2007, an de excepție pentru municipalitatea suceaveană

De oriunde ai privi-o, Suceava se află în prefacere. I se pot destule imputa municipalității și, probabil, mai ales dificultatea de a gestiona cât mai bine transformările de pe mai întreg cuprinsul reședinței de județ, dar în nici un caz nu i se poate imputa agenda investițională, care este remarcabilă.
 

Investiții multe și de amploare Primarul Ion Lungu a declarat, într-o conferință de presă, că anul 2007 s-a remarcat atât prin investițiile antamate, cât și prin cele în curs. Astfel, a fost demarat proiectul ISPA în valoare de 52,6 milioane euro, de reabilitare a rețelelor de apă potabilă, de canalizare, precum și a stației de tratare-epurare. Au fost reabilitate 10 puncte termice, precum și rețelele primare și secundare aferente, finanțarea în valoare de 10 milioane euro fiind asigurată de guvern. S-au realizat lucrări de reparații străzi și trotuare de circa 4 milioane euro. În curs de finalizare este proiectul de alimentare cu apă din sursa Berchișești a cartierului Burdujeni, lucrarea fiind începută în luna mai 2006 și costând 2 milioane de euro. A fost licitată ruta ocolitoare a municipiului Suceava în valoare de 67 milioane euro pe traseul E 85-Moara-Mihoveni-Pătrăuți-E 85-Siret, care va prelua traficul de pe DN 576 dinspre Vatra Dornei, lucrările urmând a începe în anul 2008. Au început demersurile pentru reabilitarea străzii „Cernăuți”. În zonă, municipalitatea va reabilita rețele de apă și canalizare, iar Ministerul Transporturilor va realiza reabilitarea rutieră. Lucrările însumează aproximativ 3 milioane de euro și se vor încheia în anul 2008. În același context, a fost aprobată, prin hotărâre de guvern, alimentarea cu apă și înființarea canalizării pe străzile „Grigore Alexandru Ghica” și „Biruinței” din cartierul Ițcani, investiție în curs de realizare. Edilul-șef a subliniat că s-a aprobat asocierea municipiului Suceava cu E-on Gaz pentru aducerea gazului metan în cartierul Burdujeni-sat, execuția urmând a demara în primăvara anului viitor. În curs de realizare se află un cimitir nou pe dealul Teodoreni din cartierul Burdujeni, fiind aprobați indicatorii tehnico-econo-mici și executată licitația, materializarea obiectivului fiind prevăzută în martie 2008. Modernizat a fost și patinoarul artificial prin amenajarea pistei și schimbarea instalației de frig pe bază de freon, lucrare care a costat 800 de mii de lei. Modernizări de intersecții și semaforizări În domeniul Transporturilor au fost modernizate și sema-forizate două intersecții în centrul municipiului, dar și cele de la întretăierea străzilor „Mărășești” cu „Zamca” și „Mircea Da-maschin” – „Calea Unirii” și „Amurgului”. De asemenea, au fost stabiliți indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea stațiilor de autobuz și reabilitat podul de pe strada „Plevnei” din Budujeni-sat. Locuințe ANL, sociale și pentru cei evacuați din casele naționalizate În curs de finalizare și recepție sunt 72 de apartamente în cele 6 blocuri din Ansamblul „Privighetorii” al cartierului Burdujeni. Primăria a asigurat utilitățile necesare, locuințele urmând a fi repartizate la începutul anului viitor. Totodată, licitate au fost alte 80 de apartamente prin ANL, care vor fi construite în zona Metro, în 2008. În lista de sinteze, etapa doua, au fost prinse alte 80 de apartamente, acestea fiind finanțate la anul și ridicate în aceeași zonă Metro. În curs de execuție se află un bloc ANL cu 40 de apartamente, acestea din urmă fiind destinate chiriașilor din casele naționalizate. În 2007 s-au amenajat, prin mansardare, 20 de unități de locuit, respec-tivele apartamente și garsoniere fiind deja repartizate. Anul acesta au demarat lucrările pentru finalizarea blocurilor 20, 21, 22 de la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni. Nu în cele din urmă în curs de finalizare sunt 4 locuințe sociale pe strada „Sublocotenent Turturică”. Modernizare în Bazar Ca realizare sunt prezentate și lucrările de modernizare a Bazarului, fiind finalizat un prim tronson, lucrări care vor dura 3 ani și vor costa aproximativ 3 milioane de euro. Pe de altă parte, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea aleii comerciale din Piața „George Enescu”. Preocupări pentru înfrumusețarea urbei Un capitol important se referă la lucrările edilitare, de înfrumusețare a orașului și dezvoltare a comerțului. Anul acesta consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici de reabilitare a Parcului „Central”. Suma prevăzută este de 1,6 milioane lei, iar banii vor fi atrași de la Administrația Fondului de Mediu. Tot în acest sector au fost realizate lucrări de marcare a străzilor, semnalizare luminoasă a trecerilor de pietoni, s-au vopsit bordurile și structurile metalice ale podurilor de peste râul Suceava (Burdujeni și Ițcani) și, de asemenea, ale pasare-lelor din zonele menționate. Totodată, au fost plantați mii de arbuști, zeci de kilometri de gard viu, sute de mii de flori, iar pe stâlpi s-au pus ghivece cu flori. Care cu ornamentații floristice au fost plasate pe mai multe spații verzi din oraș. În 2007 au început lucrările de renovare și amenajare a microprimăriei din fosta clădire a cinematografului din Burdujeni. Primarul Ion Lungu a mai precizat că a creat condițiile pentru deschiderea hiper-marketului Sellgros, în prezent fiind în amenajare com-plexele „Galeria” și „Iulius Mall”. Acesta din urmă este printre cele mai mari din țară și acolo se vor înființa mii de locuri de muncă pentru suceveni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: