Om de afaceri local reclamă

Nereguli la Primăria Marginea

Omul de afaceri mărginean Ilie Grigorean, fost președintele al organizației județene a PNȚCD Suceava, cere Curții de Conturi și celorlalte organe abilitate să se autosesizeze în cazul mai multor nereguli care, se pare, au loc sub oblăduirea autorităților locale.
 

Dl Grigorean relevă că, la propria solicitare, contabilul primăriei i-a pus la dispoziție date eronate despre execuția bugetului local. „Prin activitățile pe care le desfășor sunt contribuabil la bugetul comunei, prin plata impozitelor și taxelor legale, iar în acesta calitate, autoritățile locale ar trebui să-mi dea explicații despre folosirea banului public”, a menționat Ilie Grigorean. Domnia sa reclamă un prost management al banilor din vistieria comunei, evidențiind că pentru drumuri, poduri și podețe s-au cheltuit zeci de miliarde de lei vechi, „iar acestea au durat doar puțin timp”. La fel, la una din școlile din Marginea proiectul a fost prost făcut și, în condițiile acelorași prețuri mari, copii riscă să fie accidentați ca urmare a faptului că, pe acoperiș, nu au mai fost montați parazăpezi. Fostul lider PNȚCD Suceava crede că licitațiile respective au fost trucate, astfel încât, prin supraaprecierea valorii lucrărilor, să-și tragă „partea leului” și membrii comisiei de evaluare a ofertelor participanților. Omul de afaceri din Marginea aduce în atenție și dezafectarea și înstrăinarea gabioanelor de protecție a malurilor pârâului Sucevița. Acestea au fost scoase sub scuza regularizării cursu-lui de apă. Lucrările nu au înce-put, însă, nici până acum, iar o viitură poate inunda toată zona populată din prejmă. Nu în cele din urmă, Ilie Grigorean scoate la iveală și unele potențiale afaceri ilegale cu terenurile comunei. El crede că unii dintre factorii de răspundere din cadrul administrativului și deliberativului de la Marginea au tratat cu muncitorii locali în Italia, promițându-le locuri de vile, evident, în schimbul unui consistent chilipir.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: