Povești de iarnă

E iarnă. E frig. E urât. Nimic din „Iarna pe uliță”, care ne încânta copilăria. Deși sunt și asemănări, acum, în epoca viitorului. Acum, când iarna se anunță lungă. De exemplu, cojocul lui Borcea și căciula lui Ștefan par desprinse de pe pereții de la Muzeul Satului. Săltându-și gulerul peste urechi, Borcea se gândește cum să-și scoată echipa din criză. Soluția ar fi să-i alunge și pe Dinu și Țălnar, că nu-s buni de nimic. O să numească un antrenor chiar din consiliul acționarilor. Probabil pe Turcu. Și așa, tot îi place să apară în fața presei, chiar cu riscul de a mai încasa câte un bulgăre de zăpadă în meclă. Că doar e iarnă.

 

Două cartiere mai încolo răsună râsul împrăștiind aburii lui Becali. A curățat treptele de gheață și acum și-a suflecat mânecile. Vrea să taie un porc. Și două oi mai bătrâne. Într-o mână are cuțitul, bine ascuțit, în cealaltă o listă. Ăștia scriși cu creionul chimic trebuie să plece de la Steaua. Ce dacă nu vrea Lăcătuș? Să plece și Lăcătuș. Altul la rând. Între pereții reci ai bătrânului Pod Grant, ferit de ochi indiscreți, Copos se scarpină pe chelie. Îi arată lui Burdujan buzunarele goale și îi explică faptul că o prelungire de contract poate fi semnată ușor doar din dragoste de Rapid. Așa e normal dacă vrei ca, într-o altă iarnă, să ajungi președinte de club. Nu e bine să procedezi ca Rednic, care, uite, trece în viteză prin fața teatrului Giulești alergat nu de colindători, ci de suporterii furioși. Departe, undeva în Ardeal, Mureșan și Paszkany ciocnesc câte un pahar cu palincă. Pe masă, alte pahare pline îi așteaptă pe însetați. Iar pe ușă dau buzna arbitrii. Atlasul cu coperțile scorojite îi dezvăluie fotbalistului locuri până acum neștiute. A făcut niște cerculețe cu locurile unde ar vrea să se transfere. Pentru că el e gata de plecare. Păcat că mingea e desumflată de la căldura sobei. La mulți ani!