Spitalul vechi – acuzații și puneri la punct

Directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Constantin Ursu, a declarat ieri că, potrivit Legii monumentelor istorice instituția sa are dreptul de a solicita clasarea spitalului vechi. Dl Ursu invocă astfel articolul 21 al Legii 422/2001, republicată, care stipulează că „serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor pot declanșa procedura de clasare de urgență, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate”.
 

Totodată, dl Ursu a declarat că singurele grupuri de interese pe care le reprezintă „sunt cele care cred în salvarea monumentelor istorice sucevene”. Directorul CMB răspunde astfel unor declarații ale primarului Ion Lungu, respectiv prefectului Orest Onofrei care s-au arătat nemulțumiți de demersul făcut de conducerea CMB în vederea clasării clădirilor respective, primarul acuzându-l chiar că „face jocurile unor grupuri de interese”, blocând astfel înființarea noului Spital de Urgență. „Atât dl Ion Lungu, cât mai ales dl Orest Onofrei duc în eroare voit opinia publică prin afirmațiile lor privind faptul că instituția muzeală suceveană nu poate solicita clasarea unui imobil; spun asta deoarece mă îndoiesc, cel puțin în privința dlui prefect, că nu a citit legea, el fiind garantul legalității în teritoriu”, a precizat dl Ursu ieri, în cadrul unei conferințe de presă. Referitor la remarca primarului că pe directorul CMB „nu l-a interesat deloc” clădirea spitalului vechi cât a fost la conducerea Direcției pentru Cultură, dl Ursu a spus că poate fi verificată lista propunerilor de clasare depusă de el în 2004, printre obiective fiind și Spitalul vechi. Concluzionând, dl Emil Constantin Ursu mai spune că nu-și pune „problema că noul Spital de Urgență nu va fi construit” și se întreabă: „Este posibil ca eu să fi deranjat anumite interese?”. De asemenea, atrage atenția că „la fel ca în regimul comunist, cei doi sugerează un comportament identic: dărâmă construcțiile făcute de «moșieri și burghezi», catalogați dușmani de clasă, pentru a face loc noilor construcții de utilitate publică construite de ei”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: