La Policlinica și spitalul Bethesta, între 31 decembrie și 5 ianuarie

Consultații, investigații și operații gratuite pentru cei cu probleme ortopedice

Ele vor fi realizate de doi specialiști americani
Sucevenii cu probleme ortopedice pot beneficia gratuit de consultații, investigații și intervenții chirurgicale, la Policlinica și Spitalul Bethesda, în perioada 31 decembrie-5 ianuarie, în acest sens fiind prezenți la Suceava doi reputați medici din SUA. Este vorba de dr. Jeff Gelfand, specialist în chirurgia mâinii, și Tom Harries, ortoped, specialist în artroscopie, ambii din Annapolis, Maryland.
 

Sâmbătă, 22 decembrie, la ora 9, la Policlinica Bethesda, medicul ortoped Răzvan Bandac, de la Spitalul Județean Suceava, care s-a specializat în artroscopie, va face un triaj al pacienților care doresc să fie consultați și operați și se vor face programări ale consultațiilor, care vor avea loc miercuri, joi și vineri de după Anul Nou, urmând ca medicii americani să stabilească pe cei care au nevoie de ope-rație. „Numărul cazurilor consultate se va stabili în funcție de adresabilitate, medicii sunt dispuși să lucreze ca să rezolve cât mai multe. Se pot adresa toți pacienții cu probleme de natură ortopedică, care au nevoie de consultații și investigații, de in-tervenții chirurgicale la mână. Pot veni cei cu leziuni la menisc, ligamente și tot ce e legat de or-topedie. Consider această ac-țiune ca un dar făcut de policlinică și spital pentru su-ceveni și ne dorim să mai desfășurăm astfel de acțiuni”, a precizat mana-gerul policlinicii și spitalului Bethesda dr. Ștefan Pușcașu. Potrivit domniei sale, Bethesda va suporta costurile consultați-ilor, investigațiilor și operațiilor, echipamentul pentru artroscopie fiind oferit cu împrumut de firma Styker. „Intenția mea este ca, dacă acțiunea va fi de succes, să achiziționăm și un echipament de artroscopie”, a promis dr. Pușcașu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: