Se sting pe rând luminile de Hanuka

Comunitatea evreilor din Suceava numără astăzi doar 75 de membri, media lor de vârstă fiind aproape de 65 de ani > La templu sau la înmormântări abia se mai adună 10 bărbați, ceilalți fiind prea bătrâni să mai facă drumul > Dintr-un loc plin de viață, în urmă cu câteva zeci de ani, Sinagoga va ajunge muzeu
Lumânările de Hanuka lucesc tot mai rar dincolo de ferestrele orașului Suceava. Cândva, orice sucevean știa când se petrece această sărbătoare pentru că, într-un fel sau altul, un vecin evreu le amintea de ea. Hanuka este poate singura sărbătoare pe care evreii o pot împărtăși cu creștinii. Dincolo de ce înseamnă ea cu adevărat, sărbătoarea evreiască din preajma Crăciunului creștin nu putea trece neobservată, pentru că mesajul ei era și este transmis printr-un simbol comun, lumina. Se aprind lumânări, iar așa fac și creștinii de secole. Trimit un gând, aprind o lumânare, o rugă spre Cel de Sus, apoi încă o lumânare. Astfel procedează, cu mici nuanțe, și evreii de Hanuka. Aprind, pe rând, timp de opt zile, câte o lumânare și fac lu-mină, una din ce în ce mai mare, pentru a aminti tuturor despre o bucurie, o victorie întâmplată lor în urma cu mai bine de 2000 de ani. Miercurea trecută a fost ultima zi de sărbătoare pentru evrei. Bunicii noștri știau despre Hanuka, mamele noastre la fel, dar noi căutăm pe internet semnificația unei sărbători ce se petrecea în urmă cu câteva zeci de ani în întreaga comunitate din Suceava. Nu e vina nimănui. Aceasta a fost sa fie soarta unui popor ce a iubit două patrii, dar și istoria lor, ce a curs prin părțile noastre în așa fel încât lumânările de Hanuka încep să lucească tot mai rar dincolo de ferestrele orașului…
 

74 din câteva mii Comunitatea de evrei din Suceava numără în acest moment exact 74 de membri. Mâine ar putea fi 73 sau chiar 72. La Sinagogă, în zilele de mare sărbătoare sau de pomenire a morților, mai vin abia 10 – 11 bărbați și câteva femei a căror prezență însă nu contează în ritualul templului. Majoritatea sunt prea bătrâni să mai facă drumuri, dar păs-trează tradițiile, se roagă acasă, până se sting la rândul lor. Alții mai în putere s-au luat cu viața de zi cu zi și nu mai dau mare importanță celor religioase. Evreii de la Câm-pulung Moldovenesc și la Gura Humorului sunt și puțini și nu se mai pot constitui în comunitate, ci ca obște, în fiecare dintre aceste două localități existând mai puțin de 30 de persoane. Una dintre grupările mici din România, foarte mici în comparație cu cele din București, Iași, Timișoara, Brașov, Oradea. Și aceasta în condițiile în care înainte de 1940 existau în județ mii de evrei care au contribuiau din plin la dezvoltarea orașelor și care dețineau fabrici, școli, ateliere, depozite, prăvălii. Prima atestare documentară a evreilor la Suceava datează însă din anul 1473 într-o scrisoare trimisă de un localnic, cuiva din Bistrița. Se spune că o dovadă istorică de necontestat este și Șmil, unul dintre medicii lui Ștefan cel Mare, tot evreu. Cuvântul „evreu”, însă, a apărut în documente în 1630, când s-a pomenit în scris de un anume Abraham, dregător care era scutit din porunca domnească de plata unor dări. În cimitirul vechi din Su-ceava, de la poalele Dealului Tătărași, cimitir închis în prezent înhumărilor, cea mai veche piatră de mormânt da-tează din anul 1700, dar sunt posibile și alte surprize după ce un grup de istorici va traduce inscripțiile de pe toate pietrele. O importantă comunitate evreiască s-a înființat la Ițcani, în secolul XIX, comunitate ce s-a oficializat în această structură în anul 1928, la 4 ani după ce evreii din Bu-covina au căpătat dreptul de a fi cetățeni români. Ițcaniul a avut primari evrei, cel mai reprezentativ fiind Josef Goldstein; ultimul edil evreu al localității s-a numit Adolf Kolbert și a fost ales în 1934. Aproape toți evreii din Ițcani s-au aflat în primul transport de deportați în Transnistria În dimineața zilei de 9 octombrie 1941, comunitățile evreiești din Suceava au primit o ordonanță în care scria clar: „Evreii din oraș trebuie să predea imediat la Banca Națională banii, aurul, pietrele prețioase, acțiunile și obligațiunile și alte obiecte de valoare de care dispun și să se prezinte în aceeași zi la Burdujeni cu bagaje de mână.” Așa au și făcut. 90% din evreii din Ițcani s-au aflat în primul transport de deportați în Transnistria. În doar două zile, au luat drumul lagărelor și mulți au fost duși ulterior spre râul Bug și uciși acolo a-proximativ 5000 de evrei din Suceava, Câmpulung, Solca, Ițcani, Burdujeni etc. Docu-mentele spun că rămăseseră atunci doar 31 de persoane, medici sau juriști prea buni și vitali pentru regimul de a-tunci în posturile ce le ocupau. Din cei deportați, majo-ritatea nu s-au mai întors, iar cei scăpați cu viață au recon-solidat comunitatea evreiască după 1945, dar o comunitate mai mică și plină de amintiri dureroase, de neșters pentru toate generațiile ce avea să urmeze. Evreii aveau să facă însă parte în continuare din viața orașului, să coexiste în bună înțelegere cu toate etniile Sucevei. În anii 50, 60, 70, din elita medicală și a baroului de avocați din Suceava făceau parte foarte mulți evrei. Un medic sau un avocat evreu era garanția suceveanului ca va fi făcut sănătos sau că va câștiga procesul… Cu gândul mereu la patria mamă, mulți evrei au plecat însă, în preajma anului 1948, în Israel, formând divizii întregi de suceveni ce au luptat în războiul pentru indepen-dență. „Alia” mare însă, ple-carea în masă a evreilor din Suceava s-a făcut între anii 1955 – 1970. Au plătit statului român cheltuielile cu studiile lor, au vândut tot ce aveau în casă, ce le-a rămas au pus într-un cufăr și au plecat definitiv în Israel. De casă nu-și mai fă-ceau probleme, pentru că le era clar că statul va pune mâna pe ele. O familie, două au făcut la fel și după 1970, dar, după acel an, comunitatea evreilor din tot județul Suceava a ră-mas să numere abia 200 de membri. „Cât vor mai exista evrei în Suceava, vor fi la fel de respectați și ajutați de structura care îi reprezintă” În aproape 40 de ani trecuți de atunci, evreii au rămas tot mai puțini. Pe măsură ce Sinagoga se golea de lume, în fiecare zi, apoi în fiecare săptămână, se înmulțeau și pietrele în cimitirul de lângă Casa de Oaspeți, singurul în care se fac astăzi înhumări. Sunt acum atât de puțini cei care mai pot participa la viața comunității, încât este foarte dificil uneori să se strângă la-olaltă cei 10 bărbați, număr minim obligatoriu cu care se poate face o rugăciune, la templu sau la cimitir. Dumnezeu știe câți evrei vor mai fi în Suceava peste alți 40 de ani. Și bancurile cu evrei se spun tot mai rar în ultima vreme… Tot mai puțini suceveni mai cunosc obiceiurile acestora, tradițiile, ce mâncăruri specifice au, ce sărbători, altfel spus ce moștenire culturală au încă de împărtășit comunității. Profesorul Sorin Golda, președintele Comunității Evreilor din Suceava, ne-a spus că, în această privință, situația se va schimba. „Sinagoga va fi introdusă curând în circuitul turistic și accesibilă publicului. Dincolo de faptul că este parte din patrimoniul evreiesc este, alături de Co-legiul «Ștefan cel Mare», și cea mai veche clădire din Suceava. Înăuntru vom avea o expoziție cu fotografii, obiecte de cult, tradiționale și de patrimoniu, pe care le va putea vedea oricine dorește și astfel va înțelege ce simbolizează și ce înseamnă cu adevărat pentru noi”, a spus el. Tot de la el am aflat că, în foarte scurt timp, casa în care se afla sediul comunității va fi cumpărată în sfârșit de la stat și că „atât cât vor mai exista evrei în Suceava, vor fi la fel de respectați și ajutați de structura care îi reprezintă”. Soarta evreilor din Suceava însă este deja cunoscută. Încet dar sigur, ei vor dispărea din oraș ca o comunitate, ca obște, ca familii reprezentative. Ei înșiși găsesc cu greu putere, la propriu, să-și cultive va-lorile și să-și urmeze tradi-țiile, media de vârstă a e-vreilor suceveni fiind aproa-pe de 65 de ani. Copii și nepoții, dacă nu sunt prin lume, au plecat la București sau la Timișoara și nu se mai întorc decât în vizite scurte. Când nu vor mai avea la cine să vină, vor înceta și vizitele. Astfel, templul în care răsunau când-va glasurile copiilor de la cursurile de Talmud Tora va deveni muzeu. Porțile cimiti-relor se vor încuia cu lacăte groase și cine știe când se va mai aprinde o lumânare lângă pietrele celor plecați, pe nume Grimberg, Segal, Blumenfeld, Wagner, Kaufmann, Hilsenrad sau Feller. Când ei înșiși nu vor mai fi niciunul, responsabilitatea aducerii aminte va reveni sucevenilor, în vinele cărora se va regăsi un strop din sângele lui Avraham. Dar și nouă, celorlalți suceveni români, ucraineni sau de alte naționalități, fie pentru că, măcar o dată, bunicii sau părinții noștri s-au bucurat, împreună cu evreii, de luminile Hanukăi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: