În „Săptămâna omeniei”, puțini și-au inclus în program omenia…

Moș Crăciun ar fi putut fi mai bogat dacă cei invitați la concertul caritabil de la Fălticeni ar fi binevoit să se gândească la copiii cu nevoi speciale
Cei aproape 100 de copii cu nevoi speciale (probleme de auz, vorbire și vedere) de la Grădinița Specială din Fălti-ceni se întâlnesc, astăzi, cu Moș Crăciun.
 

Pentru a face po-sibil acest moment emoționant din viața micuților, con-ducerea grădiniței a sprijinit inițiativa profesoarei Raluca Onesciuc care a adus un grup de patru profesori de la Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” pentru a susține un concert caritabil, de strângere de fonduri. Deși ne aflăm în „Săptămâna omeniei”, nu toți cei anunțați au dat curs invita-ției. Dacă la început educatorii își făceau probleme că nu vor avea suficiente locuri pentru invitați în clubul grădiniței, în cele din urmă s-a dovedit că aceștia au avut… un alt program. Din partea autorităților, singurul prezent la acțiune a fost primarul urbei, Vasile Tofan, alături de câțiva prie-teni ai grădiniței. După ce timp de o oră în care xilofonul, chi-tara clasică, orga, cavalul, clarinetul și alte instrumente au încântat auditoriul, aceștia au contribuit în măsura posi-bilităților la sacul Moșului, cumpărând obiecte confecțio-nate de copiii cu deficiențe, ele fiind expuse într-o expoziție cu vânzare deschisă în holul grădiniței. Din banii strânși se vor cumpăra cadouri pentru toți copiii grădiniței, însă, așa cum ne-a spus directorul Gră-diniței Speciale, Paraschiva Gold, grădinița ar avea nevoie de un microbuz pentru tran-sportul copiilor care vin din alte localități la Fălticeni. Astăzi, alături de copiii care au pregătit și un spectacol, vor fi prezenți și părinții aces-tora pentru a se bucura împre-ună de venirea Moșului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: