Serviciul de Pașapoarte Suceava intră într-o nouă eră: a normalității

> Sucevenii au scăpat de calvarul statului la cozi și de pierderea timpului pe sub ferestrele Serviciului pentru a obține un pașaport > Șeful SPCEEPS susține că normalitatea și rapiditatea vor fi cuvintele de ordine pentru angajații de aici
Eliberarea unui pașaport pentru suceveni nu mai este de ceva vreme un calvar, așa cum era în anii trecuți. Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple a județului Suceava a reușit să-și pună la punct modul de lucru cu publicul astfel încât așteptarea celor doritori să obțină un pașaport să fie redusă la câteva zeci de minute, necesare completării formularisticii prevăzute de lege.
 

Șeful SPCEEPS Suceava, dl Dan Hoffman, ne-a explicat că au fost achiziționate și puse în funcțiune deja 3 stații de preluare a imaginilor, față de doar una cât era înainte, fapt ce reduce așteptarea oamenilor la minim. În plus, pentru a nu mai exista „marea” de oameni din jurul clădirii aflate pe strada Petru Rareș din Suceava, s-a decis ca biroul pentru plata taxelor de eliberare a pașaportului să fie în interiorul clădirii și să fie realizată și o sală de așteptare cu 10 locuri. „Dacă există urgențe în ce privește eliberarea unui pașaport, noi dispunem de dotarea necesară astfel încât acest lucru se poate face azi în doar două ore. Taxele de urgență sunt însă de 100 de lei”, ne-a mai spus dl Hoffman. Domnia sa ne-a precizat că Serviciul pe care-l conduce are la dispoziție două stații de tipărit pașapoarte care actualmente fac față numărului de solicitări. La SPCEEPS Suceava lucrează 23 de persoane, iar eliberarea unui pașaport, în regim normal, durează 7 zile.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI