Primăria Suceava rade de la porție societățile care și-au făcut de cap cu lucrările de termoficare

Executivul va lansa și o listă neagră cu pre-statorii care nu și-au onorat la timp obligațiile
Firmele care și-au făcut de cap cu lucrările de termofi-care nu vor mai putea avea relații contractuale cu Primăria Suceava. Atenționarea a fost lansată, într-o conferință de presă, de către șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, domnia sa precizând că va fi întocmită și o listă neagră cu prestatorii care nu și-au onorat la timp obligațiile.
 

„La anul vom demara lucrările din cadrul Programului ISPA de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare. Este vorba despre foarte mulți bani, iar constructorii care nu au dat dovadă de seriozitate nu-și vor mai găsi loc la acestea”, a subliniat primarul. Pe de altă parte, societățile în cauză vor fi supuse și unui regim de sancțiuni, edilul-șef menționând că vor fi aplicate penalitățile de întârziere, potrivit prevederilor contractuale. „O să sancționăm prejudiciul adus prin această întârziere municipalității și cetățenilor”, a spus primarul. Executanții lucrărilor la rețelele de termoficare nu au respectat nici termenul limită de 15 noiembrie, doar 40% din punctele termice livrând la acea dată apă caldă mena-jeră. Conducerea municipalității a luat măsura supli-mentării numărului de mun-citori ce lucrează la man-șonări și izolări de conducte, lucrările urmând a fi încheia-te în zilele următoare. Aces-tea sunt puse în dificultate și de vremea potrivnică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI