Câmpulung Moldovenesc

„Serbările Zăpezii”, la început de februarie

Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc a stabilit, în ședința în plen din 9 ianuarie a.c., ca ediția din acest an a „Serbărilor Zăpezii” să se desfășoare în zilele de 2 și 3 februarie. Propunerea de a organiza manifestarea mai repede decât se obișnuia în fiecare an a fost făcută de primarul Gabriel Constantin Șerban, cu scopul de a se profita de condițiile meteo favorabile.
 

În anii anteriori, când organizau serbările la final de februarie sau chiar în martie, câmpulungenilor li s-a mai întâmplat să le strice sărbătoarea câte o încălzire bruscă a vremii, care a făcut ca tocmai zăpada să lipsească de la „Serbările Zăpezii”. Potrivit precizărilor prima-rului Gabriel Constantin Șerban, manifestarea se va desfășura în două locuri. Pentru iubitorii sporturilor de iarnă și distracției în zăpadă și pentru tineret în special, pe pârtie vor fi organizate concursuri și jocuri specifice. Pentru restul publicului și pentru cei care nu se pot deplasa pe pârtie, centrul municipiului va fi gazda unor seri de concerte în aer liber. Sâmbătă vor evolua pe scena în aer liber „Holograf”, „Hara”, Anda Adam și „Simplu”, iar duminică au fost programate concertele susținute de Alex, „DJ Project”, Andra și Ștefan Bănică. Costurile manifestării au fost estimate la 150 mii lei, iar suma va fi suportată de bugetul local. Primarul spune că ediția din acest an a ser-bărilor se dorește una deosebită, pe măsura așteptărilor publicului local și a oaspeților zonei. „Publicul este din ce în ce în ce mai exigent și mă bucură asta, pentru că reprezintă pentru noi o provocare pentru a organiza manifestări tot mai reușite. Am încercat să organizăm lucrurile astfel încât să se regăsească în aceste serbări toate gusturile și aștep-tările celor care ne vizitează, dar și ale câmpulungenilor. Vor fi două zile deosebite, dedicate sportului și distracției, și sperăm să fie cît mai mulți cei care vor dori să ne fie alături cu acest prilej”, ne-a spus primarul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: