Bloc pentru persoanele evacuate din casele naționalizate

28 din chiriași vor locui în apartamentele ridicate cu o investiție de 4 milioane de lei
Zilele acestea încep primele lucrări la blocul destinat persoanelor evacuate din imobilele naționalizate. Potrivit șefului compartimentului de specialitate al municipalității sucevene, Lorena Mureșan, în situația de a-și pierde locuințele în care au stat cu chirie se află 28 de suceveni.
 

Majoritatea lor sunt bătrâni sau beneficiari de asistență socială, cu preponderență din cartierul Ițcani și mai puțin din Burdujeni. Excepție face unul dintre imobilele cu chiriași, plasat pe strada Ștefan cel Mare nr. 27 din zona centrală a municipiului Suceava și care a aparținut familiei Livinchievici. Dna Mureșan spune că imobilele revendicate de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora nu au rezonanță istorică și nici valoare de patrimoniu. Investiția la blocul cu 40 de apartamente (12 – rezervă) se ridică la 4 milioane de lei. Imobilul va fi construit în zona Metro, iar lucrările sunt prognozate a dura un an de zile.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI