Singurătatea

O revistă deosebită este ,,Oglinzi paralele / Parallele Spiegel”, revistă pentru suflet și sănătate mintală, coordonată de dr. Ioana Loreley Hașovschi, șefa Secției Psihiatrie Suceava. Cel mai recent număr, 4-5/2007, atestă în toate privințele câștigurile calitative înregistrate de publicație în numai câțiva ani de existență. Punerea în pagină, ilustrația, stilul direct al materialelor, cu accent pe faptul, pe amănuntul semnificativ demonstrează convingător rolul experienței și în munca redacțională. La fel de importantă este și creșterea, aproape spectaculoasă, a numărului de colaboratori. Dar oricât de bine scrise articolele și oricât de inspirată concepția grafică, reușita ar însemna prea puțin, și pentru realizatori și pentru cititori, dacă ,,Niciodată singuri – Nie Allein”, motto-ul ei, nu și-ar găsi în realitatea fiecărei zile, confirmări, oricât de discrete încă.
 

Milostivă cu animalele (cel puțin teoretic), societatea noastră este crudă cu oamenii, și dacă poți găsi înțelegere și respect, la orice nivel, pentru suferința fizică, lucrurile nu stau la fel cu suferința psihică. Semnele încurajatoare sunt puține, dar ele există și în munca lor sisifică, lucrătorii din domeniu se bucură să le detecteze vibrația. Și pentru că ,,Niciodată singuri” este un sentiment de care, la rându-le au nevoie, iată că revista, inventariind realizările, abordează deschis și problema respectului și ajutorului vitale pentru Secție. Considerația pe care o reclamăm din partea societății pentru suferindul psihic trebuie să-și găsească un corespondent, major, în considerația arătată de minister, de sistemul sanitar în ansamblu acestei specialități pe care viața o face tot mai importantă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: