Instanțele Curții de Apel Suceava, libere de corupție

„Putem spune că la nivelul instanțelor Curții de Apel Suceava nu există corupție”, a afirmat ieri, în cadrul dezbaterii “Integritate publică în Justiție”, judecătoarea Maria Andrieș, președintele Secției penale a Curții de Apel Suceava. Discursul magistratului, calat unor repere logic-sociologice cu aplicabilitate la domeniul pe care îl reprezintă, a avut în vedere faptul că într-un proces vor exista întotdeauna învingători și învinși, câștigători și cei care pierd, aceștia din urmă fiind tentați a marșa ideii de corupție generalizată, atoatestăpânitoare, a pune etichete ce nu își găsesc corespondent în realitate.
 

Domnia sa a recunoscut că justiția suceveană, supusă în ultimul timp unui masiv proces de înnoire, mai are de lucrat la capitolul transparență, adăugând că lucrurile, urnite de mai mult timp din loc, merg înspre bine. Dezbaterea, care a reunit reprezentanți ai tuturor celor trei instanțe sucevene, Judecătorie, Tribunal și Curte de Apel, precum și ai Prefecturii, Primăriei și Baroului Suceava, Penitenciarului Botoșani și societății civile, este ultima din seria desfășurată în municipiul reședință de județ, luna trecută, sub titulatura Campania Națională Anticorupție (până acum au avut loc dezbaterile publice privind integritatea în MIRA, în educație și sistemul sanitar), cu fonduri Phare, de Transparency International Romania, Ramboll Management, Concept Foundation și SC Cap SRL Romania.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: