Pregătiri pentru iarnă

Păstrarea și conservarea produselor alimentare de toate cate-goriile a fost o preocupare majoră și constantă în gospodăria tradițională în toate timpurile, totul fiind făcut pentru asigurarea existenței familiei pe întreaga durată a anului. Conservarea se făcea înainte prin uscare la soare și vânt, la căldura artificială și prin afumare, legumele și cerealele fiind păstrate destul de bine în gropi săpate special.

 

Calendarul popular al muncilor agricole de toamnă prevedea o perioadă distinctă pentru operația de pregătire în vederea iernii, moment important pentru economia autarhică, conservarea făcându-se pentru anumite produse încă din vară, dar cele mai multe se conservau în luna octombrie și chiar în noiembrie. Întotdeauna pământul a fost însușit ca mijloc de existență, dar și de adăpostire și de apărare a avutului omului, de aici dragostea nemărginită față de glia strămoșească. Înainte vreme, către sfârșitul lunii octombrie, oamenii săpau gropi pentru păstrarea cerealelor, a cartofilor și legumelor ră-dăcinoase. În funcție de ceea ce se conserva, gropile erau arse, unele având capacitatea destul de mare (6-8 m3), având formă de pară, cu o înălțime chiar de 3 m, destul de multe tipuri fiind atestate și arheologic, numite generic „gropi de provizii”. Păs-trarea peste iarnă a cartofilor în gropi s-a practicat în Bucovina încă din secolul al XVIII-lea, ele fiind făcute doar pentru un sezon, o iarnă, cartofilor priindu-le umiditatea și aerul închis, de aceea acestea nu se ardeau. O mare atenție era acordată în luna octombrie conservării fructelor prin uscare și afumare, acestea constituind un aliment de bază în societatea rurală tradițională, mai ales pentru perioadele de Post. Fructele conservate se păstrau în coșuri speciale făcute din nuiele, unele fiind lustruite pe dinafară pentru a proteja conținutul de șoareci. Prunele se conservau cel mai bine prin afumare în losnițe. Losnița poate fi încadrată ca un timp categorial ce aparținea instalațiilor tehnice populare și consta dintr-o groapă cu o lungime de aproximativ 2 m și adâncimea de 60-80 cm, de formă dreptunghiulară, la un capăt al gropii fiind prevăzut un focar adâncit pe unde se alimenta focul. De jur împrejur avea o bermă pe care se fixa o leasă mare, pe care se înșirau prunele, leasa fiind prevăzută cu-n cadru din scândură, putând astfel să fie bine acoperită, randamentul afumări fiind maxim. Fumul obținut prin arderea lemnelor de o anumită esență (producătoare de mult fum și mai puțină flacără) penetra destul de bine prin leasă, astfel că prunele, ținute câteva zile în losniță, puteau să fie perfect uscate și afumate. Ciupercile de toamnă (ghebele) erau opărite și apoi puse la uscat pe leasă la soare și vânt, la fel conservându-se și merele tăiate felii (corobețele). Perele puteau fi conservate prin uscare rapidă, în cuptor fiind introduse imediat după coptul pâinii, operația repetându-se de mai multe ori pentru că se uscau mai greu. Uneori acestea se uscau și pe o leasă atârnată deasupra cuptorului de pâine. Merele se păstrau destul de bine în gropi, acestea fiind puse în alternanță cu straturi de paie. Perele și merele altoite se păstrau peste iarnă în paie, fân sau pleavă. Merele și perele pădurețe (sălbatice), care nu puteau fi consumate toamna din cauza acrelii, erau puse toamna în gropi săpate la marginea pădurilor, învelite în frunze de stejar, primăvara acestea fiind dulci ca mierea. Slănina se desprindea întreagă, se săra și apoi se așeze sub pat, pe un strat de paie, ca să se „mureze”, apoi, după două săptămâni, se întindea pe bețe, se atârna în spatele sobei, după care de urca în pod, unde se afuma lent.