Cu privire la construirea unui market în curtea spitalului

ASP spune „nu“

Conducerea Autorității de Sănătate Publică Suceava consideră “inoportună” construirea unui magazin și a unui bloc de garsoniere în curtea Spitalului județean Suceava, pe motiv că se încalcă legislația în vigoare.
 

Acest punct de vedere a fost transmis ieri către Consiliul Județean Suceava de directorul executiv interimar al ASP Suceava, dr. Odette Nicolae, ca urmare a solicitării președintelui CJ, Gavril Mîrza, de a se pronunța cu privire la intenția Companiei germane Plus de a construi un magazin în curtea spitalului și a unui bloc de garsoniere pentru medicii unității. “Considerăm inoportună construirea acestor clădiri din cauză că aceasta ar presupune încălcarea legislației în vigoare, respectiv a Ordinului MSP nr. 914/2006 , din punct de vedere al obligativității prevederii incintei spitalului cu o zona verde. La acest lucru s-ar adăuga și disconfortul produs pacienților și personalului prin zgomotul cauzat de descărcarea mărfii, precum și de traficul pietonal și auto suplimentar”, precizează conducerea ASP. Managerul spitalului județean Suceava urmează să se pronunțe astăzi dacă își va da acceptul pentru acest proiect, dar cu ceva vreme în urmă dl Costică Dăscăliuc se declarase împotriva proiectului. Hipermarketul ar urma să ocupe o suprafață de 40 ari în curtea spitalului, în acest sens firma respectivă solicitând CJ un răspuns favorabil cu privire la atribuirea terenului respectiv. Compania germană s-a angajat ca în schimbul terenului să construiască un bloc cu 12 garsoniere care va fi donat Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Totodată, spitalul ar urma să primească anual 1% din cifra de afaceri a magazinului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: