Sfântul Ierarh Spiridon

Sfântul Ierarh Spiridon, prăznuit de Biserica Ortodoxă Ro-mână la data de 12 decembrie, a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. S-a născut în jurul anului 268 d. Hr., într-un sat mic numit Askia, situat la 8 km de Tri-mitunda, aproape de Salamina, pe atunci capitala Ciprului. Bio-grafia Sfântului Ierarh Spiridon a fost scrisă de Theodor de Paphos și de Sfântul Simeon Metafrastul, iar mențiuni despre viața sa aflăm din numeroase surse istorice bizantine (Socrate, Sozomen etc.)
 

Părinții săi au fost oameni simpli, creștini. Încă din tinerețe s-a arătat a fi un om blând și smerit, iubitor de Dumnezeu. Din fire nu era vorbăreț, nici mândru. Niciodată nu pierdea vremea stând la taifas prin piețe, căci mai presus de orice iubea liniștea. Asemeni patriarhului Iacov, a devenit și el păstor de oi. Ca păstor, însă, se îngrijea mai mult de cei de lângă el decât de sine. Și, cu cât se îndepărta mai mult de to-vărășia nefolositoare a unora, cu atât devenea mai primitor și mai iubitor față de săraci, pe care-i adăpostea cu bucurie în casa sa, arătându-le prietenie. A fost căsătorit și a avut doi copii. Scriitorii bisericești spun despre el că viețuia cu cinste și râvnă pentru Dumnezeu, urmând lui David în blândețe, lui Iacob în simplitatea inimii și lui Avraam în iubire de străini. După moartea soției sale, s-a dedicat cu mai multă dragoste slujirii aproapelui. Averea sa a folosit-o pentru alinarea suferințelor celor săraci și a celor străini. Pentru viața închinată cu osârdie slujirii lui Dumnezeu a fost învrednicit cu darul facerii de minuni. Vindeca boli grele, alunga duhurile necurate numai cu puterea rugăciunii, avea cuvinte de alinare pentru cei deznădăjduiți, îi ajuta pe cei sărmani și era iubit de popor pentru că Dumnezeu nu-și întorcea fața de la rugăciunile lui. Pentru aceste calități a fost ales episcop al Trimitundei, o cetate vestită din Ciprul acelor timpuri. Fiind în acele vremuri mare secetă pe insulă, mulți oameni sufereau de foame. Văzând aceasta, bunul ierarh a pus genunchii săi în rugăciune către preabunul Dumnezeu, Care îndată a um-plut cerul de nori și a adus asupra insulei ploaia binefăcătoare. Ploaie mare s-a vărsat atunci pe pământ și nu a contenit până ce Sfântul s-a rugat iarăși și s-a făcut senin. Prin aceasta a făcut Dumnezeu semn, arătându-le oamenilor cine este ierarhul care-i păstorește și de cuvintele cui trebuie să asculte. Tot în acea vreme de foamete era un plugar oarecare, cunoscut sfântului, care a mers la un om bogat să-i ceară cu împrumut ceva grâu până la următoare recoltă, făgăduindu-i să dea cu dobândă înapoi. Dar bogatul, nemilostiv, i-a spus „Nu vei lua de la mine fără aur nici un bob de grâu!”. Sărmanul om a plecat întristat și i-a povestit sfântului necazul său. A doua zi sfântul Spiridon a mers la plugar acasă și i-a dus un bulgăre de aur și i-a zis să-l ducă la omul cel bogat ca zălog, să-și ia cât grâu are nevoie, iar la vremea secerișului să răscumpere zălogul și să îl aducă înapoi. Plugarul a făcut după cuvântul sfântului, a luat grâul pentru casa sa, iar la vremea secerișului a dat grâul înapoi și a răscumpărat bulgărele de aur. Sfântul a luat aurul, l-a dus în grădină, l-a luat și pe plugar și i-a zis: „Vino cu mine, frate, ca să dăm aceasta împreună Celui ce cu bună îndurare ni l-a dat nouă cu împrumut”. Apoi a ridicat mâinile spre cer și a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, Care numai cu singură voia Ta toate le faci și le prefaci; Cela ce odinioară, în fața împăratului Egiptului, toiagul lui Moise l-ai prefăcut în șarpe, Însuți și aurul acesta, precum atunci l-ai prefăcut într-acest chip, așa și acum poruncește să se întoarcă la chipul lui cel dintâi, precum ca și acest om să cunoască câtă purtare de grijă ai Tu pentru noi și cu fapta să se învețe ceea ce este scris în dumnezeiasca Scriptură: <>”. Astfel rugându-se el, îndată aurul s-a prefăcut în șarpe, iar plugarul minunându-se slăvea pe Dumnezeu și se socotea pe sine nevrednic de o așa facere de bine. Mergând Sfântul Spiridon să scape din mâinile unui judecător un prieten al său acuzat pe nedrept și condamnat la moarte, a ajuns la un râu, și așa precum Moise a trecut prin Marea Roșie ca pe uscat, în același chip și sfântul a poruncit râului ca unei slugi zicând: «Stai! Stăpânul cel de obște îți poruncește ca să trec eu și să scap pe bărbatul pentru care mă grăbesc». Și îndată a stat râul și a trecut sfântul și cei care erau cu el, de care mi-nune auzind judecătorul acela a eliberat îndată pe cel condamnat. Tot el este unul dintre cei 318 participanți (alături de Sfântul Nicolae, Sfântul Atanasie cel Mare) la Sinodul din Niceea, din anul 325. Acest sinod a avut ca scop principal combaterea ereziilor lui Arie, apărând dogma Sfintei Treimi. Alături de Arie era pe atunci un oarecare filosof, bun orator și un bun cunoscător al filosofiei elene, care prin vorbe bine alese combătea cu succes pe apărătorii dreptei credințe. Cu acest orator a cerut să vorbească și Sfântul Spiridon. Deși era neînvățat, știa ce poate înțelepciunea cea de sus și a zis: „Unul este Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, pe om din pământ l-a zidit și toate celelalte, cele văzute și nevăzute le-a așezat cu Cuvântul și cu Duhul Său. Pe Acel Cuvânt Îl credem noi că este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a milostivit de rătăcirea noastră, S-a născut din Fe-cioară, a viețuit cu oamenii, a pătimit, a murit pentru mân-tuirea noastră, a înviat și împreună cu El a înviat tot neamul omenesc. Pe Acela Îl așteptăm să vină, să judece pe toți cu dreptate și să răsplătească fiecăruia după vrednicie, și-L credem că este de o ființă cu Tatăl, împreună șezător și asemenea cinstit. Acestea astfel le mărturisim fără ispitire și încetare și nici tu nu îndrăzni a ispiti cum sunt acestea; pentru că acestea covârșesc înțelegerea ta și sunt mult mai înalte decât toată cunoștința. Deci pentru ca să te încredințez de adevăr ia aminte la acest mic lucru, măcar că nu se cade să asemănăm firea cea Dumnezeiască și mai presus de ființă cu făptura cea zidită și stricăcioasă; dar de vreme ce ochii sunt mai credincioși decât urechile, iar cel ce este puțin credincios nu crede dacă nu vede ceva cu ochii cei trupești, pentru aceasta vreau să te în-credințez pe față cu această cărămidă, care este alcătuită din trei și dintr-o ființă și o fire”. Și luând sfântul cărămida în mâna sa, însemnând-o cu semnul Sfintei Cruci, îndată foc s-a ridicat din ea, apă a curs pe pământ și lutul a rămas în mână. Cei care au văzut minunea s-au înspăimântat, iar acel filosof a rămas fără de glas și a crezut în cele spuse de sfântul ierarh. Acesta es-te motivul pentru care în iconografie Sfântul Ierarh Spiridon es-te reprezentat ținând în mâna sa o cărămidă din care iese foc și apă. Întors acasă după sinodul de la Niceea, conduce pe fiica s-a Irina pe ultimul drum, aceasta, după o viață aleasă, trăită în feciorie, mutându-se la Domnul. O minune se petrece și cu fiica sa. O femeie sărmană vine plângând la sfântul lui Dumnezeu și-i spune că i-a lăsat fiicei sale niște odoare de aur spre păstrare. Sfântul le caută în casă, dar negăsindu-le a mers cu casnicii săi la mormântul fiicei sale și a strigat precum odinioară Hristos lui Lazăr, zicând: „Fiică Irino, unde sunt odoarele din aur care ți s-au încredințat spre păstrare?”, iar ea, ca dintr-un somn lung deșteptându-se, a răspuns zicând unde se afla aurul. Și iarăși i-a spus sfântul: ”Dormi acum, fiica mea, până când te va deș-tepta pe tine Domnul tuturor, la învierea cea de obște”. Și a găsit sfântul odoarele așa cum spusese fiica sa și le-a înapoiat femeii. Tot Sfântul Spiridon a tămăduit de boală grea pe Constan-tie, fiul cel mijlociu al lui Constantin cel Mare. Deși a fost răs-plătit regește, sfântul a dat la săraci tot aurul primit de la îm-părat, iar pentru el nu a oprit nimic. Era cunoscător al tainelor oamenilor, având darul vederii înainte. Cunoștea păcatele și viața celor care veneau la el, prin descoperire dumnezeiască, și cu vorbele sale tămăduia toate bolile cele sufletești. O femeie credincioasă, pe nume Salomeia, avea un bărbat necredincios, care ținea credința păgână și se închina la idoli. Erau aceștia doi însă vecini cu sfântul și trăiau în bune relații de prietenie cu el. Femeia s-a rugat de Sfântul Spiridon să sârguiască și să întoarcă pe bărbatul său la dreapta credință. Odată, pe când mai mulți vecini erau la sfântul ierarh acasă și stăteau la masă și printre ei și soțul Salomeii, spune fericitul către cei ce slujeau și în auzul tuturor: „Iată, stă la porți un vestitor trimis de sluga mea care păzește turma mea, ca să-mi spună că dormind sluga s-au prăpădit toate dobitoacele, rătăcindu-se printre munți. Deci, mergând, spune-i robului meu ce a fost trimis că acum le-a aflat pe toate într-o peșteră și nici un dobitoc din turmă n-a pierit”. Și a mers sluga și i-a spus trimisului întocmai cuvintele sfântului. După o vreme, nesculându-se ei de la masă, alt vestitor a venit și a spus că întreaga turmă s-a găsit. Așa a cunoscut omul cel necredincios darul vederii înainte pe care îl are sfântul de la Dumnezeu și a cunoscut cine este Dumnezeul cel adevărat, care face minuni întru sfinții Săi. Deși era un ierarh căutat și iubit de oameni, mare arhiereu și făcător de minuni, viețuia cu smerenie, în simplitate, lucrând pământul, păstorind oile cele necuvântătoare, singur ostenindu-se pentru ele. Se spune că într-o noapte au năvălit tâlharii în ocolul dobitoacelor, au furat câteva din ele și vroiau să plece. Dar Dumnezeu, iubind pe sfântul Său și păzindu-i bruma de avere pe care o avea, a legat pe acei tâlhari cu legături nevăzute, încât nu au mai putut să plece de pe locul acela. Așa i-a găsit sfântul dimineața stând cu mâinile la spate și neputându-și mișca picioarele. Iar el a rugat pe Bunul Dumnezeu să-i dezlege de legăturile lor și de păcate și i-a povățuit să nu poftească la lucru străin, ci din osteneala mâinilor lor să se hrănească. Apoi le-a dat câte un berbec și le-a spus: „Luați aceasta, ca să nu fie în zadar osteneala voastră și privegherea cea de toată noaptea”. Apoi i-a slobozit pe dânșii în pace. Încă multe alte minuni a săvârșit Sfântul Ierarh Spiridon și astfel a trăit el împlinind în fapte cea mai mare poruncă din Lege: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău, din toată virtutea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Cinstitele sale moaște se află în Grecia, în insula Corfu, unde an de an mii de pelerini vin și se închină sfântului cu evlavie, căci sfântul are pentru fiecare câte o rugăciune pe care o înalță Tatălui nostru Cel Ceresc. Iată ce mărturisesc oamenii locului: „Sf. Spiridon pentru Corfu este totul, pentru oamenii de aici, chiar și pentru oamenii care nu merg la biserică sau care n-au o viață religioasă. Cu toate că am fost sub ocupație venețiană, au avut și aceștia un respect pentru Sf. Spiridon, el făcând minuni care au salvat insula de ciumă, o teribilă boală care omora o mulțime de oameni în secolele XVI-XVII. Pe 11 august 1716, este o minune pe care a făcut-o Sf. Spiridon când a salvat insula de ocupația turcilor, când aceștia au atacat insula Corfu, iar Sf. Spiridon a intervenit într-un mod minunat. Este un eveniment nu numai religios, ci și unul istoric, toți istoricii timpului vorbind de această minune”. Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin. Pr. MARIUS CONSTANTIN STAVĂR

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: