Cine ne este „duhovnicul“ ?

Suntem în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și credinciosul adevărat încearcă să împlinească în mod special două porunci ale Sfintei noastre Biserici: porunca a 2-a și porunca a 4-a.

 

În porunca a 2-a, Biserica ne îndeamnă să postim cele patru posturi de peste an: Postul Nașterii Domnului, Postul Paștelui, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și Postul Adormirii Maicii Domnului și, în cea de a 4-a poruncă, ne îndeamnă să ne spovedim și să ne împărtășim în fiecare din cele patru posturi de peste an. În acest post al Sfinților Apostoli avem posibilitatea de a ne curăța cămașa botezului, întinată de necurăția păcatelor, prin Taina Sfintei Spovedanii. Mântuitorul Iisus Hristos asigură pe urmașii Sf. Apostoli, slujitorii sfințiți ai Bisericii, că, după ce au primit Duhul Sfânt, prin punerea mâinilor episco-pului, „oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în ceruri și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în ceruri” (In. 20, 22-23). Deci, unde și în fața cui ne vom ple-ca genunchii pentru a mărturisi păcatele prin Taina Sfintei Spovedanii? Sf. Scriptură ne poruncește: „Mărturi-siți-vă deci unul altuia păcatele…“ (Iacov 5, 16); orice interpretare am vrea să dăm acestui text, Biserica noastră a decis că unul este penitentul (credin-ciosul), altul este duhovnicul Bise-ricii. Cine este duhovnicul sau cine îți este duhov-nicul? În momen-tul hirotoniei (sfințirii) pre-otului, episco-pul îi dă preo-tului proaspăt sfințit în mâ-nă, pe un disc, „Trupul lui Hristos“, spu-nându-i: „Pri-mește odorul acesta și-L pă-zește pe El pâ-nă la a doua venire a Dom-nului nostru Iisus Hristos, când El îl va cere întreg de la tine”. Tru-pul lui Hristos, pentru preotul proaspăt hirotonit, sunt toți credincioșii ce-i sunt încredințați de episcop spre păstorire, prin numirea sa într-o parohie. Deci adevăratul duhovnic îți este preotul paroh, el răspunde de mântuirea sufletului tău. De aceea, fuga de la un duhovnic la altul, din diferite motive, fără binecuvântare, îi este crești-nului spre osândă la judecata sufletului și, uneori, pedeapsă imediată pentru trup. Pentru luare aminte și a argumenta cele afirmate vreau să vă povestesc o întâmplare ce s-a petrecut în parohia mea, în urmă cu câțiva ani. Era la sfâr-șitul lui martie, în Postul Paștelui, într-o zi de vineri, dimineața, în jurul orei 9. Veneam de la spovedit și împărtășit bătrânii neputincioși și bolnavii din parohie și mă îndreptam spre Sfânta Biserică pentru a săvârși Taina Sf. Maslu de obște, la ora 9,30. Fiind cu mașina și trecând pe sub pasarela CFR, m-a depășit o mașină cu viteză, care în acel moment al depășirii a derapat, datorită pojghiței de gheață depusă peste noapte pe asfalt. Mașina s-a izbit cu violență de zidul unui izvor de apă, amenajat lângă șosea, s-a răsturnat pe cupolă și a început să alunece pe șosea în vale. Din mașină am văzut cum a ieșit un cap târându-se pe asfalt, timp de câteva secunde, într-o balansare, intrând apoi înăuntru. Mașina a alu-necat pe cupolă cam 20 metri, după care s-a oprit. Am oprit și eu cu mare greutate din cauza poleiului, puțin mai jos, și am venit să văd ce s-a întâmplat. În mașină erau 4 oameni, toți enoriași ai mei: 2 „soți”, ce trăiau în concubinaj de peste 10 ani, pe care îi sfătuisem de nenumărate ori să se cunune, o mamă și fiica ei – șoferița. A mai oprit o mașină, s-au adunat și câțiva oameni și i-am scos pe toți din mașină. Pe moment se părea că n-au pățit niciunul nimic, dar am hotărât să-i ducem pe toți la spital. Cei doi „soți” au fost urcați în mașina oprită, iar mama și fiica le-am luat în mașina mea, chiar dacă nu voiau să se urce, spunând că nu au nimic și cum să lase mașina nesupravegheată. Le-am convins să se urce în mașină și am pornit spre spitalul din Vatra Dornei. Pe drum, mama îmi tot spunea că o furnică ceva în cap, am consolat-o, am liniștit-o spunându-i că o să ajungem la spital și acolo va fi în siguranță. Fiica ei, după ce am parcurs 2-3 km, a înce-put să acuze dureri de spate, culcân-du-se pe bancheta din spate, iar până la spital a intrat în comă. A fost luată pe targă și dusă, împreună cu mama ei, la secția chirurgie. Acolo l-am întâlnit pe un doctor chirurg pe care îl cunoș-team foarte bine, rugându-l să se ocupe în mod special de cele două enoriașe. Am plecat apoi urgent spre Iacobeni, unde mă așteptau credincioșii și ce-lălalt preot slujitor pentru săvârșirea Tainei Sf. Maslu. Am săvârșit Taina Sf. Maslu, punând rugăciuni stăruitoare și speciale pentru cei implicați în accident. Am terminat Sf. Maslu și am pornit din nou spre spitalul din Vatra Dornei, să văd ce s-a mai întâmplat cu enoriașii mei. Ajuns la spital și stând de vorbă cu doctorul, mi-a spus că cei doi „soți” sunt în afara oricărui pericol. De altfel a doua zi au și fost externați. Fiica a avut un traumatism vertebral; răstur-narea a făcut presiune asupra coloanei vertebrale, fără a face leziuni. A fost externată după o săptămână de spita-lizare. Mama, căreia îi ieșise capul prin geam în timpul răsturnării, a fost „scal-pată” – jupuită pielea capului. De a-ceea, când am scos-o din mașină, avea părul dat pe față și nu știam de ce, dar ea l-a dat pe spate, punându-și căciula pe cap. Doctorul mi-a zis: „Părinte, așa ceva n-am mai văzut până acum, am curățat-o, am dezinfectat-o, am cusut-o, i-am făcut cele mai tari antibiotice și de-acum nu mai rămâne decât să vă rugați să nu se infecteze, că altfel este grav de tot”. A dat Bunul Dumnezeu și nu s-a infectat și, în aproximativ două săptămâni, a fost externată. Mergând pe la fiecare în parte în sa-loane, i-am îndemnat pe cei doi „soți” să se cunune, și s-au cununat peste pu-țin timp. Stând apoi de vorbă cu ma-ma, mi-a zis: – Părinte, vă rog frumos să mă iertați, m-a pedepsit Dumnezeu. – De ce tanti? – am întrebat-o eu. – Fiindcă, în loc să vin la dumnea-voastră să mă spovedesc, așa cum ve-neam de obicei, m-am luat după alții anul a trecut, iar anul acesta, mi-a venit fiica din Grecia și a cumpărat o mașină cu banii câștigați și mi-a zis să nu mai pierd timpul la spovedit la Biserica noastră (unde vineri sau sâmbătă te poți spovedi, iar duminica, la Sf. Litur-ghie, te poți împărtăși), că mă duce ea la o biserică din oraș, unde preoții de acolo mă spovedesc și mă și împăr-tășesc pe loc, și că mai am timp să fac și niște cumpărături, că se apropie Paștile. Am ascultat pe alții și am greșit, vă rog, încă o dată, să mă iertați, îmi pare rău! Am avut noroc tot de dum-neavoastră, care ne-ați adus imediat la spital, că altfel nu știu ce ni se mai putea întâmpla. Vă rog să mă iertați, am văzut în față moartea, dar și puterea lui Dum-nezeu, am vrut să trecem de Biserica noastră, să trecem de dumneavoastră, am vrut să mergem la un alt duhovnic, dar Dumnezeu ne-a oprit, pentru că numai dumneavoastră sunteți adevă-ratul nostru duhovnic. M-au impresionat cuvintele de pă-rere de rău. Preotul duhovnic este vasul ales al lui Dumnezeu prin care Sf. Duh își revarsă darurile sale asupra credincioșilor. Vasele pot fi de lut, piatră, lemn, sticlă, fier, aramă, bronz, argint, aur etc. Da-rurile Sf. Duh nu se împuținează și nici nu se întinează în funcție de calitatea vasului, ci se primesc în-tregi, curate, sfințitoare, având putere, indiferent de vrednicia sau nevrednicia preotului. De aceea vă îndemn să rămâneți la duhovnicul dumneavoastră din parohia dumneavoastră, care vă cunoaște și poate să vă dea canonul potrivit, ca medicament, pentru vindecarea rănilor păcatului. Apoi, trebuie să ținem cont că împărăția lui Dumnezeu se ia cu putere, cu osteneală, cu nevoință, cu multă trudă, cu jertfă și numai cu vrednicie. Oare da-că te spovedești și te împărtășești într-o oră (făcându-ți și târguielile la oraș) și la orice duhovnic, pe care nu-l cunoști, și mai ales nu te cunoaște, ești sigur că Dumnezeu îți va ierta păcatele? Biserica noastră spune că nu. Ne spune apoi că devii fur de cele sfinte. Cu Dumnezeu nu te târguiești, Spovedania și Împărtășania nu sunt o negu-țătorie, iar dacă duhovnicul tău te-a oprit de la Sfânta Împărtășanie, nici un alt preot nu te poate dezlega, oriunde ai merge, decât numai cel care te-a legat. Dacă vreți un alt duhovnic, mai bun, nimeni nu vă oprește; căutați-l numai atunci când vreți să deveniți creștini mai buni, dar cu o singură condiție: cereți binecuvântarea duhovnicului dumneavoastră! Binecuvân-tarea este obligatorie, deoarece binecuvântarea înseamnă ascultare și ascultarea este prima treaptă ce te urcă pe scara mântuirii. Pr. MIHAI ARGATU, Parohia Iacobeni