Voroniada

 

Dacă păpușa asta cu nume de zburătoare, pe post de președinte în republica ce ar trebui să se numească după numele mărețului con-ducător, Voronia, nu-i acționată din altă parte, adică dacă ceea ce face face din imbold propriu, chiar că te poți întreba de ce-i așa pestriță la mațe? Tot anul care a trecut i-a tot plouat și i-a nins și, ca la o adevărată mioriță transhumantă „gura nu-i mai tace” și, în loc „să-și țină leoarba acasă”, „dârdâie” împotriva României ca și cum de aici i s-ar trage tot răul. Vezi ce înseam-nă să fi făcut parte dintr-un aparat represiv adus cu mare cheltuială din fosta U.S.: dacă nu mai poți folosi cnutul împotriva „naționaliștilor ro-mâni”, atâția câți au mai rămas, îți verși frus-trările, neîmplinirile și ranchiuna pe Țara în care te-ai născut. Bine se zice că țiganul, ajuns împărat, omoară mai întâi pe mă-sa și pe tat-su. Și când te gândești că era destinat unei pro-fesiuni nobile: pitar ca Vasile Porojan, prietenul de joacă a lui Vasile Alecsandri, să pună pe masa fiecăruia „pâinea noastră cea de toate zilele”. Suferind, ca mulți alții, sub văpaia unei propagande abile, un proces de mancurtizare, iată-l pe omul nostru jucând o piesă ieftină într-un „bâlci al deșertăciunilor”. Sub genericul „Voroniada”, tot anul trecut (probabil că se va prelungi și în 2008), s-a dat un adevărat asalt ideologic, de împroșcat cu noroi și de mistificare a adevărului care sare în ochi: limba moldovenească și națiunea moldovenească sunt invenții menite să ascundă adevărul istoric greu de contestat. Creația statală numită, de artizanii ei de la Moscova, Republica Sovietică Socialistă Unională Moldova, Republica Mol-dova după proclamarea independenței la 27 august 1991, are chiar în denumirea ei demonul rusesc al disoluției și dezmembrării României: o Republică moldovenească până la Carpați, vecină cu secuio-maghiarii! După cum se cunoaște, România a recunoscut prima, de la început, independența noului stat desprins din fosta U.R.S.S., recunoaștere care se dovedește a fi fost o greșeală. Recunoscând Republica Moldova ca stat independent, adică existența a două state românești, România recunoștea împlinit raptul teritorial făcut de U.R.S.S. la 26-28 iunie 1940, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, consfințit de Tratatul de pace de la Paris, semnat la 10 februarie 1947. Faptul că diplomații români de la Chișinău nu erau dispuși să recunoască prevederile Tratatului de la Paris, nu poate să surprindă, deoarece a fost semnat sub imperiul forței, România fiind în sfera și sub ocupația trupelor sovietice. Mai mult, Tratatul impus prevedea, în legătură cu stabilirea graniței între România și U.R.S.S., că asta o urmează pe cea fixată prin acordurile din 1940. Or, n-a fost niciun acord semnat de România și U.R.S.S. în 1940. România de atunci, cu teritoriul ciopârțit mai mult decât se specifica în actul adițional secret la Pactul Ribbentrop-Molotov, deoarece s-a extins și asupra nordului Bucovinei și a Ținutului Herța, nu putea consimți la acel act banditesc. Când s-a spus că „sângele apă nu se face”, nu s-a avut în vedere diluarea până la disoluția sângelui domnului Voronin. Până și apa chioară care circulă prin venele celui din capul statului nu-i apă de Prut, Răut și Nistru, este apă de Volga-Don. Se cere insistent o individualizare accentuată a „națiunii moldovenești”; recu-noașterea „limbii moldovenești”, deși profe-sorii de la Bălți au cerut să fie lăsată la locul ei limba română, cere însemne adecvate, spe-cifice și nu imitate după cele românești, trebuie steag, imn și stemă. Nu-i greu să înlocuiești steagul tricolor cu altul, monocolor, roșu, pe care să aplici, așa cum au râs totdeauna rușii și nerușii de moldoveni, capul de bou ca stemă. Cât despre imn, acesta există din traducere rusească în „moldovenească”: „nesfârșită-i țara mea iubită”. Cum s-ar putea răspunde de către România la toată această voroniadă? Mai întâi, România nu vrea să-i răspundă lui Voronin, adică ar fi de dorit să nu fie luat în seamă, deși glasul lui va fi auzit acolo unde sunt urechi deschise. Președintele nostru, domnul Traian Băsescu, crede că o condamnare în Parlamentul Țării a Pactului Ribbentrop-Molotov ar fi cel mai bun răspuns. Dacă și această condamnare va fi făcută de altcineva născut tot în Primăverii, va fi ca o frecție cu apă de Dâmbovița la piciorul de lemn al istoriei. Dacă însă domnul președinte Băsescu vrea să cinstească memoria elevilor români de la Școala Normală din Orhei, împușcați de organele sovietice în 1940, pentru că am avut curajul de a arbora steagul românesc pe sediul K.G.B.-ului local, atunci ar fi bine să facă ceva deosebit: a) să acorde din oficiu cetățenia română domnului Voronin, ca unul care s-a născut pe te-ritoriul României. În felul acesta, potrivit legii adoptate în Parlamentul de la Chișinău, n-ar mai putea îndeplini decât funcția de portar la o brutărie; b) să înceapă de îndată demersurile pe lângă U.E., NATO și O.N.U. pentru nerecunoașterea, în actele fundamentale și în relațiile internaționale a denumirii „Moldova”; deoarece aceasta ține esențial de spiritualitatea românească, după cum „Macedonia” ține istoric și spiritual de Grecia. Poate domnul Voronin să găsească un alt nume pentru teritoriul dintre Prut și Nistru, cum ar fi, de exemplu, Republica Pruto-Nistreană, Mesopotamia (rusească) sau chiar Voronia; c) în legătură cu intenția domnului Voronin de a duce republicuța în U.E. ar fi bine să i se spună că România se va opune intrării Voroniei, atât timp cât la conducerea acestui stat va fi domnul Voronin și adepții săi, dacă îi vor urma.