Peste 30 de elevi ai școlilor populare de arte din România, Ucraina, Moldova, Serbia și Ungaria s-au înscris până acum la festivalul-concurs internațional de interpretare a cântecului popular românesc „Cântecele neamului” de la Suceava, ajuns la a II-a ediție.
Potrivit directorului Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu”, instituție organizatoare a manifestării, dl Petru Horvat, încă se mai primesc dosare de înscriere până vineri inclusiv. „Fiecare școală din fiecare țară își va trimite un singur candidat pentru fiecare secțiune, numai școala noastră, fiind organizatoare, are în concurs 3 candidați la soliști vocali și 3 la soliști instrumentiști. Față de anul trecut sunt mai mulți candidați la secțiunea soliști instrumentiști”, ne-a precizat dl Horvat. Festivalul va începe vineri, 19 octombrie, la ora 10, la sala Dom Polski Suceava, cu tragerea la sorți a intrării în concurs, la ora 11 fiind programate repetiții. Concursul propriu-zis începe vineri, la ora 16, și va fi continuat sâmbătă, tot de la ora 16. Duminică, începând de la ora 15, se vor desfășura festivitatea de premiere și gala laureaților. Vor fi acordate trofeul festivalului, în valoare de 1500 lei, câte două premii I, II și III, în valoare de 1000, 800 600 lei fiecare, și două premii speciale de câte 400 lei. Acompaniamentul interpreților va fi asigurat de Ansamblul folcloric „Bucovina” al școlii populare sucevene. Organizatori ai festivalului, alături de școala menționată, sunt Consiliul Județean Suceava și Administrația Fondului Cultural Național.
Comentarii