Fotbal, Liga a IV-a

O etapă cu multe meciuri spectaculoase

> În primul rând, derbiul etapei: FC Cetatea II Suceava-Arbore – CS Juventus II Fălticeni 4-1 (2-1)
A fost un meci deosebit de spectaculos și de foarte bună calitate sportivă. S-au întâlnit două echipe (sperăm ca la vară una dintre ele să evolueze în Liga a III-a) în care se investesc deosebite speranțe, mai ales în ce privește valoarea tinerilor jucători.
 

Cetatea II, o echipă alcătuită din jucători mai experimentați, a început mai bine meciul, dar cei care vor înscrie primii vor fi fălticenenii, Adi Pînzariu prinzând un șut de excepție care l-a învins pe tânărul Constantin. Homneac și O. Păcurari vor în-toarce în minutele 9 și 23 soarta partidei, iar echipa gazdă va intra în avantaj la pauză. Să remarcăm ambiția și puterea de luptă a ambelor formații, care și-au dorit foarte mult victoria, meciul fiind „bine ținut în mână” de sireteanul Ion Moldovan. Soarta partidei a stat sub semnul echilibrului până în min. 80, când Martinescu va înscrie pentru 3-1, iar Crișu va puncta pentru 4-1 în min. 84. Astfel, meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor. Remarcăm evoluția lui Apetri și Homneac de la Cetatea II, care s-au ridicat peste nivelul competiției, inspirația antrenorului-jucător Ovidiu Ciobanu de la Cetatea care a făcut în minutul 75 două schimbări bine gândite, în teren intrând Martinescu și Crișu, doi jucători de viteză care au hotărât de fapt soarta partidei. De partea cealaltă, remarcăm tinerețea și talentul unor jucători ca Vrabie, Constantin, Zaharie, dar mai ales Zaremba, jucători în care sponsorul echipei, fălticeneanul Constantin Tudose, își pune noi speranțe în redresarea echipei din Liga a III-a. Au jucat formațiile: Cetatea II: Constantin – O. Păcurari, Tomaz, Rodrigo, Apetri, O. Ciobanu, Scutelnicu, Turliuc, Răzlog, Homneac, D-tru Ene. Au mau evolua: Dimaz, Ignătescu, Martinescu și Crișu. Juventus II: Zaharie – D. Munteanu, Constantin, Șuleru, Fl. Aileni, Zaremba, Craiu, Vrabie, M. Pânzariu, Tomescu, Pan-tea. Au mai intrat: Grămadă și Ciocîrlan. Golurile au fost înscrise de Homneac (min. 9), Păcurari (min. 23), Martinescu (min. 80) și Crișu (min. 84) pentru echipa învingătoare, respectiv Adi Pânzariu (min. 5). Zimbrul Siret – CS Gura Humorului 0-4 (0-0) A fost o primă repriză echilibrată, gazdele ținând pasul cu valoroșii lor adversari atât timp cât au avut resurse fizice. În partea a doua a jocului, echilibrul s-a rupt, humorenii au învins clar prin reușitele lui: Piticariu (min. 50), Poienari (min. 60) și Ioniță (min. 65 și 76). Au jucat formațiile: Zimbrul: Bejenariu – Platan, Zus, Alexandrescu, Herman, Tcaci, Olaru, Șoiman, Harasemiuc, Luchian, Pîrlog. Au mai intrat: Trofin, Seredenciuc și Turliuc. Gura Humorului: P. Negrea – Ioniță, Bernic, Cocar, Căinari, Neagoe, Piticariu, Grosu, Gafița, D. Negrea, A. Macovei. Au mai jucat: Poienari, Obreja, Anghel și Ruscasn. CSM Dorna Vatra Dornei – Bradul Putna 5-0 (5-0) „Gurile rele” spun că echipa dorneană ar fi cea mai spectaculoasă formație din Liga a IV-a, echipă alcătuită din jucători foarte tehnici, care joacă împreună de câțiva ani, astfel încât echipa s-a omogenizat pe toate planurile. Cu Mihăiță Szekely și Bogdan Iuga în apărare, Vizitiu și Nemeș la mijloc și cu trei vârfuri puternice și eficace, Stan, Cobzaru și D. Bostan, echipa dorneană alcătuiește la ora actuală o formație echilibrată pe toate planurile. Contează foarte mult și faptul că CSM efectuează 3 antrenamente pe săptămână. Au jucat formațiile: Dorna: I. Marolicaru – Szekely, Iuga, Melinte, Boancheș, Atofanei, Vizitiu, Fl. Marolicaru, Nemeș, D. Bostan, Cobzaru. A mai intrat Kasper. Bradul: Zubaș – Romega, Puha, Pleșca, Muntean, Țugui, Ispopescu, Luca, Bologa, Țurcan, Busuioc. Golurile au fost marcate de Nemeș, (min., 3, 44), Cobzaru (min. 6), D. Bostan (min. 21) și Boancheș (min. 38) Rapid CFR Suceava – Minerul Iacobeni 5-0 (1-0) Oaspeții s-au descurcat bine în prima repriză și au ținut rezultatul la un „onorabil” 1-0. În partea a doua, în formația rapidistă a intrat juniorul Turineac și acesta a făcut diferența. Au jucat formațiile: Rapid: Pascal – M. Ciobanu, Murariu, Bujorean, Pînzaru, Sevastiuc, Huluba, Zavada, Romaniuc, L. Burlacu, Stamate. Au mai intrat: Turineac, C. Munteanu, Florescu și Clim. Minerul: Stalarciuc – S.D. Ciocan. Ujică, Berechea, R. Ivan, Avasilehoaie, Dascălu, Pisdeli, C. Ciocan, Bălan, M. Ivan. Golurile au fost marcate de: Romaniuc (min. 27), Turineac (min. 56, 69 și 80) și Stamate (min. 61).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: