Trei mălinari și o femeie din Neamț sunt cercetați de procurorii din Fălticeni

F.E., fostă angajată a unei societăți din Tarcău-Neamț, a falsificat adeverințe de salariat și cărți de muncă pentru trei suceveni care nu erau angajați ai firmei > Toți patru sunt cercetați pentru fals în înscrisuri oficiale, înșelăciune și uz de fals
 

Parchetul e pe lângă Judecătoria Fălticeni a început miercuri, 29 ianuarie, urmărirea penală împotriva F.E., în vârstă de 58 de ani, o fostă angajată a compartimentul de resurse umane al unei societăți comerciale din localitatea Tarcău, județul Neamț. Anchetatorii suceveni n-ar fi avut grija ei dacă femeia n-ar fi încercat să facă un mare „bine” pentru trei suceveni. Ea a întocmit în fals pentru aceștia, în anul 2005, adeverințe de salariat și cărțile de muncă aferente, deși cei trei nu erau angajați ai societății cu pricina. Sucevenii, M.V., de 47 de ani, Z.I., de 35 de ani, și Z.T., de 42 de ani, au folosit aceste adeverințe pentru a solicita Casei Județene de Pensii Suceava stabilirea și acordarea pensiilor de invaliditate. Falsurile au ieșit la iveală și polițiștii din Fălticeni au cercetat cazul intrând mai nou în competența procurorilor. Salariata societății comerciale va îm-părți cu cei trei suceveni toate audierile la care vor fi chemați la Parchet, unde vor fi cerce-tați pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, pe de o parte, înșelăciune și uz de fals pe de altă parte, fapte pedepsite de Codul Penal la articolele 288, 215 și 291.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: