Fotbal

Primarul Ion Lungu este optimist în ceea ce privește Cetatea Suceava

Anul 2007 a însemnat pentru Cetatea Suceava retrogradarea în Liga a III-a, acolo unde a avut însă un parcurs excelent în această toamnă, motiv pentru care primarul Ion Lungu este optimist în ceea ce privește viitorul fotbalului sucevean. La sfârșitul primei părți a campionatului, Cetatea Suceava este liderul Seriei I a Ligii a III-a, cu 15 victorii și două egaluri, fiind, practic, singura echipă din țară neînvinsă în turul sezonului 2007-2008.
 

Argumentele edilului sucevean sunt parcursul foarte bun al elevilor lui Marian Pană în primele 17 etape, dar și interesul unor oameni cu bani de a investi în echipa locală de fotbal. Ion Lungu regretă că FC Cetatea a retrogradat în Liga a III-a, însă își pune mari speranțe în echipa care începe să se formeze la Suceava. În acest sens, el se bazează pe valoarea tinerilor jucători suceveni, pe profesionalismul antrenorului Marian Pană, dar și pe seriozitatea președintelui Dumitru Moldovan. În privința sponsorizării echipei de fotbal, Ion Lungu speră că odată cu revenirea Cetății în cel de-al doilea eșalon valoric al țării, alături de echipa de fotbal să vină mai mulți oameni cu bani. Primarul Sucevei este optimist și în legătură cu construirea unui nou stadion la Suceava până în 2009. Acesta este cel mai ambițios proiect pe care municipalitatea suceveană l-a inițiat în acest an și se referă la construirea unui centru de afaceri multifuncțional pe actualul amplasament al stadionului “Areni”. În acest sens, la prezentarea bilanțului pe 2007, Ion Lungu a precizat că realizarea acestui proiect implică și mutarea stadionului în alt loc, Primăria Suceava demarând procedurile pentru construirea unui complex sportiv, pe o suprafață de 12 hectare, la ieșirea din Suceava, spre Fălticeni. Acest complex va fi format dintr-un stadion de fotbal, un bazin olimpic și o sală polivalentă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: