În piețele sucevene

Prețul legumelor ne… usucă buzunarele

Suntem în plină toamnă, luna când se bat nucile și se strâng o bună parte din roadele câmpului și ale grădinilor de legume. Orice gospodină care se respectă se gândește în această perioadă și la cămara de iarnă, la conservarea legumelor, la zacusca apetisantă și sănătoasă, rezervă pentru consumul din anotimpul rece. Din nefericire, visul plăcut al unei aprovizionări cât de cât modeste se spulberă pentru multă lume atunci când intră în piețele agro-alimentare sucevene și dă de prețul legumelor. Exagerat de mare! S-a ajuns ca roșiile mai arătoase să se vândă cu 7 lei kg, adică, 70.000 de lei vechi, 10 lei kg de usturoi, 4-7 lei (40.000 – 70.000 lei vechi) kg de gogoșari, 4-5 lei kg de ardei capia, 2,5 lei kg de gogonele, 2-3 lei kg de morcov, aproape 3 lei kg de ceapă. Te crucești și cumperi, dacă ai ceva bani, pentru că nu ai încotro. Așa e la Suceava, unde se pare că toată lumea e bogată, iar precupeții cred că toți cumpărătorii sunt procurori, judecători, avocați sau notari cu salariul de 7 – 8 sau chiar 10 ori mai mari ca al unui salariat de rând.
 

De altfel, întrebându-l, marți la amiază, pe un vânzător de la o tarabă din piața agro-alimentară centrală din Suceava de ce vinde așa de scump roșiile (7 lei kg), acesta mi-a replicat râzând: „Nu-i mult pentru câștigul matale, care bănuiesc că e de vreo 80 de milioane…”. Nu intru în polemică cu el, dar mă gândesc că n-ar fi rău să fie nici măcar un sfert din cât a zis precupețul, care după calculele sumare ale unui economist câștigă câteva milioane bune de lei (vechi) pe zi. Nu pentru că este producător (și bine ar fi să fie așa), nu pentru că trudește prin sere sau grădina proprietate, căci el nu are un petic de grădină, ci pentru că face… speculă în piață. Cumpără cu un preț și revinde produsul de două, trei sau chiar cinci ori mai mult. Iată argumente în acest sens. Tarabagii speculanți, dar nu și legumicultori Ne continuăm investigațiile în piața amintită mai sus, găsind și un vânzător de legume dispus să… vorbească. Se înțelege că nu-i vom da numele. Gospodarul este dintr-un sat nu departe de municipiul Suceava, unde principala preocupare a oamenilor este cultivarea legumelor. Ce aflăm de le dânsul ne uimește. „Vedeți, în jurul meu, ne spune dânsul, doar 3-4 sunt și producători. Restul, iau marfa de la piața angro și o vând cu mult mai mult. Conopida, de pildă, de pe masa aceea, este cumpărată cu 3 lei și, aici, o vinde cu 7 lei. Roșiile, la fel. Și culmea e, atunci când vin controale în piață, merg direct la producători, la cei ce trudesc în grădină, iar pe cei care doar câștigă bani frumoși prin revânzarea produselor nu-i deranjează nimeni”. Totuși, ne interesăm noi, continuând inves-tigațiile, prețurile sunt exagerat de mari. De ce s-a ajuns aici? Anul trecut erau la jumătate de preț. Este adevărat, a fost secetă, dar nu și în județul Suceava. Mai mult ca atât, în piețele din județul vecin, Botoșani, prețurile la legume sunt mai modeste. Chiar și în județul Vaslui, pe unde am trecut nu de mult și unde nu a plouat o vară întreagă sau în județul Iași, prețurile la legume sunt mai modeste. La noi, ca la nime-nea. Același producător de legume de care vor-beam mai sus ne spune că „ar fi trebuit ca, toamna acesta, să am o tonă de roșii din grădina mea, dar nu s-au făcut de astă dată. Au fost călduri mari în vară și culturile s-au opărit. Dacă producția era mare, cu siguranță că scă-deam prețul ca să pot vinde mai repede. Anul trecut, de pildă, a fost recoltă mare de morcov, de aceea se vindea cu 8 – 9 mii de lei kg, acum dacă nu este marfă, prețul e mai mare, uneori dublu sau chiar de două-trei ori mai scump”. Piața angro, plină de marfă Am coborât, marți la amiază, în piața angro din lunca Sucevei, în spatele fostului IMUS, aproape de Compania „Muha”. E drept, strada de aici și locurile de parcare (câte există) sunt improprii pentru cetățenii ce vin cu auto-vehiculele să se aprovizioneze, dar, vorba cu-iva, e bun și răul așa cum este. Prima constatare este îmbucurătoare: piața gemea de marfă, iar cumpărătorii ce luau legume sau fructe cu portbagajele (unii, cu siguranță, pentru revânzare), stăteau la rând ca să poată ieși pe poarta peții. Ne uităm la prețuri, facem un calcul și ne dăm seama cât este de convenabil să fii „speculant”. Să cumperi și să revinzi. Un kg de ceapă uscată, frumoasă de altfel, costă 1 leu, adică zece mii de lei vechi. La piață, aceeași ceapă se ridică la 2,4 – 2,5 lei kg ( 24 – 25 de mii). Roșiile, destul de arătoase, costă 2,5 lei kg, pe când același produs, în piețele agro-alimentare sucevene, nu-l cumperi mai ieftin de 6 – 7 lei kg. La două lăzi cu roșii, a câte 40 kg fiecare, ce se pot vinde în câteva ore, vânzătorul are un câștig de peste 3 milioane de lei vechi. Rentabilă afacere, dar vai de buzunarul bietului cumpărător! Gogonele – 1,3 lei kg, vinetele – 0,9 – 1 leu kg, ardeii capia, de toată frumusețea – 2,5 lei kg, gogoșarii (mari, grași) – 2,8 lei kg. Din nefericire, toate aceste produse își du-blează sau chiar triplează prețul în piață. După cum am observat, privind la numerele de înmatriculare ale autovehiculelor ce aduseseră marfa, legumele proveneau din județele Galați, Vrancea, Botoșani și Neamț. Deci, producătorul adevărat aduce legumele de la câteva sute de kilometri distanță, le vinde cu prețul arătat mai sus, iar „băieții deștepți” le cumpără și le revând la doar 3- 4 km depărtare, în piață, la prețuri exorbitante, realizând câștiguri de care se miră și ei. Chilipir, nu glumă! Fără să produci, fără să ai măcar un ar de grădină, fără să știi ce-i acela solar, ce înseamnă răsad, plivit, stropit, prășit sau chiar recoltat. Ministrul finanțelor, domnul Varujan Vosganian spunea, mai zilele trecute, că, nu peste mult timp, se va introduce o nouă taxă, expresă, pentru cei ce cultivă pământul. Adică, fiecare producător va trebui să dea la stat 2 la sută din valoarea producției obținute. Dar ce ne facem, în această situație, cu falșii producători? Cu așa-zișii speculanți, care cumpără marfa în scop de revindere fără să-i taxeze nimeni?!…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: