Programul manifestării constă dintr-o o trecere în revistă a perioadei în care țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu și a „realizărilor perioadei în care cârma țării era ținută cu mâna fermă a unui om priceput”, urmată de o dezbatere pe teme de actualitate, menită să lămurească în ce domenii electoratul de stânga a fost profund dezamăgit de ceea ce s-a făcut în ultimii 18 ani, prin comparație cu organizarea anterioară. „Vreau să fie foarte clar, noi nu îl idolatrizăm pe Ceaușescu, ca persoană, nu ne închinăm la o imagine a unui om. Dar marcăm personalitatea sa pentru că noi îl considerăm simbolul unui sistem și printre cei mai patrioți conducători pe care i-a avut România vreodată”, a specificat liderul PSU.
Vicepreședintele național și liderul județean sucevean al PSU, Vasile Bostaca, ne-a comunicat că la sediul acestui partid din municipiul Câmpulung Moldovenesc are loc, pe 26 ianuarie, la ora 12, o reuniune specială dedicată lui Nicolae Ceaușescu, prilejuită de împlinirea a 90 de ani de la nașterea acestuia.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii