În preajma sărbătorilor de iarnă care celebrau intrarea în anul 2000, am primit un calendar cu lucrările Ioanei Nistor. Chiar ea ni-l aducea cu speranțe întru bucurii și împliniri. Adunase acolo lucrări dragi inimii ei, dar și privirii noastre. Ianuarie părea născut din roiuri stelare „zburând din tot înaltul” cu Luceafărul. Tapiseria Eminescu, 1989 – poezie sublimă însoțită de muzica astrelor. Setea „care-l soarbe” întrerupe visul Ioanei, dându-i nedrept de repede acel nedorit repaus.
În an jubiliar, Premiul Național Eminescu și Medalia Marii Aniversări UNESCO o încu-nunează și pe ea, cea născută la început de ianuarie. Februarie, cu bădița Mihai și marele povestitor, împlinește și împletește în ram de stejar marea prietenie, stră-luminând contururi de suflet. Martie ne întâmpină cu genii ale Țării de Sus. De la Nicolae Labiș la Nicolae Ior-ga, de la Sadoveanu la Enescu, spre mijloc de inimă, central, tot „poetul nepereche”, Dru-mul nemurii este far și călă-uză. Gândurile înfloresc și rodesc dând imbold și elan amfiteatrului studențesc. O nouă zvâcnire de viață a artistei. Aprilie stă sub zodia îm-pătimitului Meșter Manole. Grăitor. Jertfă. Nuntă cos-mică. Altar sacrificial. Mâinile istovite sprijină universul de gânduri. Soarele și luna ve-ghează rotundul, hora ano-nimilor visători și creatori. Munca ar fi putut salva artista. Lucrul la șevalet ar fi readus-o la viață. N-a fost să fie așa. Ioana a intrat în hora dom-nițelor, în hora destinului, în hora morții, visând „Altă mo-nastire…/ Mult mai lumi-noasă/ Și mult mai frumoa-să”. Premiul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” nu poate împăca în anul 2000 imperativul „jertfește” și „clădește”. Ioana trăiește azi prin unica rațiune a artei: creația. Calendarul s-a oprit în aprilie 2000. Mai. „Miorița” jelește artista: „Brazi și păltinași/ I-am avut nuntași/ … /Și stele făclii”. Fluierașele jelesc cu „lacrimi de sânge”. Calendarul s-a oprit. Ultimul calendar. În rest, „totul e tăcere”. MIOARA GAFENCU
Comentarii