Rețea de traficanți de animale moarte

Cadavre de bovine sunt vândute pe post de carne proaspătă

Inspectorii sanitar-veterinari suceveni au suspiciunea și fac verificări asupra unei încrengături de afaceri ilegale cu cadavre de animale. Șeful Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, dr. Petrea Dulgheru, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că la acest caz este urmărit din septembrie anul trecut.
 

Astfel, de câte ori a fost prins până în prezent, bănuitul spunea că luat a ani-malele decedate de gospodari, le-a tranșat și le-a dat înspre îngurgitare celor cinci câini de la stână. Lucru puțin probabil, întrucât caninele, oricât ar fi ele de vorace, nu pot trece prin stomac o cantitate de carne corespunzătore ritmului afacerii orientaților întreprinzători. Afaceristul din Vulturești, Pleșești este, deocamdată, suspectat că adună animale sucombate din zonă contra unei sume de 50 de lei per capita, după care le valorifică, fără documentele necesare, către consumatori di-recți sau chiar unități specializate. ”Există pericolul de epizootii sau epidemii. Astfel, poate fi consumată, Doamne ferește, carnea unui animal mort de antrax și vă dați seama ce tragedie se poate întâmpla”, a explicat dr. Dulgheru. Șeful DSVSA a mai arătat că, pe timp de caniculă, rata mortalității la animalele domestice a sporit și că leșurile sunt valorificate prin comercializare. Dr. Petrea Dulgheru a mai evidențiat că făcut sesizări la Inspectoratul de Poliție Județean și este așteptat ca acesta să întreprindă măsurile necesare. Dr. Dulgheru opinează că nu este vorba doar despre bovine, pe malul Siretului, în zona Dolhasca, pe lângă schelete și cranii, fiind identificate și o mulțime de potcoave.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: