Știu că va veni ziua…

Ce de frumos s-a înveș-mântat natura în dalbele-i straie! Vivat promoroaca, bucuria, nebubunia copiilor. Dacă nu acu, când?! La urma-urmei, asta ar trebui să hie și hrana noastră, a celor mai mari: căldura iubirii & frigul înțelepciunii. Pas de ia act, amice, și la treabă! Du-gle-șu-lee! Că norii vin și trec, da’ cerul rămâne. Și fă și tu ceva cu cerul ăsta de deasupra tărtăcuței tale. Fă! Că soarta, nu?!, e, până la urmă, creația omului. Încolo?! Vorba prietenului meu Stelică (din Sucevița): fiștecare lucru vine și se duce, numa’ nimicul rămâne, NIMICUL.
 

Așa că, cetitoriule drag, mână mai iute către… frigul înțelepciunii și căldura iubirii. Altminteri, al’minteri… cancerul nu are respect pt. niciun fel de vârstă. > E decembrie și mi s-a fă-cut door, subit și sweet dor de simpaticul, bonomul ru-bicond Teo Peter! O mai fi făcând muzichie, pe-un picior de plai celest, pe-o gură de rai meritat?! Prin praf de stele. Și cu muzica, muzica, cea mai fluidă dintre arte… Că pe aci pe la noi, funcționari ai am-basadei yanchee au mai pălit la bolizi, au mai cotonogit la mioritici, vai de biet român săracu… Pe de altă parte, declar că-l iubesc la nebunie pe Nicolae Taubman, exce-lența sa, ambasadorul, unul din cei mai inteligenți și va-labili americani din câte am știință. Episodic, prin ui-chend, și prin Herăstrău, îl poți surprinde promenân-du-se, atât de simplu, după vorbă, după port, echipat în blue jeans și acompaniat de coteiul iubit: El Macho! Drept pt. care, iubite Teo, plecatule în decembrie acu doi ani, îți închin cântecelul (indian) de mai la vale: Știu că va veni ziua în care nu voi mai vedea această lume. Viața își va lua bun rămas în tăcere, trăgând ultima cortină înaintea ochilor mei. Totuși, noaptea stelele vorstrăluci și diminețile se vor naște ca și până acum, iar orele se vor înălța ca valurile mării, aducând cu ele bucurii și dureri. Când mă gândesc la acest sfârșit al clipelor mele, zăgazul timpului… Și, prin lumina morții, zăresc lumea ta cu comorile sale indiferente. Rare sunt viețile lipsite de importanță, rareori stai în ultimul rând. Lucruri după care am tânjit în zadar. Și lucrurile pe care le-am obținut – ducă-se. Lasă-mă să am cu adevărat, numai lucrurile pe care le-am disprețuit și le-am trecut întotdeauna cu vederea… > Mai ești în post, prie-tene?! Hai, hai cu doru’n brață, până mâne dimineață; că nu mai e mult, câteva zilișoare, acolo. Și nopți! Ești în pană de rețetă?! Uite, ia de-aci. Nu-ma’ că nu-i pt. corp (fârtatele pork, calificativul lui Dinu Noica, tata lu’ Rafail, unul din cei mai discreți și însemnați duhovnici înțelepți din Româ-nia, la ceasul de față!), ci, mai abitir, către măria sa, sufletul. Două puncte (și crăpelniță din budismul tibetan): Mai întâi, noi ne legăm să vedem în toate ființele vii niște înțelepți ai lumii, iar pe noi înșine să ne luăm drept oameni obișnuiți. În al doilea rând, noi ne legăm să vedem în toate ființele niște regi, iar pe noi înșine ne luăm drept oameni simpli. În al treilea rând, ne le-găm să vedem în ființele vii niște învățători, iar pe noi înșine să ne luăm drept discipoli. În al patrulea rând, ne legăm să vedem în toate fi-ințele vii niște părinți, iar pe noi înșine să ne luăm drept copii. În al cincilea rând, ne le-găm să vedem în toate ființele vii niște stăpâni, iar pe noi înșine să ne luăm drept slujitori… Poftă bună! Lume-lume, soro, numai bună de legat… Ah, organele-s sfărâmate. Și maestrul. E nebun… (Dumi)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: