Alegeri și referendum cu… „scârțâit”, la Fălticeni

În municipiul Fălticeni, dar și în comunele din zonă, prezența la urne la primele ore a fost scăzută. Toate secțiile de votare au fost deschise la ora 7, fără incidente, primii care au venit să voteze fiind pensionarii și cei care erau în drum spre locul de muncă. Până la ora 10, prezența a fost de aproximativ 3 la sută. Numărul celor care au venit să-și exercite dreptul de vot a crescut între orele 12-13, o explicație fiind aceea că mulți veneau de la biserică, iar alții abia au ieșit din casă. În acel moment al zilei, prezența era de aproximativ 13 la sută. După-a-miază… liniște, numai bună pentru ca oamenii să se odihnească, dar să și cugete cum vor vota.
 

Am observat că mulți dintre cei aflați la vot intrau doar într-o secție, de obicei în cea pentru alegerile europarlamen-tare, fără să-și exprime opinia și față de votul uninominal. Erau întrebați adesea dacă nu doresc să intre și în secția alăturată, iar unii, din como-ditate sau pentru a nu se face de râs pentru că nu știau despre ce e vorba, răspundeau răstit că nu doresc să voteze pentru referendum. Cu greu s-a ajuns, către orele serii, la o prezență de aproximativ 18%… Iar dacă întrebai pe cineva din zona secțiilor de votare cum merge treaba, ți se răspunde râzând că… „scârțâie”. Ca o imagine a felului în care au votat fălticenenii ar fi că participarea la vot a tinerilor între 18 și 25 de ani a fost scăzută, în timp ce pensionarii au fost cei mai harnici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: