.” – a afirmat prim-procurorul P T Suceava, dna Elisabeta Cocîrlă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: