Refugiații trebuie să aștepte mult și bine despăgubirile !

În județul Suceava sunt, se pare, cei mai mulți refugiați din Basarabia, nordul Buco-vinei și Ținutul Herța care își cer drepturile stabilite de Legea 290/2003. Majoritatea sunt în vârstă și așteaptă cu înfrigurare să primească despăgubiri sau compensații pen-tru bunurile sechestrate, reținute sau rămase în teritoriile ocupate. Câți dintre ei vor ajunge să se bucure de acestea, ca o slabă consolare pentru suferințele de neînchipuit pe care le-au îndurat, pentru tragediile trăite în timpul războiului, în timpul refugiului și după aceea, până și-au pus din nou viața pe picioare? Dl MIRCEA HARITON, președintele Asociației Județene a Refugiaților din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și Basarabia, este sceptic în această privință. De ce? „Pentru că soluționarea dosarelor depuse conform Legii 290/2003 la Prefectura Suceava se face cu încetineală, existând întârzieri foarte mari de la data depunerii dosarelor de către solicitanți și până la soluționarea acestora – ne-a spus domnia sa. Bănuim că tergiversarea soluționării se datorează neimplicării autorității prefectului și slabei activități a comisiei din cadrul Prefecturii.
 

Refugiati

Prefectul, după câte știu eu, este președintele comisiei de aplicare a acestei legi, sarcină dată domnului subprefect, care coordonează activitatea. Nu știu în ce măsură îi controlează și-i pune la treabă pe membrii comisiei. Apoi, marea majoritate a dosarelor sunt res-pinse cu multă ușurință, fapt ce-i determină pe solicitanți să se adreseze Comisiei de specialitate de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților din cadrul Guvernului Ro-mâniei. Să vă dau un exemplu. Dosarul unui cetățean bucovinean – Buchinschi Octavian din Ițcani, strada Grigore Alexandru Ghica nr. 51 – a fost respins la Suceava și aprobat la București, ca urmare a contestației făcute de acesta. Comisia centrală apreciază că acest solicitant a făcut toate demersurile și încercările pentru a obține documente de la Arhivele de Stat de la Cernăuți, de care comisia de la Suceava nu a ținut seama. Asta înseamnă superficialitate. Sau un alt exemplu. Lui Baș Vasile, str. slt. Turturică nr. 50, Ițcani, în vârstă de aproape 90 de ani, i s-a răs-puns că nu se face dovada refugiului autoarei moștenirii prin copie certificată a unor înscrisuri și că nu se face dovada calității de fost proprietar al bunurilor la momentul refugiului a defunctei Baș Zamfira. Dar mama lui a murit în 1934. Dacă mama lui a murit înainte de război, cum de ceri să dovedească calitatea de proprietar? I s-a mai comunicat că declarația notarială dată pe propria răspundere nu corespunde cerințelor din HG 1120. Trebuia să-l cheme și să-i spună să facă altă declarație, să-l ajute pe om să îndrepte ceea ce nu-i în conformitate cu legea, nu să scrie așa ușor: Se respinge cererea. Comparativ cu județele Botoșani și Neamț, de unde am date, Suceava este mult rămas în urmă. Suntem informați că unii membri ai comisiei au afirmat că merg pe ideea respingerii, fiind mai comod și fără răspundere pentru ei, lăsând aprobarea pe seama Comisiei centrale de pe lângă Guvernul României. Adică să răspundă aceia, dacă eventual se greșește. Unii solicitanți s-au plâns că obțin greu relații despre dosarele lor la Prefectura Suceava, afirmând că unii membri ai comisiei i-au întrebat de ce se grăbesc, că doar au copii și nepoți, pentru a încasa despăgubirile: <>. Asta-i o dovadă clară de cinism. Lucrurile astea se repetă. Știu cine a spus, dar nu dau nume. După câte știu, membrii Comisiei județene sunt plătiți pentru această activitate și probabil le convine să dureze cât mai mulți ani, pentru a încasa indemnizația. Bănuiesc că și acest lucru îi determină să nu se grăbească. După cum bănuim că poate fi și o indicație de la guvern să meargă încet, pentru că n-au bani pentru despăgubiri”. La fel de nemulțumit de activitatea Comisiei județene pentru aplicarea Legii 290/2003 este și dl AUREL NICHIFOREANU, secretarul Asociației refugiaților: „Am discutat cu mulți oameni din asociația noastră și ei sunt total nemulțumiți de modul greoi în care se lucrează la Comisia județului Suceava, mai cu seamă că legea este în vigoare de patru ani. Noi suntem a doua generație a celor care s-au refugiat, oameni la 70 de ani, bunicii și părinții noștri au murit, cine să mai vină pentru despăgubiri, nepoții, strănepoții? Dacă există o lege, de ce nu se respectă, ca să beneficiem de drepturile prevăzute, cu toate că acestea sunt minimale față de ceea ce am lăsat acolo când ne-am refugiat? Știm că membrii comisiilor sunt plătiți bine. Nu știu exact cum e la județe, dar membrii Comisiei centrale primesc salariul unui secretar de stat majorat cu 20 la sută. Deci sunt stimulați și nu înțelegem de ce se tergiversează soluționarea dosarelor. De ce membrii comisiei nu dau nici o relație, nici o informație, parcă ar fi vorba de secrete de stat, nu de propriile noastre dosare? Ar trebui să fie mai multă transparență, omul să fie învățat cum trebuie făcute actele, să fie ajutat. Dacă prefectul este re-prezentantul guvernului în teritoriu, ar trebui să se implice în mod direct și în coordonarea și controlul activității acestei comisii. Iar comisia ar trebui să aibă un program și să raporteze săptămânal numărul de dosare lucrate și cum au fost ele soluționate, și oamenii să fie informați despre aceasta. Refugiații au trăit adevărate tragedii, au suferit calvarul războiului și al deportărilor, au suportat și alte suplicii, iar acum sunt împiedicați să primească despăgubirile! Dacă se lucrează așa de încet, prefectul și subprefectul poate ar trebui să vadă dacă nu trebuie schimbați unii membri ai comisiei”. Alți refugiați, cum este dna Livia P. sau corespondentul nostru Decebal Alexandru Seul, inclus în dosarul verișoarei sale din Vatra Dornei, soluționat din februarie 2007, întreabă de ce trece așa de mult timp de la aprobarea dosarelor până la acordarea despăgubirilor. Cu toate că drama trăită de aceștia nu poate fi răscumpărată cu nimic, primirea despăgubirilor ar compensa cât de cât suferințele lor. Și atunci de ce nu se acordă atenția cuvenită acestei probleme? La Comisia județeană Suceava pentru aplicarea Legii 290/2003 lucrurile se văd cu totul altfel. Mai întâi trebuie știut că juriștii care fac parte din comisie se ocupă de toate problemele care revin în sarcina Prefecturii, nu numai cu soluționarea cererilor (dosarelor) refugiaților și, în consecință, nu sunt plătiți separat pentru aceasta. Cei șase juriști (plus șeful lor) trebuie să se ocupe de dosarele refugiaților și ale veteranilor, de controlul de legalitate al actelor și hotărârilor consiliilor locale, de petiții, de reprezentarea în instanță, unii și de aplicarea Legii 247/2005 etc. Altfel spus, de ei trag toți, în toate părțile. Membrii comisiei își fac treaba ca funcționari publici în cadrul Prefecturii și nu primesc ceva aparte pentru că lucrează la aceste dosare. Dl subprefect ȘTEFAN ALEXANDRU BĂIȘANU ne spunea că soluționarea dosarelor este un proces de lungă durată, pentru că este vorba de despăgubiri, de bani și tot ceea ce înseamnă dosar de despăgubire este foarte riguros stabilit prin lege și trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute. Din datele pe care ni le-a prezentat domnia sa reiese că, până la data de 7 no-iembrie 2007, au fost înregistrate 2.041 de cereri și toate au fost verificate. După care, din acestea, 454 au fost trimise Co-misiei municipale București pentru aplicarea Legii 290, deoarece moștenitorii domiciliază în județe diferite. Curios este faptul că 16 cereri au fost retrase la solicitarea petenților. Să fi fost printre ei și persoane care au crezut că se poate profita și primi despăgubiri fără să aibă calitatea de refugiat? La Prefectura Suceava au rămas înregistrate 1.571 dosare, din care 341 au fost soluționate: 50 cu admitere și 291 cu decizii de respingere. La cele 341 se adaugă încă 52, ce trebuiau să intre în dezbaterea comisiei în ziua documentării noastre. Chiar și cu acestea, numărul dosarelor soluționate este mic, dacă ne gândim că legea este în vigoare de câțiva ani. Cât va mai dura acest proces? Dl Ștefan Alexandru Băișanu ne-a spus că speră ca și cele 1.178 dosare să fie rezolvate în cel mai scurt timp, dar a precizat că membrii comisiei nu judecă cu sufletul, ci în conformitate cu prevederile legii. „Cei care depun dosarele nici în urma corespondenței pe care am purtat-o cu ei nu aduc actele complete, așa cum prevede legea. Noi am putea să le respingem pe toate acestea, dar mergem pe ideea să-i lăsăm să-și completeze dosarele, pentru a le putea băga în comisie, care, după aceea, să le trimită la experții tehnici pentru evaluare. Dar dacă au o singură hârtie, nelegalizată, nu putem băga dosarul la comisie. Este deci vorba de corespondență între instituțiile statului, apoi între instituțiile statului și persoanele respective, care cere timp”. Dna EMILIA GROZAVU, secretarul comisiei, ne informa că dosarul nu poate intra la comisie dacă nu este întocmit un referat de către juriștii care fac parte din secretariatul tehnic al comisiei. Deci s-a trecut o dată prin toate dosarele, s-au făcut adrese la oameni privind actele pe care trebuie să le depună, s-a mai revenit, iar acum când se ia la ultima mână (s-a ajuns la aproape șase sute de dosare) se vede dacă au adus actele sau nu. „Am constatat, în multe dosare, că fac dovada calității de refugiat cu carnet de refugiat, cu acte de transport ș.a.m.d., însă actele nu sunt autentificate. De aceea facem din nou adresă ca să au-tentifice actele respective. Alte comisii au cerut ca și actele de stare civilă să fie autentificate, dar noi n-am cerut așa ceva, că și așa sunt oamenii amărâți și n-au bani. Dar există și o altă pro-blemă. Într-o discuție pe care am avut-o cu dl Hariton, chiar dânsul a spus că există multe persoane care au primit terenuri în proprietate la data refugiului, însă nu declară aceasta. Legea spune că trebuie să declare pe propria răspundere dacă a fost despăgubit sau nu, după data refugiului. Am constatat că la dosare sunt numai declarațiile. Și atunci ce-am făcut? Am trimis adrese la Instituția Prefectului și la arhivele din zonele în care au fost refugiate respectivele persoane. Și, spre exemplu, într-un caz, am constatat că un refugiat cere trei hectare, cu toate că după data refugiului a fost împroprietărit în țară cu cinci hectare. Mai mult decât avea dincolo! Acesta a fost un dosar pe care noi l-am respins, dar comisia de la București l-a admis. Deci este foarte mult de lucru, pentru că nu toți oamenii sunt sinceri și nu declară dacă au fost împroprietăriți după data refugiului cu o suprafață de teren, ca să putem s-o scădem de la despăgubire. Unii au primit și case, nu numai teren. Sau, altă situație: un so-licitant și martorii săi declarau că acesta a avut în proprietate 5 ha, iar de dincolo a venit adeverință că în registrul agricol figura cu 2,5 ha la data refugiului. Și-atunci? Toți membrii comisiei noastre au stabilit că, atunci când există declarații de martori și acte, se iau în considerare actele”. Pe de altă parte, dosarele admise sunt trimise pentru evaluare la experți, unde stau foarte mult. Din cele 50 trimise (până la data discuției noastre) experților, comisia a primit doar 5 cu expertiza făcută. Lucrul acesta a fost comunicat oamenilor care au depus aceste dosare. Lor li s-a trimis și o adresă primită de la Autoritatea Națională, cu documentele pe care trebuie să le depună în vederea efectuării plății. Plata despăgubirilor este dispusă de Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților – Comisia de aplicare a Legii 290/2003 și se face prin Direcția Generală Economică din cadrul Cancelariei primului-ministru, care nu informează comisia județeană despre acest lucru. De aceea, la Suceava nu se știe dacă vreunul din cei cinci refugiați cu valoarea despăgubirilor stabilită a primit banii. În ritmul acesta, nu se știe câți din cei 1.571 de refugiați cu dosare în-registrate la Comisia județeană Suceava vor apuca să primească despăgubiri. „O să primească, dacă nu ei, moștenitorii lor. Nu depinde de noi modul în care se acordă despăgubirile. Noi le înțelegem suferința, dar din toate dosarele depuse, la început au lipsit acte. A urmat corespondența cu ei, apoi s-a modificat legea și a trebuit să trimitem din nou adrese ș.a.m.d.”. Totuși, cum de comisia de la București a aprobat dosare res-pinse la Suceava? „E treaba comisiei de la București – a continuat dna Emilia Grozavu. Ei au aprobat și dosarul persoanei despre care noi am constatat că nu are dreptul la despăgubiri pentru că a fost împroprietărită în țară după ce s-a refugiat!”. „Un om res-ponsabil, care verifică bine dosarele și-și asumă responsa-bilitatea semnăturii puse, nu poate să treacă ușor peste o serie de aspecte care-s deosebit de importante”, preciza dl sub-prefect Băișanu. Și-atunci cum de instanța de judecată îi dă dreptate? „Instanța judecă de fiecare dată după alte principii, nu după legea în discuție. Așa-i și la Legea 247 a fondului funciar. Noi a-vem 4-5 criterii foarte clare pe care le urmărim. Iar instanța poate să judece pe civil, pe orice altceva. Noi nu suntem instanță, noi judecăm pe baza legii. Avem câteva jaloane pe care le ur-mărim; există, e bine, nu există, nu-i bine. Dacă noi am da ad-mitere fără să existe toate actele și s-ar calcula niște sume, ar putea să ni le impute nouă. De aceea le verificăm foarte riguros”. Președintele Asociației Județene a Refugiaților se declara nemulțumit tocmai de faptul că membrii comisiei de la Suceava merg pe ideea respingerii, pasând răspunderea aprobării dosarelor la București. „Dl Hariton vorbește în plus, ca să se afle în treabă – s-a revoltat dna Emilia Grozavu. El face pe avo-catul mai multor persoane. Noi verificăm dosarele riguros. Nu vrem să ajungem în situația să fim buni de plată. Dl Hariton poate-i supărat că i-am trimis dosarul la București, dar erau moștenitori din mai multe județe. Botoșaniul nu face așa; soluționează toate dosarele, și nu-i corect, e împotriva legii”. Răspunzând punctual la cele două exemple folosite de dl Mircea Hariton pentru a demonstra că membrii comisiei nu acordă suficientă atenție rezolvării problemei despăgubirilor pentru refugiați, doamna AURA CHIRCEA, arăta că există neconcordanțe între declarațiile martorilor. „Doi martori de-clară că s-au refugiat în anul 1944, iar unul, că refugiul a avut loc în martie 1940 și nu există nici un înscris cu privire la refu-giul autorilor și la calitatea de refugiat. Sunt numai declarații de martori, și acelea contradictorii”. Nu-i concludent nici cer-tificatul care arată locul nașterii solicitantului, pentru că „el putea să vină în România și după 1944, dar nu în calitate de re-fugiat, ci în vizită la rude sau altfel și a rămas aici. Și-atunci, fără înscrisuri doveditoare, nu putem avea convingerea că per-soana respectivă este refugiată, și-i normal să respingem dosa-rul. Sau cazul cu declarația notarială care nu corespunde cerin-țelor HG 1120, despre care spune că noi trebuia să-l ajutăm pe solicitant să facă altă declarație care să corespundă cerințelor. Adică noi trebuie să facem instigare la fals în declarații?” „Noi am trimis adrese la toți solicitanții și le-am explicat amănunțit ce trebuie să ne trimită. Dar dacă un om declară ceva, cum e în acest caz, noi nu putem să-i spunem: Vezi că ai declarat prost și ca să poți să-ți iei terenul trebuie să declari fals. Noi nu putem să facem asta!” – a menționat și dl subprefect. Comisia de aplicare a Legii 290/2003 se întrunește din două în două săptămâni și analizează câte 50 de dosare, apoi trimite solicitantului hotărârea luată, de admitere sau de respingere. Dacă se menține ritmul acesta, cele 1.178 de dosare ne-soluționate încă ar putea fi rezolvate în următoarele șase luni. Și dacă cineva dintre cei ale căror cereri n-au fost soluționate încă vrea să știe ce-i cu dosarul său poate să afle, fie direct, venind la Prefectură, la persoana care este în ziua respectivă la audiențe, fie telefonic, juriștii din comisie având disponibilitate în acest sens. „Vă garantez că la nivelul Instituției Prefectului nu există nici o fractură de comunicare între noi și cei care au depus do-sare. Dacă dosarele au fost analizate și s-a dat hotărâre, fie de admitere, fie de respingere, li se transmite hotărârea comisiei, urmând ca ei să facă următorii pași în vederea primirii des-păgubirilor. Ceilalți trebuie numai să aibă bunăvoința să vină aici sau să ne scrie ori să telefoneze. Nu se pune problema să nu răspundem și să nu consiliem, atât cât ne per-mite legea, orice cetățean care are depus dosar la Legea 290. Cine vrea să afle află! Noi în-țelegem suferințele prin care au trecut refugiații și vom face tot ceea ce ne este cu putință pentru a grăbi procesul de rezolvare a dosarelor, pentru ca acești oameni să primească ei despăgubirile”, a subliniat dl subprefect Ștefan Alexandru Băișanu. Ce s-ar mai putea spune? Că soluționarea dosarelor depinde de foarte puținii juriști de la Prefectură, care sunt ocupați până peste cap și cu multe alte probleme? Aici înclinăm să-i dăm dreptate președintelui Asociației Refugiaților când spune că acolo sus, la București, parcă nu s-ar dori acordarea des-păgubirilor cât timp titularii mai sunt în viață. Dacă ar fi altfel, Guvernul ar trebui să dispună constituirea la nivelul județelor a unor comisii speciale care să se ocupe, într-un interval de timp bine precizat, numai de aplicarea Legii 290/2003. Dacă n-a făcut-o încă, Prefectura Suceava ar putea să ceară acest lucru. (Imagini din colecția dr. Ioan Costea, Suceava)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI